spot_img

Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” de la Sibiu

În perioada 30 august – 4 septembrie 2014, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, primul proiect de talie internațională din România care onorează memoria legendarei pianiste de origine română. Pe scenă vor urca șase nume importante ale scenei muzicale internaționale, alături de artiști români consacrați: Tiberiu Soare, Orchestra Simfonică București și Cvartetul Arcadia. „În viața mea, am întâlnit trei genii: pe Clara Haskil, pe Einstein și pe Winston Churchill.” / (Charlie Chaplin) „Clara Haskil este însumarea perfecțiunii pe pământ.” (Dinu Lipatti) / „Un artist are nevoie de publicul său la fel de mult cum publicul are nevoie de un artist: este ceea ce, cu pasiune și cu perseverență, ne-a arătat Clara Haskil. De aceea, invităm publicul să vină la Festival şi să trăiască un tip de emoţie pe care nu o întâlneşti decât în sala de concert, în dialogul direct dintre public şi artist. Întotdeauna, oamenii sunt cei care duc muzica mai departe”, a declarat pianista Alina Azario, Directorul Artistic al Festivalului Internațional Clara Haskil.

Timp de șase zile, șase nume importante ale scenei muzicale internaționale alături de artiști români consacrați vor susține o serie de recitaluri și concerte unice, cu muzică de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johann-Sebastian Bach, Claude Debussy, George Enescu sau Dinu Lipatti.

Dirijorul Tiberiu Soare, Orchestra Simfonică București – cunoscută pentru turneele sale internaționale de amploare, Cvartetul Arcadia – unul dintre cele mai aclamate și premiate cvartete românești ale ultimilor ani – și artiști internaționali de prim rang – Marina Chiche (Franţa) – „o violonistă de talie mondială”, potrivit Stüddeutsche Zeitung, István Várdai (Ungaria) – unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti ai scenei muzicale internaţionale din noua generaţie – , Adam Laloum (Franţa) – cîștigătorul prestigiosului Concurs Internațional „Clara Haskil” (Vevey, Elveția) în anul 2009, „un pianist care este deja un mare artist și, în egală măsură, un poet” (Le Monde), François-Xavier Poizat (Elveţia), „un pianist de o remarcabilă virtuozitate și cu un lirism profund”, în aprecierea cunoscutei pianiste Martha Argerich, Julien Quentin (Franța) – muzician complex, cu o profunzime și o claritate distinctă a interpretării, „un talent remarcabil” (The Herald Times) şi Alina Azario – remarcabila pianistă de origine română care a reuşit deja să cucerească scena internaţională, câștigătoare a numeroase competiții internaționale – sunt artiștii pe care publicul îi va putea asculta în cadrul primei ediții a Festivalului.

Armonie, interpretare la cele mai înalte standarde, pasiune și iubire necondiționată pentru muzica clasică – acestea sunt doar câteva dintre calitățile pe care le putem asocia numelui Clara Haskil, calități pe care Festivalul își propune să le împărtășească publicului şi să le ducă mai departe.

Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” a luat naştere la inițiativa Alinei Azario: într-o vreme în care tendința tinerilor este aceea de a pleca, o pianistă din România aflată în plină ascensiune pe scena internaţională şi-a propus să readucă acasă un simbol – un gest de reverență, în România, la ea acasă, dedicat uneia dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

CLARA HASKIL:
Născută la București, pe 7 ianuarie 1895, Clara Haskil avea să se perfecționeze la Paris, urmând să concerteze alături de mari muzicieni ai lumii, nume care au făcut istorie, de la dirijorul Herbet von Karajan, la Dinu Lipatti, care i-a devenit și apropiat. În 1942, pianista s-a stabilit la Vevey, în Elveția, iar în prezent, într-un frumos gest de recunoaștere, unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din lume, cu o tradiţie pe peste 50 de ani, îi poartă numele: Concursul Internațional de Pian „Clara Haskil” – Vevey.
Clara Haskil a lăsat nu doar o moștenire muzicală excepțională, ci și o mărturie unică, profund umană, despre fragilitatea artistului, despre dedicare până la abandonul de sine și despre respectul datorat publicului.
Cu o dăruire greu de egalat față de muzica clasică și având dorinţa de a căuta cele mai bune acorduri până la perfecțiune, Clara Haskil a atins gloria abia la vîrsta de 55 de ani. Lăsînd să se vadă fragilitatea artistului, pianista era extrem de autocritică cu propriile interpretări și suferea de un „trac violent” înainte de concerte. În ciuda numeroșilor critici de renume internațional și a muzicienilor de prim rang care i-au pus în lumină valoarea, cariera concertistică a celei care, astăzi, este unul dintre reperele muzicii clasice internaționale avea să se desăvârșească abia spre vârsta maturității târzii.

Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” este un proiect cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu

PARTENERI:
Concours Clara Haskil, Institutul Cultural Român, Ambasadei Confederaţiei Elveţiene în România, Ambasada Israelului în România, Institutul Francez, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Librăriile Humanitas, Continental Forum Sibiu
SPONSORI:
RIFIL, WEMPE
PARTENERI MEDIA NAȚIONALI:
TVR, Digi 24 TV, RFI România, Adevărul, Dilema, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Accente, Art Act Magazine, Ceașca de cultură, The Art of Living, Calendar evenimente, Șapte seri, LiterNet.ro, 121.ro, 9AM, Printescu
PARTENERI MEDIA LOCALI:
Magic FM, Zile și Nopți, Tribuna, Transilvania Business, Mesagerul, Profil Cultural, Getica, Sibiu-turism.ro, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Sibiunews.ro, Sibiu 24h.ro, OptimTour, FlyMusic

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508