Chris Simion – Mercurian s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” – Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000, şi secţia regie teatru, în 2005. Prima carte, ”Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani”, i-a fost publicată la vârsta de 16 ani, în 1994, autoarea fiind numită de critical literar George Pruteanu “un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră”. La 17 ani i se publică ”Dogmatica fericirii”, iar în prefaţa cărţii actorul Florian Pittiș a scris: “Citindu-ţi cartea am tras şi eu o concluzie. Vrei să fii fericit? Dacă eşti pregătit să suferi, iubeşte! Chris Simion… nu eşti cumva o reîncarnare a mea?”. Alte titluri publicate: ”Disperarea de a fi” (1996); ”De ce nu suntem ceea ce putem fi?” (1997); ”Spovedania unui condamnat” (1998/2000); ”În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine ”(2002), ” Ce ne spunem când nu ne vorbim” ( 2011). În 2009, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2015, la Editura Trei i-a fost publicat romanul ”40 de zile”. Acesta a reprezentat tema discuției pe care Simona Ioniță a avut-o, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitoarea Chris Simion – Mercurian.
”Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecției și al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existențială, cu alergie la minciună și cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău”, ni se dezvăluie pe coperta a patra a cărții. Ce reprezintă pentru tine, în confruntarea cu geografiile interioare și în exprimarea actului profund al terapiei prin scris, formulele autenticității și ale organicității? Poți fi până la capătul scrisului un spirit total sincer?
Atunci când scriu nu-mi propun să fac terapie, nici cu mine şi nici cu cei care mă citesc. Las graniţa personală atât cât este necesară şi mă duc în imaginar cât îmi permite inspiraţia, imaginaţia căci acolo cred că se întâmplă arta. Pe scurt, mă folosesc de experienţa mea ca trambulină pentru creaţie.
” Nu căuta mătura și fărașul. Sunt la mine. Am plecat să-mi fac curat în suflet. Floarea Soarelui”, minunat spus. Nu este uşor să scăpăm dintr-o dată de bagajul plin cu emoţii negative şi vise neîmplinite. În viteza cu care ne trăim viața de zi cu zi, o curățenie a sufletului, uneori, pare un lucru greu de făcut. De la scris la realitate, cum putem exersa actul cuminecării ori pe cel al abluțiunii? Cum putem să ne curățăm de cuvinte, de imagini, de sunete ori de gânduri care nu caută mătura și fărașul?
Ne curăţăm. Luăm decizia şi o facem. Din experienţă ştiu însă că nu durează o respiraţie. Confruntarea cu sinele este una dintre cele mai intense aventuri pe care le-am trăit dar fără…nu există reînviere. Greu e până se produce sciziunea. Timpul acela parşiv, viclean în care laşi loc minciunii… te determină să amâni amputarea. Şi cred că mai depinde de cât de determinat eşti. Când ai nevoie de curăţenie, faci curăţenie căci îţi e necesar, arde, simţi că fiecare clipă pe care o laşi să treacă împotriva ta te sufocă, îţi mutilează sufletul.
”Suferința este un mod de cunoaștere, de descoperire. Nu e o povară. Suferința nu e plăcută sau neplăcută. E o cale”. Suferința e o garanție a evoluției interioare? Există o școală eliberatoare a suferinței?
Nu ştiu cum e în general. Pe propria piele am adăugat interior şi profund în momente de suferinţă, nu de bucurie. Asta nu-nseamnă că-mi caut să trăiesc viaţa în acest fel. Însă momentele de suferinţă nu mai sunt de foarte mult timp momente pe care să le blamez sau de care să fug, sunt lecţii, timp viu în care mă analizez într-un anume fel. În afară de asta cred în cauză şi efect şi cred că tot ceea ce trăim este efectul acţiunilor noastre, nimic nu e descoperit.
Spui că ”iertare cer și dau oamenii puternici. Iertarea ne face liberi și atunci când o cerem, și atunci când o dăm”. Astăzi se vorbește mult despre iertare. Există cărți motivaționale care ne îndeamnă și ne învață cum să practicăm iertarea. Însă, există și vorba aceea „îl iert, dar nu-l uit“. Oare există într-adevăr iertare fără uitare?
Iertarea nu e ceva în sine. Dacă ar fi în sine nu ar avea valoare. Iertarea este în funcţie de sine, de altcineva sau de altceva. Uitarea ţine de memorie. Savatie Bastovoi are o carte cu un titlu care răspunde acestei dileme “ A ierta înseamnă a iubi”.
Spuneai într-un interviu că recitești întruna Dostoievski și că nici un alt scriitor nu a reușit să-l detroneze în topul preferințelor tale literare. Ce personaj din opera marelui scriitor rus ți-ar fi plăcut să interpretezi ori pentru care ai vrea să imaginezi o dramatizare?
Fraţii Karamazov. Interpretarea nu e în sfera mea de activitate. Sunt două personaje cutremurătoare, Alioşa şi Raskolnikov.
Romanul, ”40 de zile”, a fost lansat printr-un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii. Ce a însemnat pentru tine numerologic, biografic și ca destin literar și spiritual acest turneu aflat sub puterea creatoare al lui 40?
Lansarea s-a întâmplat să fie în postul Paştelui şi n-a fost doar o lansare printr-un turneu, a fost un demers interior. L-am scris în 40 de zile exact în perioada în care ţineam doliul celor 40 de zile după moartea tatălui meu ( cartea i-am dedicat-o). 40 este încărcat mistic, asta e clar pentru toţi şi am ţinut cont din momentul în care am început să scriu povestea. Romanul a fost inspirat de un canon care a durat 40 de zile şi pe care l-am primit de la duhovnicul meu. Şi tot aşa. Răspunsul e în ceea ce am scris.
Foto 1: coperta romanului ”40 de zile”
Foto 2: Chris împreună cu mentorul său, Pascal Bruckner
Foto 3: Chris împreună cu jumătatea sa, Tiberiu Mercurian
