spot_img

Luna „Traian Chelariu” la Biblioteca Bucovinei

La Biblioteca Bucovinei din Suceava, luna iulie 2011 este dedicată memoriei scriitorului Traian Chelariu. În fiecare miercuri a lunii, la ora 15.00, vor avea loc lecturi publice din opera lui Traian Chelariu, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei.

Opera literară a lui Traian Chelariu cuprinde poezie, proză, teatru, cugetări, memorii, cuprinse în 8 volume editate antum şi 5 postume. Operele diaristice, jurnalele şi paginile memorialistice conţin nu numai literatură şi documentaristică, ci şi, bogat desfăşurată, paradigma est-eticului, atât prin realităţile consemnate, moravuri şi morală, cât şi prin lecţiile de viaţă.

Traian Chelariu a văzut lumina zilei la data de 21 iulie 1906  şi a trecut la cele veşnice la data de 4 noiembrie 1966. Prin urmare, se împlinesc anul acesta 95 ani de la naşterea sa şi 45 de la plecarea sa.

Născut la Hatna, Dărmăneşti, într-o familie modestă, învaţă la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, studiază apoi Literele şi Filosofiala Universitatea din acelaşi oraş. Se specializează la Paris (Scoala Romană de la Fontenay-aux-Rose) şi la Roma, îşi însuşeşte 12 limbi, funcţionează ca asistent la universităţile din Cernăuţi, Iaşi şi Bucureşti, la disciplinele psihologie şi logică. În 1950, în plină epocă de bolşevizare a României, este dat afară din învăţământul superior, pe criterii politice. Dobândeşte cu mari dificultăţi, succesiv, postul de profesor la mai multe şcoli. În cele din urmă, în plină modă proletcultă, ajunge… muncitor la Întreprinderea de Ecarisaj Bucureşti, condamnat la o existenţă plină de privaţiuni şi umilinţe, dar care nu-i întrerup contactul cu excelenţa culturală. În volumul Zilele şi umbra mea notează, la un moment dat: „Am lucrat la Ecarisaj. După-amiaza, am tradus din Verlaine”. Din 1960, este lector la Institutul Pedagogic din Suceava. În 1950 fusese reprimit în Uniunea Scriitorilor, la recomandarea lui Tudor Arghezi. A scris proză, teatru, poezie, eseuri, cronici literare şi de artă plastică, cugetări, note de călătorie, studii de psihologie şi pedagogie. A publicat mai multe volume în anii ’30 şi i-au apărut câteva cărţi postum prin strădania devotatei sale soţii Ecaterina Chelariu. A susţinut săptămânal rubrica Note germane la Universul Literar. Mare poliglot, a tradus din opera multor clasici ai literaturii universale. Ecaterina Chelariu, care a trăit peste 90 de ani, a avut ca unic scop al existenţei sale de peste trei decenii, cât a mai trăit după moartea ilustrului soţ, punerea în adevărata lumină a operei şi personalităţii acestuia: valorificarea manuscriselor, donarea unei biblioteci de o valoare excepţională Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, peste care avea să treacă urgia postdecembristă împuţinând-o substanţial, mai apoi ridicarea unui bust al scriitorului şi profesorului în fata Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în 1995, (se spune, de către cunoscători,  că bustul a fost repede dat jos, însă, fiindcă îl încurca pe un ciocoi din conducerea instituţiei să-şi parcheze maşina!)

Fiul lui Traian Chelariu, sculptorul şi scriitorul Şerban Chelariu, stabilit în America, spunea: „Istoria frumosului bust de bronz făcut tatălui meu de buna lui prietenă, distinsa şi sensibila sculptoriţă Florica Hociung, seamănă ciudat de mult cu destinul tatălui meu. Ca şi el a ajuns întâi la Universitate, ca şi el a fost dat jos, şi tot ca şi el, după mulţi ani de singurătate, părăsit şi uitat într-un subsol, poate tot atât de igrasios ca şi casa din Strada Lebedei nr. 8 din Bucureşti, a fost reabilitat. Nu-i aşa că destinele lor sunt foarte asemănătoare? Sunt aproape identice. Şi totuşi, nu. Acum îmi dau seama că nu este chiar aşa…Pentru că bustul tatei nu a ajuns niciodată, ca el, la hingherie!”.

Bustul este amplasat în holul Bibliotecii Bucovinei.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508