spot_img

Institutul Cultural Român din Budapesta, partener al expoziţiei ”Design without Borders”

Joi, 14 iunie 2018, la ora 19:00, la Új Budapest Galéria (Bálna, 1093 Budapest, Fővám tér 11–12.), se va deschide expoziția ”Design without Borders”. Aceasta va prezenta creații a peste 100 de artiști din Austria, Cehia, Elveția, Germania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.”Design without Borders” este continuarea proiectului anual ”madeinhungary”, care a fost un showcase al designului ungar timp de peste un deceniu, dar este și continuatorul expoziției MeeD, care începând din anul 2012 să plaseze prezentarea designului în context international, invitând în Ungaria reprezentanți din diferite țări – inițial din jurul Ungariei (țările Visegrad), apoi, începând cu anul 2016, dintr-o arie mai extinsă. Anul trecut invitații au fost din țările baltice și scandinave, iar anul acesta atenția se îndreaptă către designerii din estul, sudul și centrul Europei.

Expoziția reflectă varietatea și prospețimea ideilor prezente astăzi în industriile creative, de aceea curatorii Szigeti Szilvia și Radnóti Tamás au ales atât lucrări care se încadrează în trendul internațional, cât și unele care reflectă viziunile specifice ale unor autori. Între designerii invitați sunt mulți cu lucrări premiate la A’ Design Award and Competition, Blick Fang, Czech Grand Design Award, IF Design Award, Magyar Formatervezési Díj, competiția make me! De la Lodz Design Festival, Red Dot Design Award, Swiss Design Award.

Ediția din acest an prezintă obiecte de mobilier, textile, accesorii de home design, dar și alte lucrări din domenii înrudite, cum ar fi bijuteriile sau fotografiile de obiect. Vizitatorii vor putea vedea piese unicat, dar și obiecte care deja sunt fabricate în serie limitată.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 iunie – 26 august 2018.

Design without Borders este inclusă în programul Festivalului de Vară din Budapesta și a Nopții Muzeelor.

Invitați din România la expoziția Design without Borders, 2018:

Half Drop: Alexandra Lăzărescu și Alexandra Petrache

Half Drop realizează creație de textile și produse de interior, perdele, perne decorative, fețe de masă, traverse și individualuri și obiecte de iluminat. Alexandra Lăzărescu, inițiatoarea proiectului Half Drop a lucrat timp de cinci ani în Shanghai pentru o firmă de arhitectură americano-chineză, unde a prins gustul pentru decorațiuni interioare. A lansat proiectul Half drop împreună cu Alexandra Petrache în 2016, la Romanian Design Week. În 2017 au participat la London Design Week. Cea de-a patra colecție și cea mai de succes folosește motive arhitecturale tradiționale românești.

Ubikubi: Dragoș Motica

Brandul Ubikubi este un concept comun al lui Dragoș Motica și Robert Savu, lansat în 2014, în cadrul Romanian Design Week. Și-au propus să creeze piese smart, versatile, nu doar pentru un public specializat. Dragoș Motica a absolvit Facultatea de Arte și Design, Secția Design și Arte Aplicate la Universitatea de Vest din Timișoara, în 2006. A creat articole și produse de design interior, mobilă, obiecte de iluminat, accesorii personalizate. Numele lui a fost o perioadă asociat cu Masa A (2011), un design românesc foarte bine primit de site-urile de design din străinătate.  Materialele folosite de designerii Ubikubi sunt inspirate din zona industrialului, a construcțiilor: betonul, sârma de armare, frânghia de alpinism, mosorul pentru firele de înaltă tensiune.

201 Design Studio: Mira Ene și Codrin Stănciulescu

Mira Ene și Codrin Stănciulescu fac parte din 201 Design Studio, fondat de cei doi în 2012. Ținta lor este să creeze produse ce se disting prin funcționalitate, interactivitate și detalii. Prima lor creație, Lampa Axteroidă a câștigat la competiția ELLE Decoration Romania premiul II, au fost desemnați cei mai buni designeri la ediția din 2014 a aceleiași competiții. Au participat la expoziții și târguri în București, Belgrad, Liubliana, Birmingham, Graz, Bruxelles, Milano și China.

Adentro: Agnes Lukacs

Agnes Lukacs a absolvit Universitatea de Arte și Design la Cluj-Napoca și se ocupă de design interior. Este un designer versatil, modelând spații rezidențiale, de lucru ori comerciale, prin concepte creative și ludice de design. Diversitatea proiectelor ei sunt oglinda creativității sale. Coace idei din ingrediente simple și le transformă în concepte de food styling. În ultimii ani focusul ei s-a îndreptat și către zona designului de obiect. A creat nu numai piese de mobilier sau accesorii, dar și modele grafice pentru țesături. Stilul său este cel mai bine descris ca fiind eclectic.

Carla Szabo

A studiat arte și a început cariera în industria publicității, apoi a continuat ca designer de interioare și în cele din urmă s-a oprit la creația de bijuterii, devenind  în ultimii 12 ani una dintre cele mai cunoscute creatoare din România. În fiecare colecție nouă încearcă să prezinte o altă formă a atitudinii ei față de lumea care o  înconjoară, prin designul subtil, intim al accesoriilor și obiectelor de o precizie arhitecturală. Carla încearcă să transpună viața în bijuterii, explorând teme care reprezintă experiența umană.

Sebastian Oros

Fotograful Sebastian Oros locuiește în  București, după terminarea studiilor la Timișoara și Londra. Fotografiile lui se remarcă mai ales prin cunoștințe tehnice şi concepte creative, alături de o atenție deosebită pentru detalii. Se concentrează mai ales pe fotografia culinară, de produs sau arhitectură, și folosește cu entuziasm manipularea digitală.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508