spot_img

Noaptea Muzeelor 2011, la Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu

Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu organizează, în toate unităţile proprii, sâmbătă, 14 mai 2011, cea de-a VII-a ediţie a Noapţii Muzeelor, manifestare cu caracter internaţional plasată sub înaltul patronaj al Consiliului Europei şi al UNESCO, ca şi al ICOM. Ediţia din acest an se desfăşoară, în muzeul sibian, sub titlul 150 de ani de cultură astristă”  şi cuprinde un program variat, specific fiecărei unităţi muzeale în parte.

Pe lângă tradiţionalele vizite ghidate, care permit descoperirea expoziţiilor de bază („Din cultura şi arta popoarelor lumii”) şi temporare („Crucea – Puntea Învierii”, „Călători pe alte continente”),  vizitatorii pot participa la: concerte de toacă, concursuri, festivaluri de muzică românească autentică Tarafuri şi fanfare (amfitrion Grigore Leşe), proiecţii de film documentar: „Focurile morţii” (Cornel Mihalache), „Cultul morţii” (Martin Gruber), „Focurile din Velines” (Centrul de Cultură Populară Velinius).

Publicul este aşteptat în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber) în intervalul orar 18.00 – 00.30, iar la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Piaţa Mică, nr.11 şi la Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” din Piaţa Mică, nr.21, în intervalul orar 20.00 – 00.30. Muzeele se vor închide la ora 01.00, iar accesul publicului este gratuit.

PROGRAM

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber)

Orele 18.00 – 00.30

Evenimente:

Concert de toacă la Biserica din Bezded – orele 18.00 – 19.00

„Căutarea comorii” Concurs – orele 18.00 – 20.00

Festivalul Tarafuri şi fanfare – scena de pe lac, orele 19.00 – 00.30

Nocturnă Muzeală – Concurs de fotografie artistică – orele 20.00 – 23.00

Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA (Casa Artelor, Piaţa Mică, nr. 21)

Orele 20.00 – 00.30

Evenimente:

Expoziţia Crucea – Puntea ÎnvieriiCasa Artelor.

Rezultat al unei cercetări de teren, expoziţia ilustrează aspecte reprezentative pentru tradiţiile, ritualurile şi tipurile de monumente funerare din Oltenia. Credinţele legate de aceste practici de trecere, percepţia familiei şi a comunităţii asupra acestora demonstrează o serie de comportamente practicate pentru a depăşi traumele şi dezechilibrele create de trecerea în lumea celor de dincolo. Tematica legată de percepţia morţii este completată de simbolistica Învierii, supra-temă creştină, cât se poate de actuală în perioada sărbătorilor pascale.

Proiecţii de film documentar – Studioul „ASTRA Film” – Sala de expoziţie Casa Artelor; orele 22.00 – 23.30: Focurile morţii (Cornel Mihalache), Cultul morţii (Martin Gruber), Focurile din Velines (Centrul de cultură populară Velinius).

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” (Piaţa Mică, nr. 11)

Orele 20.00 – 00.30

Evenimente:

În holul muzeului – expoziţia temporară „Călători pe alte continente”

Expoziţia prezintă câteva momente din istoria formării colecţiilor etnografice extra-europene aflate azi la Muzeul „Franz Binder”. Panourile cu imagini şi texte vorbesc despre Franz Binder, Andreas Breckner, Arthur von Sachsenheim, Hermann von Hannenheim şi alţi călători saşi care la sfârşitul sec. al XIX-lea, prin donaţiile lor, au pus bazele colecţiilor de la Sibiu. De asemenea, ele aduc în atenţia publicului, date semnificative asupra modului în care, după 1990, anul deschiderii Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, acest patrimoniu a crescut prin dobândirea a numeroase alte colecţii: statuete şi arme din Africa, jucării japoneze, păpuşi indiene, artizanat din toată lumea. Informaţiile reprezintă o introducere binevenită la vizitarea expoziţiei permanente a muzeului, Din cultura şi arta popoarelor lumii.

La etajul clădirii – Expoziţia permanentă „Din cultura şi arta popoarelor lumii”

Expoziţia aduce în atenţia publicului un patrimoniu etnografic din sec. al XIX-lea, format  prin donaţii făcute Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii de călători saşi în Africa, Asia, Australia şi Oceania. Format într-o perioadă în care etnologia încă nu se conturase ca disciplină, patrimoniul este remarcabil prin vechime, raritate şi autenticitate. Un astfel de exemplu este colecţia sud-sudaneză donată de Franz Binder în 1862, una din cele mai vechi şi mai bogate din Europa, foarte bine reprezentată în expoziţie prin lănci, scuturi, cuţite de aruncat şi de parat, artefacte cu funcţie rituală, elemente de îmbrăcăminte etc. Un element de mare atractivitate al expoziţiei permanente îl constituie mumia egipteană de la Gamhud, veche de peste 2000 de ani (perioada Ptolemaică târzie), cu sarcofag din lemn, pictat cu imagini de zeităţi şi cu inscripţii.

Activităţile din expoziţia permanentă:

Vizite ghidate în expoziţia permanentăla orele 20.00 şi 22.00

Prezentări vizuale şi narative pe toată durata programului de vizitare. Teme:

Jertfa lui Osiris la Sibiu. Mumia egipteană de la Gamhud, cu sarcofag din lemn pictat

Africa în colecţiile Muzeului „Franz Binder”

Dialog european-extraeuropean la Muzeul ASTRA din Sibiu

Solidaritate cu Japonia!

Ţara Soarelui-Răsare în colecţiile Muzeului „Franz Binder”. Prezentare Power Point.

Marcaj special pentru obiectele japoneze din expoziţia permanentă.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508