spot_img

Începutul poveștii BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU 2019

În fiecare an, buzoienii se reîndrăgostesc de teatru prin spectacole care vorbesc despre întâmplările din viața noastră. Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU a început pe 1 iunie și durează până pe 8 iunie, timp în care spectatorii noștri se pot bucura de o selecție de excepție. Evenimentul a fost deschis cu vernisajul expoziției MUSICAL EXTRAVAGANZA – Răzvan Mazilu și costumul spectacolului de musical, unde au luat cuvântul Gina Chivulescu, Managerul Teatrului „George Ciprian” din Buzău, selecționerul Carmen Stanciu și coregraful Răzvan Mazilu. Despre pasiunea sa, Răzvan Mazilu a explicat: ”Simt nevoia să fac și costume pentru că mi-am dorit să fiu și pictor, dar pentru că sunt un pictor ratat, fac costumele propriilor spectacole, pentru că îmi place să mă joc și pentru că uneori scenografii înțeleg mai greu strălucirea pe care o implică musicalul”. Costumele din musicaluri care se joacă pe scenele bucureștene (Sunetul muzicii de la Opera Comică pentru Copii, ”Mon Cabaret Noir” de la Creart și ”We Will Rock You”, producție WonderTheatre) pot fi văzute și fotografiate pe tot parcursul festivalului, în foaierul teatrului. Seara s-a încheiat cu reprezentația spectacolului Fata Morgana de Dumitru Solomon, în direcția de scenă a reputatului regizor Victor Ioan Frunză, producție a Teatrului Dramaturgilor Români din București. O comedie scrisă în anii dictaturii comuniste, dar care a convins publicul din sală că anumite lucruri nu se schimbă niciodată.

”Următoarele două zile ne-au oferit ocazia întâlnirii cu echipa Teatrului Mic din București, care a prezentat spectacolul Ținutul din miezul verii de Tracy Letts, regia Vlad Massaci – o poveste impresionantă despre relațiile familiale, vină și sacrificiu. De la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești i-am cunoscut pe Romanțioșii lui Edmond Rostand, purtând semnătura regizorală a lui Vlad Cristache. Ne-am lăsat cuceriți de aventurile unor tineri îndrăgostiți.

           

 

Vă pregătim alte zile pline la Buzău, cu lansarea volumului „Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis”, antologie de Florica Ichim şi Irina Zlotea, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” și cu montări care ne vor reaminti de ce iubim atât de mult teatrul și care ne aduc împreună, așa cum ne-am obișnuit deja – Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Teatrul Metropolis, în care o vom descoperi pe adorata actriță Emilia Popescu în rolul lui Blanche; Am iubit, am purtat, am pierdut după Nora & Delia Ephron, ARCUB, un spectacol alcătuit dintr-o colecție intimă de povești despre femei; Pescărușul de A.P. Cehov, Unteatru, în viziunea regizorală a unui creator de renume mondial, Andrei Șerban; Amantul de Harold Pinter, Teatrul Evreiesc de Stat, care ne va surprinde cu o comedie cu accente erotice despre viața de cuplu și Marjorie Prime de Jordan Harrison, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, despre dramele și încercările unei familii de a recompune un trecut fericit.

În același timp, de pe 2 până pe 8 iunie, de la ora 16.00 (cu o reprezentație dublă sâmbătă, 8 iunie, de la orele 10.00 și 16.00), în fața Teatrului „George Ciprian”, artistul-păpușar Valeriu Josan îi încântă pe cei mai mici spectatori cu poveștile marionetelor sale.

Pe parcursul ediției de anul acesta, ne sunt alături cei trei membrii ai juriului de specialitate: Marius Stănescu (actor), Alina Epîngeac (critic de teatru) și Vladimir Anton (regizor, câștigătorul ediției trecute BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU), cei care vor decide către cine se îndreaptă premiile.

Povestea continuă!”, anunță organizatorii.

 

*

Programul detaliat al Festivalului se găsește pe www.teatrulgeorgeciprian.ro și pe paginile facebook.com/festivalulbuzauiubesteteatrul și facebook.com/teatrulgeorgeciprian/.

 

Festival BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU

1 – 8 iunie 2019

 

Deschiderea oficială

Fata morgana de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză – sâmbătă, 1 iunie, ora 18.00

 

Secțiunea oficială – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

Ținutul din miezul verii de Tracy Letts, regia Vlad Massaci – duminică, 2 iunie, ora 19.00

Romanțioșii de Edmond Rostand, regia Vlad Cristache – luni, 3 iunie, ora 19.00

Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga – marți, 3 iunie, ora 19.00

Am iubit, am purtat, am pierdut, adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron, regia Emil Hoștină  – miercuri, 4 iunie, ora 19.00

Marjorie Prime de Jordan Harrison, regia Radu Iacoban – joi, 5 iunie, ora 19.00

Amantul de Harold Pinter, regia Vlad Stănescu – vineri, 6 iunie, ora 19.00

 

