spot_img

Poezie de Svetlana Cârstean, la Noaptea Literaturii Europene

Vineri, 9 septembrie 2016, în intervalul 19.00-23.00, pe traseul str. Pictor Arthur Verona – str. Dionisie Lupu – str. General Eremia Grigorescu – str. Vasile Lascăr, douăsprezece institute culturale din București vor prezenta literatura din spațiile geografice și culturale pe care le reprezintă, în cadrul Nopții Literaturii Europene. Programul propus de Institutul Cultural Român este dedicat, pentru prima dată, poeziei; invitată va fi Svetlana Cârstean, poet și curator al participării românești. Spațiul ales pentru desfășurarea lecturii din opera Svetlanei Cârstean și a evenimentelor conexe este Casa „Ion Mincu” (str. Pictor Arthur Verona nr. 19). În seara de 9 septembrie, Institutul Cultural Român propune, din oră în oră, patru sesiuni de lectură, cu începere de la ora 19.00, 20.00, 21.00 și 22.00.

Invitații Svetlanei Cârstean vor fi poeta Athena Farrokhzad (via Skype), muzicianul Cătălin Crețu și artistul vizual Mihai Barabancea. În una dintre cele patru sesiuni, Svetlana Cârstean și traducătoarea poemelor sale în limba suedeză, Athena Farrokhzad, vor recita din Trado, volumul scris împreună, în curs de apariție la Editura Trei, și vor ilustra modul lor de lucru de la distanță. Celelalte trei sesiuni se vor desfășura cu lecturi susținute de Svetlanei Cârstean din volumele sale de poezie și vor fi completate de intervenția artistului vizual Mihai Barabancea și de cea a muzicianului Cătălin Crețu.

Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) a debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie. Volumul individual, Floarea de menghină (2008) a fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut „România literară”, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” și Premiul Radio România Cultural. Floarea de menghină a fost publicată în Suedia la editura Rámus, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. În 2015 a apărut Gravitaţie (Editura Trei), recompensat cu Premiul pentru Poezie 2015, al revistei Ateneu. În 2016, împreună cu Athena Farrokhzad, a lansat în Suedia un volum comun de poezie, Trado, la editura Albert Bonnier. A coordonat, timp de cinci ani, la editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), propria colecţie de poezie, Cercul Poeţilor Apăruţi. Versiunea românească a volumului Trado va apărea, în luna octombrie, la editura Nemira.

Athena Farrokhzad (n. 1983, Teheran) a publicat în 2009 două antologii de poezie, Manualen, împreună cu Tova Gerge, și Ett tunt underlag în colaborare cu grupul de poezie G=T=B=R=G. A editat antologia de poezie Omslag alături de Linn Hansén. În 2013, a lansat colecţia de poeme Vitsvit, apărută apoi și la editura Pandora M, în traducerea Svetlanei Cârstean. A fost distinsă cu Karin Boye Literary Prize și Stora Läsarpriset (Grand Reader’s Prize).

Mihai Barabancea (n. 1983, București) a făcut parte din primele mișcări de street art din România la sfârșitul anilor ’90. Printre proiectele sale se numără expoziţiile Normalitate, ce cuvânt brutal (MNAC), Sneakers Art la Romanian Design Week (2016) și cartea Rescrierea Secvenţei, câștigătoarea NOPX Gallery Italy Artist book contest (2015). A reprezentat România la Proba de fotografie în cadrul Jocurilor Francofoniei de la Nisa (2013).

Compozitor versatil, Cătălin Creţu (n. 1971, Petroșani) este preocupat de muzica nouă și fenomenele multimedia. În creaţia sa se regăsesc de la muzică de cameră și opusuri simfonice la muzica electronică, muzică asistată de calculator, lucrări multimedia interactive, etc. Membru fondator al „Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound„, Cătălin Creţu desfășoară și o intensă activitate didactică și de cercetare în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică București, unde este cadru didactic asociat și coordonator al Centrului de Muzică electroacustică și Multimedia.

Cea de a V-a ediție a Nopții Literaturii Europene promovează în acest an un eveniment conex: dezbaterea „Tandem: Traducători și redactori”, miercuri, 7 septembrie 2016, ora 18.00, în Ceainăria librăriei Cărturești Verona. Dezbaterea va fi moderată de Simona Sora, printre invitați numărându-se traducătorii Dinu Flămând, Peter Sragher (FITRALIT / USR), George Volceanov și editorii Diana Ionescu (Nemira), Laura Albulescu (Art), Bogdan Stănescu (Polirom) etc. În acest an, membrii clusterului EUNIC București sprijină inițiativa Asociației Paspartu de îmbogățire a fondului de carte al bibliotecii din Târgu Frumos (jud. Iași). Astfel, în perioada 5-9 septembrie 2016, cele cinci spații care vor găzdui Noaptea Literaturii Europene  – Librăria Cărturești Verona, Casa „Ion Mincu” (sediul Ordinului Arhitecților din România), Piua Book Bar, Teatrul Țăndărică și Spațiul Public European – vor primi donații de cărți din literatură europeană.

Noaptea Literaturii Europene este organizată de Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez din București, Ambasada Portugaliei la București/ Camões I.P., Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” din București, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, sub egida EUNIC (rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană).

La această ediție a Nopții Literaturii Europene organizatorii propun lecturi din autorii Svetlana Cârstean (ICR); Claudiu M. Florian, Livia Ștefan, Sorin Gherguț, Radu Nițescu, Andrei Dosa (Spațiul Public European); Orhan Pamuk (Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”); György Dragomán (Institutul Maghiar); Szczepan Twardoch, Andrzej Sapkowski (Institutul Polonez); Rui Zink (Institutul Camões/Ambasada Portugaliei); Miguel de Cervantes, Antonio Muñoz Molina (Institutul Cervantes); Cesare Pavese (Institutul Italian de Cultură); Ingeborg Bachmann, Paul Celan (Forumul Cultural Austriac); Wolfgang Herrndorf (Goethe-Institut); Makis Tsitas (Fundația Culturală Greacă); Miloš Urban, Jáchym Topol, Jiří Kratochvil (Centrul Ceh).

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile. Foto: copyright Khashayar Naderehvandi

Detalii: www.facebook.com/NoapteaLiteraturiiEuropene/ și http://bucharest.eunic-online.eu/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508