spot_img

Marele regizor Lucian Pintilie, distins de ICR la Gala de lansare a Festivalului Filmului European

Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepționala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfășurată luni seara la Teatrul Național București, eveniment prin care ICR marchează în 2018 Ziua Europei, Centenarul României și Anul European al Patrimoniului Cultural. Ceremonia a avut loc la Sala Mare a Teatrului Național București în fața unei săli arhipline.

Premiul, împreună cu un spectaculos trofeu (operă a apreciatului artist plastic Ioan Nemțoi), a fost înmânat de doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR, și a fost primit, în numele regizorului, de actorul Răzvan Vasilescu, protagonist în multe dintre peliculele maestrului. „Suntem onorați să oferim acest premiu maestrului Lucian Pintilie, cineast român de anvergură europeană, drept recunoaștere a excepționalei sale activități de promovare a culturii române și să includem filmul O vară de neuitat în programul Festivalului”, a declarat președintele ICR, Liliana Țuroiu.

Prezență constantă la evenimentele Institutului Cultural Român – amintim Mesageri Identitari, Luna Enescu la ICR sau Academia UNESCO a Tinerelor Femei – Excelența Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul Franței în România, a subliniat încă o dată buna colaborare dintre ICR și Ambasada Franței. Așa cum ne-a obișnuit și la alte evenimente ale Institutului Cultural Român la care a participat, doamna ambasador s-a adresat publicului în limba română și a vorbit despre filmul de deschidere a Galei, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel). „Această ediție a Festivalului Filmului European este o ocazie de a motiva publicul român. Cinematografia europeană nu ocupă decât 10% din frecvență în sălile de cinema, din cauză că filmele europene din  categoria film independent nu sunt mediatizate suficient. Sezonul Franța-România 2019 va fi o ocazie unică de a onora producțiile franco-române și de a descoperi cineaști din cele două țări care să vitalizeze împreună cinematografia europeană“,  a declarat ambasadorul francez.

Festivalul Filmului European a debutat luni seara cu ediția din București, care are loc între 7 și 13 mai la următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Muzeul Național al Literaturii Române și la Spațiul Public European. O parte dintre proiecții vor fi însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri și alte evenimente speciale.

Festivalul Filmului European este, neîndoielnic, unul dintre cele mai substanțiale proiecte ale ICR, pentru că însăși modalitatea de a îl organiza se bazează pe esența diplomației culturale: este un efort conjugat, împreună cu ambasadele și institutele statelor europene, o operă pe care o scriem în comun. Și mai mult decât atât, este un dar și în egală măsură un omagiu adus bogăției culturale a continentului nostru, de Ziua Europei. Am vrut ca în Anul Centenarului să ajungem în cât mai multe locuri din țară, pentru că este nedrept că majoritatea oportunităților culturale se consumă în București. Astfel încât, în afară de gazdele noastre de fiecare an, Iași, Timișoara și Tîrgu Mureș, în 2018 vom reveni (după mulți ani) la Sibiu, vom merge pentru prima dată în orașul Marii Uniri, Alba Iulia, dar vom ajunge, de asemenea în premieră, și în alte locuri unde până acum Festivalul încă nu a fost, cum ar fi Galați și Râmnicu Vâlcea ”, a precizat președintele Institutului Cultural Român.

Festivitatea de deschidere a FFE s-a desfășurat în prezența a numeroase oficialități, membri ai corpului diplomatic și al institutelor culturale străine la București, personalități din lumea culturală, din spațiul politic și social, iubitori ai filmului: Andrei Țărnea, comisarul Sezonului România-Franța, Evelin Hust, director Goethe Institut, președintele clusterului EUNIC Romania, Christophe Gigaudaut, director al Institutului Francez din România, Irina Petrescu, director adjunct al Institutului Francez din România, regizorii Tudor Giurgiu și Stere Gulea, Marin Cazacu,  director  Orchestra Română de Tineret,  Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Lucian Blaga“ din Sibiu și directorul Festivalului Internațional de Tearu de la Sibiu, compozitorul Vasile Șirli,  antropologul Vintilă Mihăilescu, Laurențiu Damian – președinte UCIN, Liviu Jicman,  director Muzeul Național Cotroceni, Alex Trăilă, consultant în industria filmului Gilda Lazăr, Monica Davidescu.

Cea de a 22-a ediție a Festivalului își va continua traseul în alte șapte orașe: Galați (11 – 13 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Tîrgu Mureș (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 mai) și Sibiu (1 – 3 mai). Programul complet al proiecțiilor din cele opt orașe este disponibil aici: http://ffe.ro/2018/programfilme/.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508