spot_img

Filip Florian ține atelier de scriere creativă la București

Club Revdepov organizează la București un atelier intensiv de scriere creativă, în perioada 14 octombrie – 16 decembrie 2019, sub îndrumarea scriitorului Filip Florian. Masterclassul se adresează celor care scriu ficțiune și vor să învețe aplicat, din feedbackul primit pe texte de la scriitorul coordonator. Cele mai bune povestiri vor fi publicate după atelier în RevistadePovestiri.ro.  Filip Florian a mai ținut un workshop la Club Revdepov în cadrul Creative Writing Sundays, în 2017, o întâlnire memorabilă, dar mult prea scurtă, în care a vorbit despre libertatea absolută a scrisului. Atelierul din toamnă va aborda mai multe teme legate de literatura pe care ne place să o citim și să o scriem, pe îndelete, în zece săptămâni.

„Dacă stau să mă gîndesc bine, nu știu ce minuni poate să facă un curs de creative writing, după cum nu știu ce minuni poate să facă literatura, în sensul ei cel mai larg. Din păcate, nici una, nici alta nu vindecă bolile, nu schimbă destinele și nu salvează lumea.

Ceea ce știu însă cu certitudine (și cred cu tărie) e că, uneori, scriind, din senin, cînd ești în mijlocul unor pagini oarecari, te învăluie o bucurie fără margini, amețitoare, aproape ireală. Sînt clipe rare, magice, cu un iz de alchimie. Paradoxal sau nu, e greu de spus, bucuria asta nu vine neapărat din solaritatea unor întîmplări, din exuberanța unor personaje, din tandrețe, din descrieri sau dintr-o logică optimistă. Ea vine de obicei (și abia aici ar interveni paradoxul) tocmai din zgura vieții, din marile tristeți, din cenușiul lucrurilor și din orbecăiala care îi însoțește pe oameni. E o bucurie stranie. Categoric. E bucuria scrisului. E joaca serioasă cu timpul, cu locurile și mai ales cu condiția umană.” (Filip Florian)

Antrenamentul literar are 10 întâlniri, una pe săptămână, luni de la 19:00 la 21:00. Locul care va găzdui atelierul este Librarium TNB, librăria aflată în incinta Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Vor fi admiși cel mult 10 cursanți, în funcție de calitatea textelor primite la preselecție. Taxa de înscriere e de 800 lei și se plăteșete în două tranșe.

Înscrierile sunt deschise până pe 5 octombrie și presupun un mail la adresa simina arond revdepov punct ro, cu subiectul „Scriere creativă 12”, la care să fie atașată o povestire/fragment ficțional în jur de 6000 de semne, pentru preselecție. Pentru mai multe detalii, cercetați pagina atelierului de scriere creativă.

***

Filip Florian s-a nascut la 16 mai 1968, în București. Primul lui roman, „Degete mici” (2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare, Premiul de excelență pentru debut în literatură al Uniunii Naționale a Patronatului Român și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză. În 2006, alături de fratele său, Matei Florian, a publicat romanul „Băiuțeii”. Următorul roman al lui Filip Florian, „Zilele regelui” (2008), a fost distins cu Premiul „Manuscriptum” acordat de Muzeul Național al Literaturii Române și a fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan. „Toate bufnițele” (2012), cel mai recent roman al său, a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună carte a anului, secțiunea „Beletristică”, la Gala Bun de Tipar. În România, cărțile lui Filip Florian au apărut la Editura Polirom, iar în străinătate, traduse în paisprezece țări, la editurile Houghton Mifflin Harcourt (SUA), Suhrkamp și Matthes & Seitz (Germania), Acantilado (Spania), Fazi (Italia), Magveto si Bookart (Ungaria), Czarne și Amaltea (Polonia), Didakta (Slovenia), Ciela și Panorama Plus (Bulgaria), Kalligram (Slovacia), University of Plymouth Press (Marea Britanie), Animar (Egipt), Altin Bilek (Turcia), Bokvennen (Norvegia) și Ili-Ili (Macedonia).

Club Revdepov organizează ateliere în care creatorii primesc feedback de la antrenori implicați. Domeniile sunt literatura (proză scurtă, poezie, literatură pentru copii) și artele vizuale (caligrafie).

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508