În sensul său profund, cuvântul „patriotism” – simţim cu toţii, dar nu spunem – s-a perimat inimaginabil de mult. Din toate punctele de vedere. Până acum 23 de ani, acest substantiv era rostit, într-o manieră agresivă şi ieşită din comun, de câteva sute de ori în fiecare zi. Cu toţii ajunsesem să nu mai înţelegem ce înseamnă. Nici acum. La un moment dat intrase în limbajul nostru casnic ca un fel de tic oral. Nimic mai mult. Valoarea lui sentimentală şi spirituală, sensul de sacralitate, emanat din semantica nu tocmai complexă a cuvântului, s-au pierdut cu desăvârşire. Simţim că au devenit atemporale şi puerile şi că, prin asta, am pierdut încrederea în noi sau, altfel spus, ne desconsiderăm voluntar faţă de valorile străine. Astăzi, oriunde ne-am afla, ne ferim cu discernământ să pronunţăm cuvântul „patriotism”. A devenit desuet. Chiar fugim de el ca dracul de tămâie.
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, definiţia patriotismului este simplă: „Sentiment de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor, statornicit în decursul istoriei”. La nicio catedră din învăţământul preuniversitar şi superior nu se mai analizează semnificaţia acestui cuvânt, care încă mai există în vocabular şi este viu în istoria şi prezentul vieţii noastre. Nimeni nu are dorinţa sau curajul să spună tinerilor că românii îşi iubesc ţara nu pentru că e mare şi frumoasă, ci pentru că este mică, necunoscută şi mereu în pericol.
Aceste reflecţii ne-au asaltat gândirea precum ţânţarii fericiţi de prezenţa omului în geana serii. Reporterii celor mai importante canale de televiziune au năvălit cu entuziasm peste tinerii care au absolvit Bacalaureatul cu media generală maximă, adică 10,00. Evident, cei intervievaţi trebuiau să răspundă la singura şi principala întrebare, repetată până la saturaţie: „Unde vrei să urmezi facultatea?”. Răspunsul unic a fost: „În străinătate!”. Noi am simţit că dacă răspunsul ar fi fost altul, adică „la o Universitate din România!”, reporterul ar fi tăiat secvenţa şi i-ar fi şoptit ulterior tinerei sau tânărului „eşti o proastă!” şi, respectiv, „un prost!”. Asta pentru că, pe de o parte, i-ar fi stricat titlul reportajului, iar, pe de altă parte, nu i s-ar fi răspuns la cerinţele date de „centru”, cerinţe de mândrie din care să reiasă că tinerii talentaţi şi bine pregătiţi în licee aleg să plece aiurea, acolo unde câinii umblă cu covrigi în coadă. Din cunoştinţele noastre, covrigii sunt o raritate internaţională.
Într-un alt reportaj, camera de luat vederi a surprins două adolescente, mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, care au picat Bac-ul. Etalând bijuterii pe care nicio nevastă nu le-ar fi văzut în 30 de ani de căsnicie, amândouă se îndreptau agale spre un oficiu al forţelor de muncă. Au depus cereri de şomaj. Se ştie că actualul guvern a aprobat acordarea, pe timp de-o jumătate de an, a unui ajutor financiar (şomaj) de 250 de lei pe lună pentru cei care nu au promovat Bacalaureatul. Nu comentăm decizia politică în această privinţă. Însă ne-am luminat când am auzit răspunsul uneia dintre domnişoare. La întrebarea „ce vei face cu banii?”, mititica a răspuns scurt, cu părere de rău că nu a luat nicio notă de trecere la examen, „plec la mare!”.
În prezent, cea mai dezvoltată ramură economică românească este cea de panificaţie. La fiecare pas găseşti covrigul (covrigelul) uriaş şi gogoaşa înfuriată.
Alexandru Calmâcu
