Marc Vincenz s-a născut în Hong Kong, în punctul culminant al Revoluţiei Culturale, din părinţi de naţionalitate elveţiano-britanică. Poemele şi traducerile sale au apărut îndeosebi în mediul online. A publicat şi în reviste precum: Washington Square Review, The Bitter Oleander, Canary, Exquisite Corpse, Crab Creek Review, Tears in the Fence, Guernica, The Potomac, Spillway Review şi Poetry Salzburg Review. Dintre cărţile publicate: The Propaganda Factory, or Speaking of Trees (apărută în format e-book la Ed. Argotist în 2011, carte tipărită la Ed. Spuyten Duyvil în 2012) şi Pull of the Gravitons (apărută la Ed. Right Hand Pointing, 2012). Secret Letter este traducerea colecţiei de poezie „Geheimbrief” aparţinând poetei elveţiene Erika Burkart, care va apărea în 2013 la Ed. Cervena Barva Press. În 2013 a apărut la Ed. Spuyten Duyvil, în traducerea sa, volumul Kissing Nests de Werner Lutz. În 2013 va lansa colecţia de poeme bilingve (engleză-germană) Additional Breathing Exercises / Zusätzliche Atemübungen, Ed. Wolfbach, Zurich.
* texte din volumul „The Propaganda Factory, or Speaking of Trees„
NICI O PASĂRE
Dimineţile devreme din Shanghai, fereastra deschisă,
Zgomote grele de staniu chicotesc & graseiază & gâgâie,
Zdrobesc & clipocesc, totuşi, nicăieri nu frunzăresc păsări de mare:
Niciun pescăruş în coşuri de gunoi, nici o rândunică-de-mare solitară murind
În înţepături de praf cosmic prinse în midii,
Nici un singur fluierar bufonând optimi de carnaval.
Vântul miroase ars, fierbinte pârlit de sulf,
Dat cu cărbune, ca şi cum el ar fi minţit despre tot,
Complet nesupravegheat pe oţelul de wok afumat cu smog.
Câte un Tarzan şterge orizontul ameţit cu cârpe murdare,
Arce suspendate pe un singur fir de speranţă legată.
Minute mai târziu, memorie ştearsă, fereastră strânsă puternic.
Înăuntru, porumbei împroaşcă bombe din tavan,
Corcodei se cuibăresc în părul meu, un păun se împăunează în bucătărie ciugulind firimituri
& cel mai gras fenix dintre toţi şade chiar aici în baie,
Curăţându-şi penele, împroşcând departe tot acel praf şi cenuşă întunecată.
O auzi? Cântă, ca şi cum ar fi în rai.
PENTRU CONSILIUL DIN UMBRĂ,
istoria nu are niciun viitor e mai mult testament decât tenacitate
mai mult chirie decât trecere
o iluzie a Pământului stând pe cap
asemenea excentricului bătrân ce adună
în pasajul subteran de legătură
iar maşinile întârziate scârţâind deasupra
şi ce vei face cu cupa ruginită şi câinele păduchios?
obligatoriu pentru un om ce luptă pentru poeme lângă flacără
iar ea
nici măcar odată reîncarnată
ea ce miroase a uitare şi cine la TV
ea ce cară căruţul la hypermarket pentru conserve şi pomadă
iar el
el cu cicatricea sub ochiul său stâng
tunsoarea pierdută şi tatuajul în formă de semilună şi lacrimă
mereu urlând la lună
mereu gata să moară
iar pe drumul spre casă pe cealaltă parte
unde berea era odată servită călduţă
ea o altă ea
poartă atingerea părului şi degetelor bărbaţilor
filamente de incest respirând prin straturi de os, muşchi şi piele
putoarea legendelor bătrânilor
despre supravieţuitori şi eroi de război
şi deşi fantomele lor au dispărut
umbre încă se mai târâie în spate asemenea unor lilieci
transformându-se de-a lungul coridoarelor
năpustindu-se asupra catargelor
aliniind mulţimea
cu tăcerea lor de neuitat
MUNTELE TAISHAN
Pe muntele Taishan în spatele ceţii
aşteptăm primele licăriri de răsărit.
E aici, planând peste hăul Chinei,
Preşedintele proclamă Estul este Roşu,
se crede el însuşi conducătorul a tot ce poate privi.
Stau chiar lângă el.
Noi tocmai am purtat un război, e atât de slab,
şi are această strălucire de oţel
ca şi cum a dat peste marea iluminare.
Este un moment de conexiune cu universul,
O revelaţie dincolo de înţelegerea unui om obişnuit,
ceva care să facă istorie, precum Einstein
clarificând legile universale
ale energiei, masei şi mişcării.
În acest moment ştiu că nimic nu va mai fi vreodată la fel.
Ştiu că el trebuie să rupă lumea din încheieturi,
să o împăturească la loc pentru a-şi găsi adevăratul loc în ea.
Totul pentru dragoste, spune el.
Inspiră, ca şi cum ar încerca să prindă ultima
esenţă de cer vechi, şi pe cât de des, consideră el
unul dintre eroii săi, Karl Marx, şi ce ar fi putut spune
acea minune bărboasă într-o zi precum asta,
într-un moment decisiv precum acesta.
