La Editura Cartea Românească, colecţia „Poezie”, a apărut „Dispars”, de Vlad Moldovan. „Aparent, Vlad Moldovan practică un freestyle discursiv demn de cei mai experimentaţi MC’s, amestecând cu dexteritate cam toate registrele şi tonalităţile limbajului. De fapt, el mixează dorinţe, obsesii, pulsiuni, cu acuitatea şi sălbăticia ireductibilă ale unui masaj direct pe creier. Dispars e un volum-reper al tinerei generaţii, căci nimeni nu s-a aruncat cu mai multă libertate pe panta „monstruosului”, părând că nu face decât să se plimbe, zen, pe suprafeţe.” (Alex Goldiş) Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Ce sunt „timpurile moderne” pentru personajele din „Dispars”? Când apar, există un context subiectiv sau temporal care le determină?
Nu există timpuri moderne pentru Dispars. E vorba despre un poem cu acelaşi nume şi cu adresări multiple. Acolo da – acolo timpurile moderne se insinuează şi îşi desfăşoară dominionul prin exterioritate şi omniprezenţă. Mai este unul care are o vorbă cu ele şi le face propuneri, ca şi cum ar conta. Dar nu contează. Pentru că există o incongruenţă comică în tensiunea aceea. Băiatul se plimbă prin satele de suburbie şi e pe cale să rămână fără ţigări. Presimte ceva de o frumuseţe interminabilă în dinamica unor spaţii ale uitării şi marginalităţii absolute.
Chiar dacă personajul se izbeşte de lucruri greu de înţeles, vrea chiar ca şi neînţelegerea să fie „fără teroare”.
Înţeleg că mă împingi să mă explic „componistic” aşa despre diverse elemente ce ar putea ţine de lectura ta a volumului. Ceea ce ar putea fi moartea pasiunii. ”Fără teroare”a venit ca o mare eliberare tristă dar şi proaspătă pentru a anunţa o faţă cu totului nouă a lumii – ceva în care nu mai există mutilarea pe care subiecţii o obişnuiesc cu şi între ei.
Când personajul se decide să nu rămână într-un loc, se izbeşte de „server not found”. Cartografiere ironică premonitorie?
Nu ştiu câtă „cartografiere ironică şi premonitorie” e acolo dar ştiu că şi ţie şi mie şi cam tuturora le-a dat „server not found” -. Ceea ce poate deveni un efect de pierdere a sinelui într-o junglă ininteligibilă.
„Uneori am impresia că toţi ştiţi/ cât de nebun sunt/ şi că ţeseţi o corporaţie/ în jurul vieţii mele.” Sevraj?
I` m afraid not. Nu e vorba de sevraj ci de un fel de gând semi-paranoic prin care respectivul ajunge, din nou, să-şi afirme unicitatea – chiar dacă o face printr-o pasă aşa mai a la Radiohead – era cam varză tipul.
„cred că suntem nişte maimuţe/ care învaţă necontenit tehnici”
Să vorbesc liber? Ca la examen cum ar veni.. Păi atunci să spun că judecata asta e recurentă la mine. Mă felicit apoi că am spus-o acolo aşa de corect căci ce altceva suntem dacă nu nişte maimuţe ale lui Dumnezeu, olimpiate la complicaţiile pe care noile tehnici le introduc inflaţionist. Şi tehnicile le inventăm şi apoi le învăţăm noi între noi – proliferând ţesătura de sens şi de familiar specifică speciei. E o activitată naturală care ar putea să ducă finalmente spre o formulare frontală a erorii ce ne caracterizează.
Volumul a fost recompensat cu Premiul Tânărul Scriitor al anului, în 2013. Cum ţi se pare lumea literară, care sunt avantajele şi incompetenţele ei, din punctul tău de vedere?
Ah, această lume literară de care toţi ne rupem numai ca să îi aparţinem şi mai tare! Ah, ficţiunea unui astfel de denominativ şi ah, săracii oameni, îi vezi în jurul tău, care se prind în iţele unor astfel de coduri. Cel puţin nu ne dăm în cap, cel mult învăţăm nişte tehnici, ne facem şi desfacem o prietenie, două. În intervalul dintre interesele multiple, instinctul de auto-manifestare şi nevoia unui orizont cunoscut şi sigur – apar uneori cărţi cu acorduri nemaiauzite.
