spot_img

Orchestra de Tineret România-Moldova, în trei concerte extraordinare

Orchestra de Tineret România-Moldova va evolua sub bagheta lui Cristian Mandeal în trei concerte extraordinare la Sinaia, Bucureşti şi Berlin la sfârşitul lunii august. După o pregătire intensivă desfăşurată la Sinaia, orchestra evoluează în seara de marţi, 23 august, ora 19 la Casino-ul din Sinaia, în închiderea Festivalului “Enescu şi muzica lumii”, cu un program muzical ce se va relua miercuri, 24 august, ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti, în închiderea Festivalului „Vara Magică”. Programul cuprinde George Enescu – Suita pentru orchestră nr. 1, Ceaikovski – Aria lui Lenski (solist Marin Cazacu – violoncel) şi Variaţiunile rococo pentru violoncel şi orchestră (solist Ştefan Cazacu – violoncel), Prokofiev – Suita de balet Romeo şi Julieta op. 64.

Reunită pentru prima dată în anul 2015, selecționata națională care cuprinde cei mai valoroși muzicieni din România și Republica Moldova se întâlneşte din nou, colaborând și cu muzicieni ai orchestrelor membre ale Federației Europene a Orchestrelor de Tineret (EFNYO) în cadrul programului Exchange. De această dată, Orchestra de Tineret România-Moldova țintește un nou succes internațional, concertul de la Bucureşti fiind urmat de un concert cu un program similar, ce va fi susţinut la Konzerthaus Berlin în seara de 26 august, în cadrul Festivalului Young Euro Classic cu Andrei Ioniţă la violoncel.

La realizarea concertului de la Berlin au contribuit Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Institutul Cultural Român, Lanto Communication, Fundaţia Prietenii muzicii “Serafim Antropov”. Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, TVR 2, România TV, Observator Cultural, Q Magazine.

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” . Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare  de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. În utimii ani, în rândul membrilor orchestrei sunt adesea cooptați și cei mai valoroși tineri muzicieni din Republica Moldova.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012, 2014 si 2015 a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Invitată la ultimele 3 adiții ale Festivalului Internațional George Enescu, Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication și a devenit o prezență constantă la ultimele edițiii ale unor prestigioase festivaluri internaționale precum Festivalul Mahler de la Toblach  din Italia sau Young Euro Classic de la Berlin. În 2015 si 2016 programul Orchestrei Române de Tineret a cuprins apariții în Italia, Germania, Franța, Austria, Bulgaria, Turcia, Belgia etc.

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei

Orchestra a fost înființată în anul 2012 și din 2013 are calitatea de membru cooperant al Federații Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret (EFNYO).

În această orchestră sunt reuniți cei mai talentați tineri artiști din instituțiile muzicale preuniversitare și universitare din Moldova și România. Cu aproximativ 100 de membrii activi, membrii orchestrei au vârste cuprinse între 14 și 30 de ani.

Tinerii muzicieni își desăvârșesc educația muzicală în centre importante de învățământ din S.U.A., Anglia, Austria, Belgia, Finlanda, Elveția, Rusia, Ucraina și România. În cei trei ani de activitate, orchestra a susținut 21 de concerte în Republica Moldova la Orhei, Cahul, Chișinău și în România la Sinaia și în București, sub bagheta dirijorilor Adriano Marian, Petre Sbârcea, Mihail Secichin și Gabriel Bebeșelea.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508