Şi nu îţi va veni să crezi,
Dar el se întoarce de la spectacolul
naturii iluminând înaintea noastră
dealurile, valea, pădurea de desubt şi mă priveşte direct
îmi prinde capul în palmele sale afumate şi plantează un imens, ud sărut pe buzele mele,
şi apoi spune: Toţi trebuie să mergem mai departe. Ştii, Richard
trebuie să scapi de acea mustaţă nenorocită.
MARELE SALT ÎNAINTE AL LUI XIAO HONG
Tradiţia spune: Femeile sunt iarbă.
Tradiţia spune: Femeile se nasc pentru a fi călcate în picioare.
Noi ardem până la temelii şcolile şi cărţile noastre.
Învăţătorul Liu arată ca o barză într-o pălărie nătângă.
Garda roşie Pang îl bate prosteşte cu bambusul.
Preşedintele spune: Fraţii şi surorile sunt egali.
Preşedintele spune: Femeile susţin jumătate de cer.
Focul fierbinte este roşu, sângele este roşu.
Noi nu avem nevoie de distracţie.
Teatrul nostru este jucat pe străzi.
Preşedintele spune: Fără distrugere nicio construcţie.
Preşedintele spune: Fii roşu. Nu fi un expert.
Când am douăzeci şi unu de ani dansez piept la piept
cu preşedintele în parc.
Inima mea ţopăie de bucurie, aproape că leşin.
Preşedintele spune: Topeşte oţel fierbinte în grădina ta din spate.
Preşedintele spune: Alimentează un furnal sub mărul tău.
Iar noi devenim sperietori de ciori, noi ucidem
vrăbiile pentru Marii noştri Cârmaci,
pentru că ei sunt ciuma ogoarelor.
Preşedintele spune: Revoluţia nu este o cină festivă.
Preşedintele spune: Faceţi viitorul nou!
Camaradul Pang aprinde ţigara Preşedintelui Panda.
Imediat deasupra el miroase a flori de lotus.
Mi-aş fi dorit să-l sărut pe gură.
Preşedintele spune: El este soarele ce nu apune vreodată.
Preşedintele spune: Aceştia sunt cei mai frumoşi ani ai vieţilor noastre.
Iar inima mea creşte
mai roşie şi mai roşie şi mai roşie.
RÂUL, ODATĂ
Odată ea a fost să stingă
apoi ea a fost să curăţe
acum adună broaşte râioase moarte
le freacă cu mălai pentru a-şi hrăni scroafele
odată ea a arat pământul
târându-se cu faţa sa adânc în solul negru
spatele său arzând în soarele fierbinte
acum ea lucrează în fabrica de hârtie
confecţionând etichete laminate pentru oraş
duminicile ea iese cu barca
nu pentru a absorbi priveliştea sau pentru a visa
ci pentru a aduna pungi de plastic
acum ea bea din sticle de apă
cărate aici tocmai din oraş
scrie pe etichetă: apă glaciară pură filtrată
şi zice că este extrasă dintr-un munte
îi aduce aminte de un izvor
la picioarele unui dragon adormit.
[* * *]
Lumea este acuarelă albastră
Ne alipim de coastă
în vehiculul nostru cu optsprezece roţi lustruit cu crom, ea şi cu mine
şi milioanele noastre de vieţi închise în stupi din stinghii
straturi de ou şi vierme şi fagure.
Ea este spoită alb aproape ceramic,
pregătită de cină în acea rochie ca păpădia
Eu sunt în salopete purtate cu părul uns dat pe spate,
ademenit de albiciunea sa şi avid după lumina soarelui.
Amândoi creştem electrici din interior.
La Las Almendras migdalii plini de fructe şoptesc
iar albinele noastre ascultă, dansând supuse,
umplând spaţiile libere cu sucroză.
Trei mile în direcţia vântului ea şi cu mine respirăm marea
desculţi printre dune.
Ea se întreabă dacă turiştii castanii dispăruţi,
sunt de cealaltă parte a lumii
şi dacă un cântec sau un cuvânt
i-a purtat pe ei în altă parte.
Aceasta e prima oară când înţeleg că albinele noastre sunt sclavi lipsiţi de judecată
trudind pentru dulceaţa lumii,
însă aceste după-amieze într-o casă pe plajă ne iubim cu chardonnay
înclinându-ne, înmuiaţi în sare şi pâlpâind în cristale de sare precum diamantele.
Pe a patra, înainte de a ne întoarce pe fâşia strâmtă de autostradă,
găsim stupii noştri abandonaţi, fără albine.
Nu este un suflet galben în copaci, în carnea cerurilor
sau împrăştiat pe suprafaţa pământului.
Ea spune acum ei sunt liberi şi ia în palmă ultima regină,
Îi pocnește capul precum o boabă coaptă pe o rămurea
fredonează un cântec de amiază despre amintire şi pierdere
şi îi blestem pe oamenii de ştiinţă pentru ce au făcut copacilor.
Lumea este acuarelă albastră.
Marius Surleac este fizician. Apare în antologii de poezie şi proză din ţară şi străinătate. Publică poezie şi proză scurtă în reviste din ţară. Publică în reviste din străinătate (Pif Magazine, Dear Sir, Novo Slovo, Atlas Poetica).
Participă cu grupaj de poeme la simpozionul ”Muza Poetike”, Tirana, Albania, 2010. A fost şi este implicat în diverse proiecte culturale. Colaborează cu scriitori din țară și străinătate. Traduce poezie aparţinând lui Marc Vincenz & Valzhyna Mort.
În 2011 a debutat cu volumul de poezie „Zeppelin Jack”, Editura Herg Benet.