Născută la începutul creștinismului, muzica psaltică bizantină, specifică Bisericii Ortodoxe, a supravieţuit până în zilele noastre odată cu ritualul liturgic, fapt ce a determinat comisia UNESCO să-i acorde, în luna decembrie 2019, un loc pe lista Patrimoniului Imaterial Mondial.
Arta lirică psaltică, exclusiv vocală (a capella) și monofonică, proprie tradiţiilor muzicale din Balcani și din estul Mediteranei unde s-a extins Imperiul Bizantin, însoţeşte îndeosebi slujbele religioase. Aceste „recitaluri” ale creștinilor din Imperiul Roman de Răsărit, fără modulare armonică, reprezintă o artă ecleziastică ce vrea să exprime o spiritualitate transcendentală, divină, metafizică. „Diferitele stiluri de ritm sunt folosite pentru a accentua silabele dorite din anumite cuvinte ale textului liturgic”, indică raportul depus la Unesco în favoarea acestui patrimoniu cultural. Pentru a spori înţelegerea textelor biblice, cântecul bizantin a fost dezvoltat în special după secolul al III-lea, în Imperiul Roman de Răsărit, şi a atins cele mai rafinate dimensiuni între secolele XIII-XV. Se spune că muzica era folosită de creștini încă de timpuriu, chiar din timpul vieţii Mântuitorului, evanghelistul Matei asigurându-ne că la „Cina cea Taină” s-au cântat Psalmi. În cartea sa intitulată „Muzică bisericească pe psalthichie și pe note liniare pentru trei voci”, Preasfinția Sa Nifon N. Ploeșteanu scria la 1902: „Se știe că prima sămânţă a creștinului fiind aruncată în Ierusalim și cea dintâi biserică creștină fiind formată de creștinii născuți iudei, de bună seamă că melodia Psalmilor din Vechiul Testament a predominat în biserica primitivă… După ce creștinismul a ieșit din cuprinsul Palestinei, s-a răspândit la alte popoare din cuprinsul Asiei Mici și Europa răsăriteană, în care elementul grec era foarte mult răspândit, iar după ce iudeii fură împrăștiați și veniră în contact cu grecii, au împrumutat de la aceștia nu numai limba, dar și muzica lor”.
Psalmul bizantin este reprodus exclusiv de o voce masculină, de psalţii din parohii şi mănăstiri, fără instrumente, acestea fiind folosite doar la curtea împăratului sau la banchete. Interpretat în special în limba greacă, limba originală a liturghiei ortodoxe, cântecul bizantin este tradus și în siriană, arabă, armeană sau georgiană și rămâne principalul gen muzical al Bisericii creștine răsăritene. Potrivit unor experți, elemente din muzica greacă veche se regăsesc în arta psaltică, considerată „o prelungire” a Antichității, iar de unii filosofi „gura duhului sfânt”.
Maria Dobrescu
Explicaţie foto Mozaic: Procesiunea fecioarelor – detaliu al mozaicului aflat în naosul central al Basilicii Sant’Apollinare nuovo (Sf. Apollinaire cel Nou sau Basilica Saint-Apollinaire-the-Neuf) din Ravenna, Italia, sec. VI
(foto: Leemage)
