Summer Well, cel mai important festival de muzică alternativă din România, se alătură subscripției publice pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului” și devine evenimentul la care Ministerul Culturii pune la dispoziție pentru prima dată noi modalități de colectare a donațiilor: POS-uri mobile. În consecință, cei care vor participa la a șasea ediție a evenimentului (13 – 14 august) vor putea dona direct cu cardul sau pe cele două tablete în cortul dedicat campaniei, unde vor beneficia de asistența unei echipe de voluntari. La punctul de colectare a fondurilor se găsesc două POS-uri mobile pentru donațiile cu cardul, POS-uri care au fost puse la dispoziție de UniCredit Bank România, pentru tranzacție nepercepându-se niciun comision. Totodată, la Summer Well va rula și spotul campaniei „Brâncuși e al meu”.
Ministerul Culturii face toate demersurile posibile pentru a beneficia de comisioane 0 și pentru toate celelalte tranzacții efectuate cu carduri ale băncilor partenere în subscripția națională pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”. Participarea instituției la festival a fost posibilă datorită găzduirii de către Summer Well, datorită UniCredit Bank România și eMAG, care a pus la dispoziție tabletele din cortul dedicat campaniei, și datorită echipei de voluntari.
Campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului” a reușit să stârnească interesul unui număr impresionant de români, persoane fizice, dar și companii private din diverse domenii.
Printre personalitățile care și-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscripție publică se regasesc Doina Lemny, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, François Saint-Paul – ambasadorul Franței, Răzvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu și Cosmin Alexandru. De asemenea, în spotul publicitar își declară susținerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Păcurariu, Dragoș Bucurenci, Părintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv, Virgil Stănescu, Alexandru Tomescu, Cristina Cioran, Gheorghe Hagi, Virgil Ianțu, Dora Dumitrescu și Ilie Năstase.
Printre companiile care și-au anunțat implicarea în susținerea campaniei: eMag, Banca Transilvania, OMNIASIG, BRD, UniCredit Bank România, Coresi, New Folder, Unlock, Media Trust, Humanitas, Cărturești, .
Cum pot dona românii azi:
- Prin SMS, trimițând cuvântul „BRANCUSI” la 8833 și contribuind astfel la suma strânsă cu 2 euro;
- Direct prin intermediul site-ului campaniei http://www.brancusiealmeu.ro;
- Prin intermediul celui mai mare retailer online din România, eMag, românii pot cumpăra virtual pe http://www.emag.ro „Cumințenia pământului”, donând astfel în conturile campaniei pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși;
- Sunt disponibile conturi în lei, euro şi dolari în care se pot face donaţii prin transfer bancar sau prin depunere de numerar într-unul din cele specificate mai jos, deschise pe numele Ministerului Culturii, CIF 4192812:
Spotul de promovare a campaniei:
www.facebook.com/CuminteniaPamantului.ro/videos/1747344608865278/
TREZORERIA STATULUI
RO46TREZ700500702X010908 deschis la D.T.C.P.M.B
(prin ordin de plată sau prin mandat poştal)
Banca Transilvania
RON – RO48BTRLRONCRT0345325001
EUR – RO95BTRLEURCRT0345325001
USD – RO02BTRLUSDCRT0345325001
Cod Swift: BTRLRO22XXX
Banca Comercială Română
ROL RO57RNCB0082005629820013
EUR RO30RNCB0082005629820014
USD RO03RNCB0082005629820015
Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB
BRD – SMCC
RON- RO75BRDE450SV95804494500
EUR- RO59BRDE450SV95804814500
USD- RO06BRDE450SV95804904500
Cod SWIFT: BRDEROBU
UniCredit Bank
RON – RO53BACX0000003018913000
EUR – RO26BACX0000003018913001
USD – RO96BACX0000003018913002
Cod SWIFT – BACXROBU
CEC Bank S.A. – Sucursala Timpuri Noi
RON- RO21CECEB31644RON4211471
EUR-RO89CECEB316T6EUR4211474
USD -RO22CECEB316T5USD4211516
CONT SWIFT: CECEROBUXXX
RAIFFEISEN BANK
RON – RO68RZBR0000060018536354
EUR – RO14RZBR0000060018536356
USD – RO30RZBR0000060018536359
Cod SWIFT: RZBRROBU
Alpha BankSucursalaUnirii
RON – RO63BUCU1081215948600RON
EUR – RO56BUCU1081215948601EUR
USD – RO53BUCU1081215948602USD
COD SWIFT : BUCUROBU
ING BANK
RON – RO 68 INGB0001008221198910
EUR 17 INGB0001008221190710
USD 60 INGB0001008221194010
Despre „Cumințenia pământului”
”Cumințenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907 și aparţine patrimoniului cultural naţional, fiind încadrată în categoria Tezaur.
Brâncuși spunea despre operă: “«Cuminţenia pământului»… A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul… Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită… Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului – care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. «Cuminţenia pământului» a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”
”Cumințenia pământului” e realizată în calcar crinoidal și, din informațiile de la primul posesor, se știe că Brâncuşi ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnières. În prezent, ”Cumințenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.
Despre Brâncuși
Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876 în Hobița, Gorj. Este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța și puritatea formei, prin utilizarea sensibilă a materialelor. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură.
Ansamblul sculptural „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuși din România. Cele patru componente sculpturale — „Masa tăcerii”, „Aleea scaunelor”, „Poarta sărutului” și „Coloana fără sfârșit” — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 de metri. Ansamblul a fost inaugurat în anul 1938.