Cunoaşteţi formula. Reprezintă ideologia virtuală. E modalitatea care ilustrează lăcomia pentru cunoaştere. Depune mărturie pentru creşterea proceselor intelectuale. Dar ascunde şi pericolul de a transforma un mijloc în scop. Cartea nu a cedat. Dar competiţia între „lectură” şi „accesare” a trecut de turnantă. Click-ul merge la sursă (sau cel puţin aşa promite). Răsfoitul paginilor dublează efortul cognitiv. Constatăm că răbdarea şi puterea de concentrare au scăzut. Ştim şi că e-book-ul poate fi scanat de privirea noastră. Numai că browse-ul electronic permite căutarea directă după cuvinte-cheie. Destinaţia pare certă.
Toate operaţiunile virtuale sunt după chipul şi asemănarea societăţii supraspecializate de azi. Internetul e o enciclopedie. Însă folosirea lui devine mărginită, pierdută printre referinţe (uneori îndoielnice), curiozităţi secundare (faţă de profilul specific al utilizatorului) şi note de subsol. Riscul e să rătăcim printre date. O cauză des întâlnită pentru această disfuncţie ar fi că internetul dispune de prea multe instrucţiuni explicite de găsire. Pe internet puţini sunt „căutătorii”. Ei se profesionalizează, fără să se gândească la asta, într-un mediu dominat de informaţia rapidă, nu totdeauna de primă mână. Bunul comun din piaţa virtuală seamănă cu prejucăţi de tipul „românii se trag din daci şi din romani”, de parcă populaţia autohtonă din anul 106, când Traian l-a învins pe Decebal, era pură, iar romanii proveneau din Peninsula Italică. Or, prin romani trebuie să înţelegem cetăţeni ai Imperiului.
În părţile vulnerabile, internetul popularizează (îi lipseşte rigoarea informaţiei), aduce rating şi, în consecinţă, promovează autodidacticismul steril, acumularea excesivă de „cultură generală”. Când ai aproape totul la dispoziţie, ecranul acaparează emoţiile. Astfel, ochelarii de cal prind de minune în lumea care, teoretic, ar susţine pluralismul. Revin la ce afirmam în primul paragraf: ideologie! Internetul oferă răspunsuri la întrebări pe care nu le avem. E nevoie să ne punem unele probleme? Nu întâlnim aici un exces? Ajungem să ne sabotăm sănătatea şi să-i neglijăm pe ceilalţi pentru o sete nepotolită. Chiar şi apa creşte burta. Sendentarismul nu e o cauză primară, ci o pricină intermediară, situată între emoţiile dezechilibrate şi obezitate. Şi bulimina intelectuală trebuie prevenită.
Internetul creează, printre altele, iluzia eliberării de magiştri. Facilităţile on-line dau senzaţia falsă că mintea nu mai reacţionează după instructaje prezentate drept „idealuri educaţionale”. Aparent, webografia ne asigură dreptul să dispunem de propria inteligenţă şi să ne recuperăm demnitatea. Încerc să fac distincţia între individualizare şi personalizare. Poate că magiştrii inhibă. Dar mentorii sunt indispensabili. Ne ajută graţie discernământului. Sita lor triază grâul de neghină, lăsând în seama calfelor măcinarea boabelor necesare. O lecţie bună se învaţă şi dacă ne rămâne făină în păr.
George NEAGOE
Apreciez la superlativ articolul domnului George Neagoe, el se aşează exact în mijlocul unei răni care începe deja cangrenarea. De mult trebuia privită această rană pentru a i se da subiectului mijlocul cel mai eficace de vindecare. A devenit calculatorul adicţia noastră, dependenţa cel mai greu de tratat. Intrăm cu nesaţ în toate cărările deschise de internet, cu nesaţ ne supraaglomerăm scoarţa cerebrală, nelăsând timp nici măcar stratificării normale, nicicum cercetării, trecerii prin filtrul propriu al gândirii. Ne depărtăm de realitate ajungând să cădem în extaz în faţa felicitării virtuale, neglijând simpla şi naturala floare. Bloguri creează animozităţi ce cresc exponenţial cu sprijinul postacilor fiecăruia. Creştem în orgoliu, ne creăm o aură de supertalent sau superperfecţionare, uităm regulile minimului bun-simţ, ierarhizându-ne după criterii false.Ne spălăm în faţa tuturor rufele murdare argumentând, arătându-ne colţii pe care poate mai ieri nu-i aveam. Ni se înmulţesc armele în atacul împotriva celorlalţi, lovim tocmai pe cine nu se poate apăra din bun simţ şi din umilinţa că nu mai are loc pe banca premianţilor. Uităm cititul, cartea ţinută în mână şi savurată. Personal am fost şi sunt o cititoare ferventă. Cititul on-line devenit practică grăbeşte, simplifică nuanţarea, astfel încât mulţi se pot lăuda cu numărul de cărţi citite, neglijându-şi nu numai schimbarea formei normale a coloanei vertebrale, ci şi simţurile. Organoleptica funcţionează haotic, apoi întră în regresie. Se pierd însuşiri umane obligatorii, se pierde măsura lucrurilor. Nici vorbă de căutarea exemplelor, nicio consideraţie mentorilor, fără de care niciodată n-am fi câştigat în cunoaştere, în formare. Dacă librăriile de carte n-ar mai fi fişate după edituri şi autorii beneficiari ai acestor instituţii, ci după indexul de autor, niciodată n-am mai fi puşi în situaţia să ne simţim umiliţi că tocmai numele mentorilor, al autorilor preferaţi este necunoscut librarului de ocazie. Dacă am înţelege că biblioteca virtuală nu este un loc în care să-ţi însuşeşti cartea, ci locul în care găseşti rapid informaţia, locul predilect studentului, masterandului sau cercetătătorului, dacă periodic ne-am îmbogăţi biblioteca proprie şi pe îndelete am citi imaginându-ne, transportându-ne în lumi reale sau iluzorii, dacă periodic am fi traşi de urechi precum azi, prin articolul domnului George Neagoe, n-am mai fi martorii atacurilor dintre scriitori, dintre scriitori şi critici, fiecăruia revenindu-i locul pe care îl merită. Felicit Agenţia De Carte.ro şi pe autorul articolului
Acum cu internetul asta, rafturile bibliotecilor raman „neumblate”, chiar ne prosteste!
Acum cu internetul asta, rafturile bibliotecilor raman „neumblate”.
Chiar se mai duce cineva la biblioteca? Am si uitat ca mai exista.