spot_img

Premieră la Noaptea Muzeelor

Muzeul Municipiului Bucureşti participă anul acesta la Noaptea Muzeelor cu toate cele 8 unităţi deschise aflate în subordinea sa.  Pentru prima dată Muzeul „Victor Babeş”, Muzeul „Ligia și Pompiliu Macovei”, Muzeul Memorial „C.I. şi C.C. Nottara”, Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” şi Muzeul „Maria și George Severeanu” participă în circuitul European al Nopţii Muzeelor, cu un program de vizitare de la ora 18:00 la ora 2:00.

Palatul Suţu, Muzeul Curtea Veche şi Muzeul Aman au pregătit un program special pentru vizitatori:

Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu

La Palatul Suţu vor putea fi vizitate noua expoziţie permanentă a Palatului, denumită „Timpul Oraşului”, expoziţia „Fotogeografica 2015” în holul muzeului,  „Vindecări miraculoase” – o expoziţie dedicată pictoriţei Lucia Dem Bălăcescu, în sala de expoziţie de la parterul palatului şi expoziţia  „Pentru o istorie a simbolurilor – Tatuajul în România” în sala de conferinţe a palatului. Mai vor fi putea fi vizionate, pe gardul muzeului, expoziţiile „Subiectiv prin Obiectiv”, realizată de B365 în parteneriat cu Bucureştiul Meu Drag, şi „Teatrul Masca: 25 de ani”.

În marchiza palatului vor avea loc ateliere pentru copii susţinute de Asociaţia Istoria Artei, între orele 18:00 si 22:00, ateliere dedicate istoriei urbane.

În curtea palatului, între orele 18:00 şi 24:00, Asociaţia Redescoperă Istoria va susţine o prezentare de uniforme şi arme de epocă, alături de autovehiculul istoric Volkswagen tip 82 Kubelwogen.

Asociatia Tradiţia Militară va susţine o prezentare de uniforme şi arme de epocă, însoţite de comenzi militare, între orele 20:00 şi 21:00.

Teatrul Masca va fi prezent cu „Statuile Vivante” de la ora 21:00 până la ora 24:00, iar Fundaţia ACCUMM va susţine un concert de la ora 21:00, urmat de un concert cu Adrian Naidin Band, de la ora 23:00 până la ora 24:00.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Voievodal Curtea Veche

La Muzeul „Palatul Voievodal Curtea Veche”, tot Adrian Naidin Band va susţine un concert de la ora 20:00 până la ora 21:00 urmat de „Statuile Vivante” de la Teatrul Masca, în curtea muzeului. Iar începând cu 20:30, se vor putea face observaţii astronomice.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Muzeul Theodor Aman

La Muzeul „Theodor Aman” din nou Teatrul Masca va fi prezent cu „Statuile Vivante” în curtea muzeului, de la ora 21:00 până la ora 24:00.

Muzeul Municipiului București va fi prezent și la Oltenița cu expoziția de fotografie „Bucurestiul Interbelic”, o expoziție organizată în colaborare cu Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița și al cărei vernisaj va avea loc sâmbătă 16 mai la ora 18:00.

Noaptea Muzeelor- program evenimente

16 mai 2015

PALATUL SUŢU

Program de vizitare: 18:00 – 02:00

Adresă: Bd. I. C. Brătianu, nr. 2, Tel. 021.315.68.58

www.muzeulbucurestiului.ro , facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti

Expoziţii:

– Noua expoziţie permanentă a Palatului Suţu, „Timpul Oraşului”

– Holul muzeului: „Fotogeografica 2015”

– Sală expoziţie parter: „Vindecări miraculoase” – expoziţie dedicată pictoriţei Lucia Dem Bălăcescu

– Sala de conferinţe: „Pentru o istorie a simbolurilor – Tatuajul în România”

– Gardul muzeului: „Subiectiv prin obiectiv”; „Teatrul Masca 25 de ani”

Atelier pentru copii: Asociţia Istoria Artei va susţine, între orele 18:00-22:00, ateliere de istorie urbană.

Asociaţia Redescoperă Istoria: expoziţie, prezentare de uniforme şi arme de epocă, prezentarea autovehiculului VW tip 82 Kubelwogen, între orele 18:00 – 24:00 (la ora 24:30 maşina va pleca de pe platformă) – toate prezentările vor avea loc în curtea palatului.