Eveniment outdoor – În fața Teatrului „George Ciprian”

Eu și Marioneta, conceptul, regia, aranjamentul muzical și interpretarea Valeriu Josan –

2-7 iunie, ora 16.00 și 8 iunie, orele 11.00 și 16.00

 

Lansare de carte – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis, antologie de Florica Ichim şi Irina Zlotea, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – marți, 4 iunie, ora 18.30

 

Expoziție – Teatrul „George Ciprian”, Foaier Sala Mare

MUSICAL EXTRAVAGANZA – Răzvan Mazilu și costumul spectacolului de musical

1-8 iunie

 

Închiderea oficială

Pescărușul de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban – sâmbătă, 7 iunie, ora 18.00

 

 

SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE

 

18.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

Deschiderea oficială

 

Fata morgana de Dumitru Solomon

direcția de scenă Victor Ioan Frunză

 

cu: Carol Ionescu, Blanca Doba, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Alin Florea / Sorin Miron, Alexandru Pavel, Corina Moise, Daria Pentelie, George Costin, Andrei Huțuleac

Teatrul Dramaturgilor Români, București

1h 45min.

 

 

DUMINICĂ, 2 IUNIE

 

SECȚIUNEA OFICIALĂ

19.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Ținutul din miezul verii de Tracy Letts

regia Vlad Massaci

 

cu: Rodica Negrea, Andreea Grămoșteanu, Valentina Popa, Diana Cavaliotti, Dana Dembinski-Medeleanu, Silvana Mihai, Virgil Aioanei, Claudiu Istodor, Ionuț Vișan, Cuzin Toma, Cezar Grumăzescu, Viorica Mureșanu

 

Teatrul Mic, București

3h (cu pauză)

Recomandat tinerilor peste 12 ani.

 

LUNI, 3 IUNIE

 

SECȚIUNEA OFICIALĂ

19.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Romanțioșii de Edmond Rostand

regia Vlad Cristache

 

cu: Blanca Doba, Ștefan Mihai, Tavi Costin, Petrișor Stan, Mihai Dinvale, Gogu Preda, Andrei Nedelea, Valentin Dobriță, Vlad Sandu

 

Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești

2h

 

MARȚI, 4 IUNIE

 

LANSARE DE CARTE

18.30 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis, antologie de Florica Ichim şi Irina Zlotea, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”

 

SECȚIUNEA OFICIALĂ

19.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams

regia Claudiu Goga

 

cu: Emilia Popescu, Gavril Pătru, Mirela Oprișor, Alexandru Jitea, Natalia Călin , Marius Cordoș, Marius Calugărița, Oxana Moravec, Adrian Vîlcu

Teatrul Metropolis, București

2h 30min. (cu pauză)

Recomandat tinerilor peste 14 ani.

 

MIERCURI, 5 IUNIE

 

SECȚIUNEA OFICIALĂ

19.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Am iubit, am purtat, am pierdut

adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron

regia Emil Hoștină

 

cu: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare, Ioana Abur

ArCuB, București

1h 30min.

 

JOI, 6 IUNIE

 

SECȚIUNEA OFICIALĂ

19.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Marjorie Prime de Jordan Harrison

regia Radu Iacoban

 

cu: Mihaela Arsenescu Werner, Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Dumitru Georgescu

Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași

1h 30min.

 

VINERI, 7 IUNIE

 

SECȚIUNEA OFICIALĂ

19.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

 

Amantul de Harold Pinter

regia Vlad Stănescu

 

cu: Maia Morgenstern și Mircea Rusu

Teatrul Evreiesc de Stat, București

1h 40min.

Recomandat tinerilor peste 16 ani.

 

SÂMBĂTĂ, 8 IUNIE

 

18.00 – Teatrul „George Ciprian”, Sala Mare

Închiderea oficială

 

Pescărușul de A. P. Cehov

regia și adaptarea Andrei Șerban

 

cu: Liviu Pintileasa, Mădălina Anea, Constantin Cojocaru, Anghel Damian, Alina Rotaru, Vitalie Bichir, Florina Gleznea, Gelu Nițu, Mihaela Trofimov, Emilian Oprea

 

UNTEATRU, București

2h 30min.

 

ATENȚIE! Spectacolul conține zgomote puternice și lumină de stroboscop.

 

EVENIMENT OUTDOOR

2-7 iunie

16.00 – În fața Teatrului „George Ciprian”

Eu și Marioneta

 

8 iunie

11.00 și 16.00 – În fața Teatrului „George Ciprian”

Eu și Marioneta

conceptul, regia, aranjamentul muzical și interpretarea Valeriu Josan

textul și scenografia Angela Josan

 

Teatrul Municipal de Marionete Chișinău, Republica Moldova

 

EXPOZIȚIE

1-8 iunie

Foaier Sala Mare

MUSICAL EXTRAVAGANZA – Răzvan Mazilu și costumul spectacolului de musical

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508