spot_img

Premii cu ecou mediatic

Iulia Dondorici a trimis pe adresa redacţiei AgenţieideCarte.ro un text despre rolul premiilor internaţionale, punctând importanţa şi puterea pe care un premiu internaţional o poate aduce unei cărţi şi autorului ei, precum şi diferenţele existente între premiile cu ecouri mediatice şi distincţiile lipsite de aceste ecouri. Redăm, integral, textul mai jos:

Pe 18 noiembrie 2010 s-a decernat pentru a doua oară la Brüssel ”Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene”. Câştigătorii din acest an au fost anunţaţi la Târgul de Carte din Frankfurt, printre ei aflându-se Răzvan Rădulescu (”Teodosie cel Mic”, Polirom, 2006), Iris Hanicka (Droschl Verlag, 2010)Tiit Aleksejev (Estonia), Nataša Kramberger (Slovenia) şi alţii.

Acest premiu a fost inaugurat anul trecut din dorinţa de a intensifica relaţiile literare şi culturale dintre ţările membre ale Uniunii Europene, şi, ca multe din iniţiativele de acest gen, suferă din cauza procedurilor birocratice şi a lipsei unor acţiuni concrete de promovare a volumelor premiate. Criteriile de participare la concurs sunt strict formale, în fiecare an fiind desemnate alte ţări membre participante la concurs. Câştigătorii sunt selectaţi de un juriu naţional (în România, responsabilă oficial este Uniunea Scriitorilor).

Din păcate, premiul este lipsit de ecouri mediatice semnificative, ceea ce îl face ca şi inexistent pe piaţa de carte, deşi în literatură, premiile au rost doar dacă sunt văzute ca instrumente de promovare a cărţii de calitate. În genere, laureaţii acestui premiu european sunt scriitori care nu au ajuns încă la celebritate sau aflaţi la începutul carierei, dorinţa explicită a organizatorilor fiind de a-i face cunoscuţi pe plan european, în primul rând prin traduceri. Până acum, aceasta a rămas la stadiu de dorinţă – de pildă, nici unul dintre câştigătorii de anul trecut din ţările est-europene nu a fost tradus în germană, şi mă tem că situaţia este similară în alte ţări. Anul acesta, dincolo de lista premiaţilor, nu a apărut în presa de limba germană nici un singur articol cu privire la acest premiu.

Această situaţie de fapt arată clar că un premiu de acest fel nu poate constitui decât primul pas spre activităţi de promovare concretă şi constantă a scriitorilor în fiecare ţară membră a UE. Altfel, el nu rămâne decât (încă) un instrument formal, necredibil şi ineficient de cheltuire a banilor publici.

Un exemplu contrar din toate punctele de vedere este Premiul German al Cărţii (Deutscher Buchpreis), care s-a dovedit chiar de la apariţie un mijloc foarte potrivit de aducere a literaturii nu numai în atenţia mass-media, ci, chiar mai important, a publicului cititor. Inaugurat în 2005 de Asociaţia Librarilor Germani, el a avut parte de reacţii dintre cele mai controversate în lumea literară autohtonă. Shortlist-ul este anunţat in septembrie, câştigătorul, aşteptat cu nerăbdare, fiind anunţat la începutul aceluiaşi Târg de Carte din Frankfurt, astfel încât cartea premiată devine bestseller chiar pe perioada târgului, unde se vând şi primele licenţe în străinătate. Orice ziar, revistă sau post de radio şi televiziune care se respectă comentează pe larg acest adevărat eveniment literar al fiecărei toamne.

Nu numai în Germania există premii de acest fel – şi în Elveţia a fost iniţiat în urmă cu câţiva ani un premiu similar, acordat „celei mai bune cărţi a anului” la Târgul de Carte din noiembrie din Basel (BuchBasel). Anul acesta, în mod surprinzător, ambele premii au fost acordate aceleiaşi cărţi: romanul ”Tauben fliegen auf” („Porumbeii se înalţă în zbor”) al scriitoarei elveţiene de origine maghiară Melinda Nadj Abonji, apărut la o mică editură independentă din Austria, Jung und Jung. Cum era de asteptat, cartea se află de mai multe săptămâni pe locul întâi în topul vânzărilor.

Ambele premii au iscat polemici controversate, cu participarea scriitorilor şi criticilor, principalul reproş fiind tocmai presupusul scop comercial al acestor premii. Având în vedere succesul de librărie al mai tuturor volumelor premiate, reproşul pare îndreptăţit. Un alt contraargument adus chiar de unii dintre laureaţi este faptul că, făcându-se atâta vâlvă în jurul unei singure cărţi – cea câştigătoare – se pun în umbră toate celelalte cărţi de valoare ale anului.

Genul acesta de premii mi se pare o reacţie la mediatizarea extremă la care este supusă piaţa de carte în ultimii ani – în condiţiile în care atâtea cărţi pur comerciale se vând în milioane de exemplare datorită unor gigantice campanii de promovare, de ce să nu facem dintr-un premiu un instrument inteligent de marketing al unor cărţi literare de valoare? Iar valoarea volumelor premiate nu este pusă la îndoială nici de cei mai intransigenţi critici, chiar dacă unii sunt de părere că alte titluri ar fi fost şi mai îndreptăţite să primească laurii.

Chiar mai mult, cred că tocmai un astfel de premiu ar prinde bine şi pe piaţa de carte românească, din cel puţin două motive – ar  impulsiona vânzările de carte şi ar oferi publicului repere clare de lectură– chiar dacă discutabile, ca orice repere – în condiţiile în care la noi există o mie de premii, care de care mai nesemnificative. In plus, o aşa-numită ”carte a anului”, şi pe deasupra şi bestseller ar avea şanse reale de a fi tradusă şi de a intra pe pieţele de carte vest-europene.

Iulia Dondorici

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508