În perioada 11 iulie – 25 august 2013, la Galeria Galateca (str. C.A. Rosetti nr. 2-4, Bucureşti), va fi expusă o serie de lucrări semnate de sculptorul Mircea Roman, singurul român premiat la Trienala de la Osaka, Japonia, acest premiu fiind cea mai importantă distincție de gen din lume.
Mircea Roman s-a născut de Sânziene la Târgul Lăpuș în anul 1958, a studiat sculptura la Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca, a obținut Marele premiu pentru sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia, cea mai importantă distincție de acest fel din lume, un fel de Oscar mondial în sculptură. În anul 2007 și-a mutat atelierul la București, după 14 ani petrecuți la Londra. A avut numeroase expoziții personale și de grup, a participat la nenumărate tabere de creație și simpozioane, lucrările sale fiind prezente în prestigioase colecţii muzeale şi private. Pe piața tranzacțiilor de artă din România este singurul artist contemporan licitat alături de Grigorescu, Tonitza, Aman şi Petraşcu, anul 2007 situându-l astfel într-un Top 10 al vânzărilor.
”Mircea Roman. Unicul artist român care a câștigat vreodată “Oscarul mondial” în sculptură: Marele Premiu la Trienala de la Osaka (Japonia). În 1992 a fost ales el singur ca mare câștigător, dintre mii de artiști plastici din întreaga lume.
Avea doar 32 de ani pe atunci și nu-și dorea lauri. Le-a trimis japonezilor “Suflet cu bube“ mai mult să se testeze. Succesul lui a pus România pe harta mondială a sculpturii, căci Trienala era și atunci, ca și acum, cea mai înaltă competiție de gen din întreaga lume. Cel mai mare premiu la care putea visa un artist plastic. După 14 ani petrecuți în Marea Britanie, cunoscutul critic John McEwen de la “The Sunday Telegraph” îi aducea elogii românului: „Este un privilegiu pentru Marea Britanie ca un artist de talia lui Mircea Roman să trăiască şi să lucreze la Londra” – Alina Turcitu, Jurnalul Naţional, 2012
”Sculpturile sale dezvăluie profunda compasiune faţă de toate fiinţele omeneşti care suferă, victime ale societăţii moderne. Culoarea aduce un plus de fior formelor umane cioplite în lemn. Ele exprimă un registru larg de chin şi durere şi reprezintă starea grea a nenumăraţi oameni în această lume a secolului XXI, oameni ce îndură agonia închisorii, a foametei, a lipsei de adăpost, nesiguranţa dezrădăcinării şi brutalităţile războiului.
Aceste sculpturi sunt categoric româneşti. Ele par neliniştitoare în contextul imaginilor Europei de Vest unde oamenii trăiesc confortabil într-o societate materialistă. Lucrările lui Mircea Roman sunt eminamente atemporale şi libere de erezia post-modernismului şi de tacticile şocante ale prea multor artişti contemporani care se lasă prea uşor influenţaţi de mişcările artistice la modă. Priviţi cu atenţie sculpturile lui Mircea Roman şi o să descoperiţi dragostea sa pentru cioplitul şi pictarea lemnului în milenara manieră tradiţională a artei româneşti.”- Richard DeMarco, Edinburgh, 2006
”Mircea Roman sculptează omul instrumentalizat de societatea creată cândva tot de el, omul – obiect al altor oameni, omul supus, asezat pe un perete, parca intr-o noua tortura, eficienta, a unei diabolice politii mai mult sau mai putin secrete. […] Exista o persistență trimitere la chinul cristic în toate aceste apariții de lemn vopsit, unde roșul apare fie în pete răspândite pe figura de ocnaș a câte unui personaj, fie ca fundal sau final al unui trup din care clare sunt doar picioarele.” – Nicolae Prelipceanu, scriitor, 2006
”Personajele sunt puse la zid, frânte, sparte, golite. Prin ele pătrunde privirea ce le răscoleşte iscodindu-le, înfruptându-se din intimitatea lor expusa cu nesaţ în containerul ce seamănă atât de mult cu o scena sau cu culisele unui teatru, cu locul cultural al penumbrei în care rolurile și măștile sociale sunt îmbrăcate și dezbrăcate cu înfrigurare. Întreaga experiență plastică și semiotică a operei lui Mircea Roman este esențialmente urbana. Figurile sale, formele și gesturile lor provin din vocabularul muzeului interior al experienței culturale livrești, din teatrul (hiper)sensibilității educate, cultivate.” – Erwin Kessler – Revista 22, 26 mai 2006
”Mircea Roman este unul dintre puţinii care au câştigat Marele premiu pentru sculptură al Trienalei de sculptură de la Osaka, Japonia, cel mai mare premiu de acest fel din lume. În Anglia, unde locuieşte din 1992 când a câştigat prestigiosul premiu Delfina, este probabil cunoscut cel mai bine pentru lucrarea Omul – Vas – o figură monumentală orizontală ce pare a se lupta pentru a se elibera, lucrare fixată pe un ponton pe Tamisa, astfel încât se îneacă şi reînvie în fiecare zi odată cu fluxul şi refluxul […]
Roman foloseşte diferite tipuri de lemn pentru sculpturile sale: refolosibil – de exemplu navete de vin – dar şi nou. Îi place îndeosebi lemnul malaiezian jetalong, lemn uşor şi colorat, ca balsa, pe care îl cumpără în cantitate mare. Pentru detalii foloseşte uneori stejar şi mahon. Tinde să folosească lemn reciclat pentru interior şi pentru părţile nevăzute ale lucrărilor, la fel ca şi şuruburile, dar pentru exterior preferă penele de lemn. Folosirea lemnului îl pune pe Roman alături de cei mai cunoscuţi sculptori români pentru publicul britanic – Brâncuşi şi, prietenul lui Roman, răposatul Paul Neagu. Roman a cunoscut lemnul mai bine decât oricare dintre aceşti doi artişti încă de la o vârstă fragedă. Şi-a petrecut copilăria într-o zonă rurală din Transilvania, unde tatăl său era şeful unui ocol silvic şi are amintiri plăcute despre cum planta copaci cu tatăl său devreme în dimineţile de vară şi cum îşi făcea săbii şi arcuri din lemn.” – John McEwen, critic de artă, 2006