spot_img

Lipatti 100 %, proiectul cultural care îl redescoperă pe Dinu Lipatti – compozitorul

Duminică, 8 noiembrie 2020, are loc lansarea documentarului „Creația pentru suflători a lui Dinu Lipatti”, parte a proiectului Lipatti 100%, realizat de Asociația Ars Ventus și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN, ce va fi prezentat în premieră de Universitatea Națională de Muzică din București, pe pagina oficială de Facebook a instituției, începând cu ora 12.00. Materialul reprezintă rezultatul unor luni de muncă depusă de echipa proiectului Lipatti 100%, cu scopul de a promova creația lui Dinu Lipatti – compozitorul. Este o latură mai puțin cunoscută a celui considerat unul dintre cei mai importanți pianiști ai primei jumătăți a secolului XX.

Puțini melomani cunosc faptul că Dinu Lipatti a fost și un compozitor excepțional, însă cu un destin fatal. În plin succes, atât ca pianist, cât și din perspectiva carierei sale componistice, Dinu Lipatti s-a luptat cu un diagnostic crunt, care în cele din urmă i-a curmat viața la doar 33 de ani. Pe lângă piesele scrise pentru propriul instrument – pianul, Dinu Lipatti a fost extrem de pasionat de instrumentele de suflat și culorile lor timbrale – valorificate uneori, în plan ideatic, inclusiv prin propria interpretare pianistică. Au rezultat trei compoziții și o serie de transcripții după sonate de Domenico Scarlatti, lucrări ce au o mare valoare și își merită pe deplin dreptul de a fi incluse în repertoriul internațional al instrumentiștilor suflători. Aici apare și ultima lucrare finalizată de Lipatti înainte de a se stinge din viață, considerată a fi și cea mai importantă compoziție a sa. Este vorba de Aubade pentru cvartet de suflători – flaut, oboi, clarinet și fagot, lucrare scrisă de Lipatti într-un timp record de doar trei săptămâni. Piesa a fost concepută drept cadou pentru ziua de naștere a prietenului său foarte apropiat, dirijorul elvețian Paul Sacher, un mare admirator și susținător al muzicii noi de la aceea vreme.

Proiectul Lipatti100% al Asociației Ars Ventus, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, și-a propus să descopere și să aducă la cunoștința atât a publicului, cât și a muzicienilor profesioniști această integrală a lucrărilor pentru suflători ale lui Dinu Lipatti.

Proiectul Lipatti 100% s-a desfășurat pe mai multe etape și a inclus mai multe activități, după cum urmează:

  • Documentarea și descoperirea a cât mai multor manuscrise ale lucrărilor pentru suflători de Dinu Lipatti. În acest sens, a fost nevoie de sprijinul și expertiza unor muzicologi ce au studiat îndeaproape creația lui Lipatti, precum Grigore Bărgăuanu, Monica Isăcescu, Valentin Ghita – președintele Asociației Ars Ventus, Matei Bănică – redactorul șef al Editurii Grafoart, cărora li s-au adăugat, cu aceeași amabilitate, personalul bibliotecii Universității Naționale de Muzică din București, cu toții punând la dispoziția proiectului manuscrise rare ce poartă semnătura geniului muzical Dinu Lipatti.

 

  • Editarea și publicarea în premieră mondială a integralei lucrărilor pentru suflători de Dinu Lipatti la Editura Grafoart. Colecție se compune din două volume: compoziții și transcripții, ambele având incluse seturi de știme pentru fiecare instrument. Primul volum cuprinde compozițiile lui Dinu Lipatti pentru suflători: Introducere și Allegro pentru flaut solo, Allegro pentru clarinet și fagot, Aubade pentru flaut, oboi, clarinet și fagot, iar în plus au fost incluse cele câteva pagini scrise de Dinu Lipatti ce fac parte din Cvintetul pentru suflători început în anul 1938, rămas neterminat. Al doilea volum cuprinde transcripțiile sonatelor de Domenico Scarlatti, din care trei sonate sunt pentru Trio de ancii – oboi, clarinet și fagot, iar șase sonate pentru Cvintet de suflători. Sonatele sunt organizate astfel încât să alcătuiască două suite, ce alternează părți rapide cu părți lente, într-un parcurs ce oglindește genul suitei din epoca barocă. Partiturile vor fi disponibile și online, în secțiunea dedicată partiturilor pentru suflători de pe website-ul Asociației Ars Ventus, de unde vor putea fi descărcate gratuit, în scopul cercetării.

 

  • Imprimarea în condiții de studio a integralei pentru suflători a lui Dinu Lipatti de către membrii ansamblului V Coloris din Danemarca, din care fac parte Ștefan Diaconu – flaut, Felicia Greciuc – oboi, Jonas Frølund – clarinet, Constantin Barcov – fagot și Niklas Mouritsen – corn. Înregistrările au avut loc în august 2020, în faimoasa sală de concerte a Academiei Regale de Muzică din Copenhaga – fosta sală a Orchestrei Radio Daneze, iar albumul muzical rezultat va fi uploadat atât pe platformele audio virtuale, precum Spotify, Apple Music etc. , cât și pe un CD cu scop promoțional, destinat colaboratorilor noștri. De asemenea, înregistrările vor fi disponibile și pe website-ul oficial al ansamblului V Coloris – vcoloris.com, pentru a putea fi ascultate gratuit de orice doritor.

 

  • Promovarea proiectului Lipatti 100% în cadrul a două concerte intitulate ”Originals and transcriptions”, ce au avut loc în toamna lui 2020 în orașele Roskilde și Odense din Danemarca, în cadrul cărora lucrările lui Dinu Lipatti au fost alăturate altor compoziții importante ale sec. XX.

 

  • Realizarea și prezentarea online a mai multor materiale video despre lucrări, precum și detalii referitoare compozițiile lui Dinu Lipatti, rezultate în urma cercetărilor. Printre materiale se numără și interviul de excepție cu Grigore Bărgăuanu – biograful lui Dinu Lipatti, un documentar scurt metraj în care vor fi prezentate informații despre lucrările lui Dinu Lipatti, precum și înregistrarea live din concert a lucrării Aubade interpretată de membrii Cvintetului V Coloris.

 

  • Partiturile și CD-urile rezultate ca produse ale proiectului Lipatti 100% urmează să fie distribuite instituțiilor de cultură din țară și din Danemarca, dintre care Universitatea Națională de Muzică din București, Academia Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte George Enescu din Iași, Colegiile de muzică din București, Cluj-Napoca și Iași, Academia Regală de Muzică din Copenhaga, Colegiul de Muzică din Copenhaga, precum și ansamblurilor de muzică de camera din Danemarca : Esbjerg Enssemble, MidVest Enssemble, Randers Chamber Enssemble etc.

Lipatti 100% este un proiect realizat de Asociația Ars Ventus, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), care s-a bucurat în vederea realizării de sprijinul partenerilor săi – Universitatea de Muzică din București, Academia Regală de Muzică din Copenhaga, Societatea de Muzică de Cameră din Roskilde, Societatea de Muzică de Cameră din Odense, Liga Genoveză contra Cancerului din Geneva, Editura muzicală Grafoart.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508