spot_img

Ioan Vulpescu: „Bookfest s-a deschis anul acesta către valorile unei Europe multi-polare, în primul rînd datorită literaturii cehe”

„Interesul românilor pentru literatura cehă este incredibil”, „Bookfest s-a deschis anul acesta către valorile unei Europe multi-polare, în primul rînd datorită literaturii cehe”, „Proiectul «Cehia – Republica literaturii» a constituit o extraordinară oportunitate în promovarea literaturii cehe de azi” – acestea sînt concluziile care se pot desprinde, la finalul celor cîteva zeci de evenimente desfășurate în cadrul proiectului „Cehia – Republica literaturii”, Cehia – invitat de onoare la Bookfest 2015.

Un bilanț la care au acceptat să ia parte atît reprezentanții autorităților românești, precum Ioan Vulpescu, Ministrul Culturii, sau Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, cît și reprezentanții statului ceh: Vladimír Války, Ambasadorul Republicii Cehe în România, sau Radim Kopáč, coordonatorul proiectului „Cehia – Republica Literaturii”, din partea Ministerului Culturii Republicii Cehe.

Proiectul „Cehia – Republica literaturii” a prilejuit iubitorilor de literatură din România întîlnirea cu 6 nume de primă mările ale literaturii cehe contemporane, în cadrul a peste 20 de evenimente.

România a fost țară invitată de onoare a Tîrgului Internațional „Lumea Cărții” de la Praga în anul 2012, o excelentă ocazie de a aduce scriitorii români mai aproape de cititorii cehi. Proiectul Republica Cehă, invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest ediția 2015 a contribuit, cu siguranță, la consolidarea relațiilor culturale dintre cele două țări.

• Ioan Vulpescu, Ministrul Culturii: „Anul acesta, Republica Cehă a fost mai mult decît un simplu invitat de onoare. Standul național ceh împreună cu cartea cehă apărută la marile edituri din România au redimensionat însuși Salonul Internațional de Carte Bookfest. Dintr-un tîrg occidentalo-centric, Bookfest s-a deschis anul acesta către valorile unei Europe multi-polare, în primul rînd datorită literaturii cehe. Prin Cehia, Europa Centrală, diversitatea ei și spiritul ceh de opoziție față de totalitarismele de tot felul au configurat o altă imagine a Bătrînului Continent. Scriitori clasici – Hasek, Čapek – și moderni – Hrabal, Havel, Kundera – au înfățișat o literatură cehă originală și profundă.”

• Vladimír Války, Ambasadorul Republicii Cehe în România: „Sînt cu adevărat surprins în mod foarte plăcut și, bineînțeles, entuziasmat de interesul și atenția pe care publicului larg și comunitatea literară au acordat-o, pe tot parcursul Salonului de Carte Bookfest 2015, literaturii cehe. Pentru Republica Cehă, este un semnal clar că în România are prieteni și că cititorii români se interesează cu adevărat de literatura cehă. Asta merită admirație, iar pe noi ne obligă, în sensul bun al cuvîntului, la dezvoltarea acestor relații în domeniul literaturii. La sfîrșit, aș vrea să le mulțumesc încă o dată organizatorilor tîrgului pentru învitația Republicii Cehe ca un invitat de onoare, precum și tuturor partenerilor pentru colaborarea de succes.”

• Radim Kopáč, coordonatorul proiectului „Cehia – Republica Literaturii”, din partea Ministerului Culturii Republicii Cehe: „Interesul românilor pentru literatura cehă este incredibil. Mulţumiri din inimă pentru ocazia de a fi fost invitaţi de onoare la Bookfest!”

• František Zachoval, Directorul Centrului Ceh București: „Statutul de invitat de onoare la Bookfest a generat mai multe acorduri care vor sprijini într-o și mai mare măsură literatura cehă în România. Am primit asigurări că vor apărea mai multe traduceri, ediţii speciale şi că alţi autori cehi vor fi invitaţi în România. Amintesc în mod special faptul că prezenţa Republicii Cehe a fost remarcată de media românești, care au acordat o atenţie deosebită standului naţional, lecturilor, proiecţiilor şi discuţiilor. Cele mai apreciate întîlniri au fost cele dedicate lui Milan Kundera, Václav Havel şi Bohumil Hrabal, la care au participat de altfel personalităţi precum Mircea Cărtărescu, Adrian Cioroianu, Gabriel Liiceanu, Filip Florian sau Ioana Pârvulescu. Standul  nostru a avut la bază un concept ecologic, fiind foarte deschis către public, drept care a şi devenit, pe parcursul zilelor de tîrg, unul dintre cele mai vizitate spaţii de la Bookfest.”

• Mihai Mitrică, Director Executiv, Asociația Editorilor din România, organizatorul principal al Bookfest: „Mi-a plăcut mult standul Republicii Literaturii și m-am bucurat să văd cum publicul Bookfest a fost atras într-o plăcută capcană de numeroasele evenimente și traduceri din marii autori cehi pe care Centrul Ceh le-a adunat acolo. Mărturisesc acum că l-am votat pe Kundera ca președinte al Republicii Literaturii.”

• Ștefania Nalbant, Curtea Veche Publishing: „Proiectul «Cehia – Republica literaturii» a constituit o extraordinară oportunitate în promovarea literaturii cehe contemporane publicate de noi în cadrul colecției «Cartea cehă». Cartea lui Tomáš Zmeškal, Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă, a fost, la Bookfest, cel mai bine vîndut tilu al colecției și al doilea cel mai bine vîndut titlu în ceea ce privește traducerile din literaturile lumii publicate de Curtea Veche Publishing.”

Organizatori: Ambasada Republicii Cehe în România, Ministerul Culturii Republicii Cehe, Centrul Ceh București

Parteneri: Curtea Veche Publishing, Editura Jumătatea Plină, Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Proiect sprijinit de: CEZ România, Staropramen

Parteneri media: Digi 24 TV, TVR 1, RFI România, Hotnews, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ziarul Metropolis, Bookaholic, Bookblog, Semne bune, Bookhub, BookMag, AgențiadeCarte.ro, LiterNet, Ceașca de cultură

PR & Comunicare: Headsome Communication

Fotografii de Vlad Dumitrescu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508