spot_img

Pianistul Horia Mihail, în turneu în Chile

Sâmbătă, 24 mai 2014, pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, va fi protagonistul unei seri maraton Beethoven la invitația Orquesta Sinfonica Universidad de Concepcion din Chile, ce se va desfășura sub bagheta maestrului Julian Kuerti la Teatro Universidad de Conception. Cu o istorie de peste șase decenii, înfiinţată în 1952, Orquesta Sinfónica de la Universidad de Concepción face parte, alături de corul compus din 70 de membri, din corporația culturală reprezentată de Universitatea din Concepción, Chile. În Maratonul Beethoven, găzduit de Teatro Universidad de Conception, Horia Mihail va interpreta ”Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian şi orchestră de Beethoven.

Acest turneu are loc după încheierea celei de-a patra ediţii a proiectului Pianul călător, în urma căruia, la invitaţia Radio România, Horia Mihail a pornit la drum la sfârşitul lunii martie, a străbătut 5700 de km prin ţară, a susţinut două recitaluri la New York, urmat de alte două în parcurile bucureştene, ultimul acord auzindu-se la mijlocul lunii mai la Sala cu Orgă de la Chişinău. Turneul a fost organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Radio România Cultural. După parcurgerea unui itinerar ce a cuprins aproape toate zonele istorice ale ţării, în al patrulea an de călătorie, pianul călător a fost lăsat în folosinţa comunităţii locale din Roman, la Şcoala de artă Sergiu Celibidache.

Deplasarea în Chile a pianistului Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, are loc la invitația Orquesta Sinfonica Universidad de Concepcion, are loc cu sprijinul Fundaţiei Radio România, fiind un proiect cultural finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio. „Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, se scrie în ziarul Boston Globe, după una din apariţiile sale.

După 14 ani de studii în România cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson. În 1999, a primit Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura. A beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship, iar în 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award.

Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz şi Nathaniel Rosen.

După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio” alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naţionale de anvergură – sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut 3 CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn şi 3 CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso şi Romantic.

Din 2009 artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi în turnee în ţară sau la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziţia Mondială de la Shanghai în iulie 2010.

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat “Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni în vara anului 2012 şi un al treilea în 2013, care a fost dublat de un CD de studio Beethoven înregistrat la Sala Radio. Turneul Pianul călător din 2014 poartă titlul 100 % Mozart.

În 2013, Horia Mihail a lansat primul CD solistic integral alături de Orchestra Națională Radio, cu lucrări concertante de Beethoven, Rachmaninov și Lutoslawski.

Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Festivalul internaţional “Nopţi pianistice” de la Chişinău, Festivalul Internaținal de la Ushuaia. Proiectul “Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri” l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru în fiecare an începând din 2011, iar proiectul “Cele trei dive” alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara, în 2011.

Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare în 2012 si 2013, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul fermecat, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru. Toate aceste iniţiative vor continua şi în 2014, când pianistul are în program şi evoluţii în Chile, Statele Unite și Japonia.

Încă de la primele atingeri ale claviaturii publicul a fost total subjugat de claritatea şi frumuseţea sunetului, calităţi specifice doar marilor pianişti. Am închis ochii şi, pentru câteva momente, am avut senzaţia că acele sunete sublime ieşeau de sub degetele lui Radu Lupu, ori ale oricărui altuia dintre marii titani ai pianului: Arturo Benedetti Michelangeli, Daniel Barenboim, Murray Perahia. Remarcabilă mi s-a părut în interpretarea propusă de Horia Mihail acea armonizare perfectă între cerebralitatea cu care reuşea să alcătuiască frazele şi sensibilitatea rafinată ce învăluia corpul sonor într-o aură diafană, elemente esenţiale ale mult râvnitului tuşeu pianistic care îi particularizează pe interpreţi.” (Cultura, mai 2013)

În prezent dirijor al Orchestrei Simfonice Concepción din Chile, Julian Kuerti se impune în viaţa muzicală ca un dirijor cu mult talent.

S-a născut într-o familie de muzicieni, tatăl său fiind pianistul Anton Kuerti, şi a studiat la Universitatea din Toronto, Academia Americană de dirijat din Aspen, beneficiind de îndrumarea unor reputaţi dirijori precum David Zinman, James Levine, Kurt Masur, Rafael Frühbeck de Burgos şi Stefan Asbury.

Julian Kuerti a fost dirijor asistent al maestrului Ivan Fischer în cadrul festivalului de la Budapesta, din stagiunea 2006-2007. În perioada 2005-2008 a fost director artistic şi dirijor principal al ansamblului Kaleidoscop, alături de care a înregistrat pentru Sony/BMG un album ce include lucrări ale compozitorului Giovanni Sollima.

De-a lungul timpului Julian Kuerti a colaborat cu Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Cincinnati, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, Filarmonica din Malaysia, Orchestra Simfonică din Dallas şi cu Orchestre simfonice din Seattle, Toronto şi Montréal.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508