spot_img

Preşedintele Irlandei salută colaborarea româno – irlandeză în domeniul culturii

Preşedintele Republicii Irlanda, doamna Mary McAleese, s-a întâlnit luni, 29 noiembrie 2010, la Palatul Prezidenţial din Irlanda cu un grup de artişti şi operatori culturali irlandezi şi români în semn de apreciere pentru relaţiile diplomatice şi culturale dintre cele două ţări.

Cu ocazia acestui eveniment, Preşedintele Republicii Irlanda, doamna Mary McAleese a primit la Palatul Prezidenţial pe creatorii şi susţinătorii acestui proiect pentru a sărbătorii 20 de ani de relaţii bilaterale dintre România şi Irlanda. La eveniment a participat Corul Bărbătesc al Facultăţii de Teologie din Sibiu, dirijorul Sorin Dobre, compozitorul Shaun Davey, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu – Constantin Chiriac, scenograful Dragoş Buhagiar, regizorul Silviu Purcărete, John Morahan – Ambasadorul Irlandei în România, Iulian Buga – Ambasadorulul României în Irlanda,  Gemma Hussey – fostul ministru al educaţiei, John Fairleigh – directorul Fundaţiei Culturale Româno- Irlandeze, Eugene Downes – directorul executiv al Culture Ireland şi Peter Hurley, producătorul Festivalului Drumul lung de la Săpânţa. Mary McAleese a ţinut să mulţumească fiecărui participant pentru contribuţia la succesul acestui concert, exprimându-şi totodată simpatia pentru următoarele proiecte în derulare. Ceremoania a fost încheiată cu un recital al corului din Sibiu.

La eveniment au participat, de asemenea, regizorul Silviu Purcărete, scenograful Dragoş Buhagiar şi Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu. Aceştia au participat printre altele şi la o întâlnire de lucru cu Shaun Davey care va compune muzica pentru următoarea mega – producţie a teatrului, Călătoriile lui Gulliver după Jonathan Swift. Spectacolul va avea premiera în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu din 2012.

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în Irlanda la Catedrala St. Patrick unde a avut loc premiera concertului româno – irlandez „Vocile din Cimitirul Vesel” [27.11.2010]. Această suită pentru orchestră, cor şi solişti a fost compusă în 2009 de maestrul Shaun Davey la iniţiativa Asociaţiei Culturale Româno- Irlandeze ca o colaborare între muzicienii din cele două ţări. Toate cântecele au la bază câte un epitaf de pe crucile din Cimitirul Vesel de la Săpânţa – Maramureş şi sunt interpretate atât în limba română, cât şi în limba engleză. Acest repertoriu a fost special compus pentru Corul Bărbătesc al Facultăţii de Teologie din Sibiu, dirijat de prof. dr. Sorin Dobre, care a participat la concert alături de membrii orchestrei RTE (Societatea Irlandeză de Radiodifuziune) şi soliştii invitaţi speciali: Rita Connolly (voce), Liam O’Flynn (cimpoi & fluier), David Leigh (orgă), Noel Eccles (percuţie) şi Des Moores (chitară). Acest eveniment este o producţie a RTE şi a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România.

La acest eveniment de înaltă ţinută au participat 1000 de spectatori, printre care s-a numărat şi o delegaţie a Ambasadei României în Irlanda, condusă de Excelenţa Sa Ambasadorul Iulian Buga. „Acesta e un proiect îndrăzneţ, extrem de provocator, încă de la început prin tema propusă: transformarea în piese muzicale a epitafurilor despre viaţă şi moarte descoperite pe crucile din lemn viu colorate ale unuia dintre cele mai cunoscute locuri din România. Concertul e o fuziune dintre culturi aparent diferite, demonstrând încă o dată că muzica poate crea punţi dincolo de graniţe pentru a aduce împreună identităţi spirituale şi culturale în cele mai neaşteptate locuri” a declarat acesta. Discursul ambasadorului de dinaintea concertului s-a încheiat cu un mesaj adresat în româneşte „Fiţi mândri! Fiţi mândri că sunteţi români şi păstraţi tradiţiile vii!”.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508