spot_img

Peste 2000 de persoane, la Marșul pentru Viață de la Iași

Peste 2000 de persoane au mărşăluit sâmbătă la amiază pe străzile Iaşului, în semn de susţinere faţă de femeie și față de viața din pântecele femeii. Participanţii au pornit din Piața Unirii spre Str. Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenței, Strada Elena Doamna, Strada Anastasie Panu şi s-au oprit în fața Catedralei Mitropolitane, de pe Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ei au purtat bannere cu mesaje de genul: „Am observat că toți cei care vor legalizarea avorturilors sunt deja născuți.”, „Alege viața!”, „Bărbații adevărați nu presează femeile să facă avort.”, „Cu fiecare copil un înger vine în lume”, „Fiecare copil merită o poveste”, „Bărbații adevărați protejează femeia și copilul”, „Fiecare copil merită o zi de naștere”.

În acest an, tema Marşului pentru Viaţă a fost „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, organizatorii dorind să atragă atenția asupra faptului că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă; binele se construiește unul pe altul, iar familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

„Încercăm ca aceste evenimente pe care le organizăm, și anume aceste marșuri, să nu fie manifestări de protest, ci să fie mărturii; să fie o trăire a bucuriei, o trăire a lucrurilor care ne reprezintă și o trăire a firescului, cum ne place nouă să spunem. Și ce poate să fie mai firesc decât familia care înseamnă mama, tata, familia care înseamnă copilașii care-i ținem de mână, copilașii care au crescut și sunt mai înalți decât noi, dar și copilașii care sunt în burtica mamelor?”, a spus părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Părintele Felician Tiba, din partea Oficiului pentru Familii a Episcopiei Romano-Catolice, care a ținut să precizeze că: „este unul din puținele marșuri la care nu cerem nimic, ci am venit să apărăm ceea ce avem. În sfârșit ne arătăm și noi mulțumiți de faptul că avem și trebuie doar să apărăm ceea ce avem. E vorba de acest dar extraordinar de frumos care este viața”.

Participanți de toate vârstele au atras atenția asupra importanței rolului mamei în viața lor:

„O apreciez pe mama pentru că mă iubește și m-a născut.” – Maria, 5 ani și jumătate

„Am venit aici pentru a face o faptă bună pentru viața copiilor pierduți și pentru cei care se vor naște de acum înainte. (…) Pentru mine mama e un cristal care nu are valoare și nu poate fi definit.” – Alexandru, 15 ani

„Fiecare copil este unic și reprezintă o mare bucurie, iar mama e cel mai drag om.” Otilia, 27 de ani

„Femeia înseamnă mama și soția mea – femeia e un laborator de viață” – Ștefan

„Chiar dacă sunt o femeie de carieră, nimic nu mă satisface mai mult decât poziția mea de mamă. Nicio femeie de carieră nu este mai puternică decât o mamă care-și ține copilul de mână. Nicio femeie top model din lume nu este mai frumoasă decât o femeie însărcinată” –  Silvia Săcăleanu, director Școala Generală Bodești, comuna Scânteia, jud. Iași

Marşul pentru Viață a fost organizat de Pro Vita Iași, alături de Asociația Studenți pentru Viață – București, și în parteneriat cu Youth Association for personal Development and Innovative Programs Iași și Asociația Familia Tradițională, cu sprijinul altor instituții locale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508