Asociaţia Tradiţia Militară: prezentare de uniforme şi arme, între orele 20:00 – 21:00

Teatrul Masca: “Statui Vivante” în curtea palatului, de la ora 21:00 la 24:00

Concert: Fundaţia ACCUMM – între orele 18:00-23:00

Concert: Adrian Naidin Band– de la ora 23:00 până la ora 24:00

MUZEUL „PALATUL VOIEVODAL CURTEA VECHE”

Program de vizitare: 18:00 – 02:00

Adresă: Str. Franceză nr. 21-23, Tel. 021.314.03.75

www.muzeulbucurestiului.ro , facebook.com/MuzeulCurteaVeche

Concert: Adrian Naidin Band – de la ora 20:00 până la ora 21:00

Teatrul Masca: “Statui Vivante” în curtea muzeului, de la ora 21:00 la 24:00

MUZEUL „THEODOR AMAN”

Program de vizitare: 18:00 – 01:00

Adresă: Str. C.A. Rosetti nr. 8, Tel. 021.314.58.12

www.facebook.com/pages/Muzeul-Theodor-Aman

Muzeul Theodor Aman vă invită la vizitarea expoziţiei sale permanente, ce constă în obiecte de artă, piese de mobilier, şi diverse obiecte de decoraţiune. De la planurile casei şi decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decoraţia interioară: pictura murală, vitraliile, decoraţia pictată pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului şi mobilierul casei, toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman.

Teatrul Masca: “Statui Vivante” în curtea muzeului, de la ora 21:00 la 24:00

MUZEUL „MARIA ȘI GEORGE SEVEREANU”

Program de vizitare: 18:00 – 01:00

Adresă: Str. Henri Coanda nr. 26, Tel. 021.212.96.48

www.muzeulbucurestiului.ro , facebook.com/MuzeulSevereanu

Seria de obiecte arheologice din colecţia Maria şi dr. George Severeanu cuprinde vase greceşti antice (fiind una dintre cele mai mari şi valoroase colecţii de acest gen), statuete de Tanagra, bronzuri şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice, ceramică aparţinând culturilor Cucuteni, Vădastra, Wittenberg şi Boian. Toate aceste piese au fost achiziţionate de către George Severeanu din România, Bulgaria, Italia şi Grecia. Colecţia numismatică a Dr. George Severeanu, una dintre cele mai valoroase din România, reprezintă cca. 9000 de piese din diferite perioade istorice: monede greceşti autonome şi provinciale, geto-dace şi celtice, emisiuni romane şi bizantine, monede medievale ale Ţărilor Române, precum şi piese moderne şi contemporane.

În prezent poate fi vizitată expoziţia MUZEUL NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI. O EXCURSIUNE ARHEOLOGICĂ

MUZEUL „VICTOR BABEŞ”

Program de vizitare: 18:00 – 01:00

Adresă: Str. Andrei Mureșanu nr. 14 A, Tel. 021.230.23.02

www.muzeulbucurestiului.ro, facebook.com/MuzeulVictorBabes

Muzeul Victor Babeş vă invită la vizitarea expoziţiei sale permanente. Cu ajutorul documentelor (diplome, certificate de absolvire, manuscrise, fotografii), şi al obiectelor personale, sunt prezentate etapele de formare ale lui Victor Babeș.

MUZEUL MEMORIAL „C.I. ŞI C.C. NOTTARA”

Program de vizitare: 18:00 – 01:00

Adresă: Bd. Dacia nr. 105, Tel. 021.210.38.23

www.muzeulbucurestiului.ro , facebook.com/MuzeulNottara

Muzeul Memorial C.I. şi C.C. Nottara vă invită la vizitarea expoziţiei sale permanente. Muzeul deţine o vastă bibliotecă de cca 7300 de volume (beletristică, dramaturgie, publicistică, dicţionare şi partituri) alături de piese de mobilier Ludovic al XVI-lea, pictură interbelică, statuete, porţelan de Sevres şi Alt Wien, obiecte colecţionate de Constantin C. Nottara în călătoriile sale prin Europa.

MUZEUL „FREDERIC STORCK ȘI CECILIA CUȚESCU STORCK”

Program de vizitare: 18:00 – 01:00

Adresă: Str. Vasile Alecsandri nr. 16, Tel. 021.317.38.89

www.muzeulbucurestiului.ro , facebook.com/MuzeulStorck

Muzeul Storck vă invită la vizitarea expoziţiei sale permanente. Colecția „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”, cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe. La acestea se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și alte obiecte de colecție, monede antice, icoane.

MUZEUL „LIGIA ȘI POMPILIU MACOVEI”

Program de vizitare: 18:00 – 01:00

Adresă: Str. 11 iunie nr. 36-38, Tel. 021.336.06.60

www.muzeulbucurestiului.ro , facebook.com/ColectiaMacovei

Muzeul Ligia și Pompiliu Macovei vă invită la vizitarea expoziţiei sale permanente. Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei reprezintă o incursiune culturală originală în epoci şi locuri diferite, colecţia fiind formată din: lucrări de artă plastică; sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale; un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei dar şi o importantă bibliotecă de artă.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508