spot_img

Evenimente ICR de Ziua Națională a României

Ziua Națională a României este și anul acesta marcată de reprezentanțele Institutului Cultural Român și de partenerii acestuia, printr-o serie largă de evenimente, organizate în triplă variantă de format – hibrid, cu public sau online – prin care se continuă strategia de promovare a culturii și civilizației românești, atât pe 1 Decembrie 2021, cât și în apropierea acestei date aniversare. Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român publică miercuri, 1 decembrie, pe pagina sa de Facebook, înregistrarea concertului susținut de Corul Regal, alături de Corul Capela Moldova al I.P.N.A. (Compania Publică Teleradio Moldova), eveniment înregistrat la Sala cu Orgă din Chișinău. Acest concert a făcut parte din evenimentul „Capitalele Unirii”, care s-a desfășurat pe parcursul anului 2018 în București, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Iași, Alba-Iulia și care, pe parcursul lui 2019, a continuat în Chișinău și Cernăuți. Repertoriul cuprinde creații ale unora dintre cei mai importanți compozitori români, din toate provinciile istorice ale României. Corul Regal este un ansamblu cameral, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni, mulți dintre aceștia studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

 

Accademia di Romania in Roma organizează un concert susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” dirijat de Ana Ungureanu, luni, 29 noiembrie, ora 19:00, la Basilica din San Petronio din Bologna (Piazza Maggiore). Evenimentul este susținut și de Consulatul General al României la Bologna, Asociația culturală româno-italiană Propatria din Roma, cu patronajul Ambasadei României în Italia și al Festivalului Internațional „George Enescu”. Programul concertului cuprinde piese de Jacques Arcadelt, Hans Leo Hassler, Ola Gjeilo, Arvo Pärt, Anton Bruckner, Pelle Olofson, Florian Costea, Nicolae Lungu (solistă: Teodora Jaworski), Anton Pann (ar. Dan Mihai Goia), Francisc Hubic (solist: Denis Maxim), Filotei Monahul, Mircea Valeriu Diaconescu, Vytautas Miškinis, Knut Nystedt și Gordon Young. De asemenea, va fi prezentat și cel mai recent produs discografic al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” albumul Hora Staccato. Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, dirijată de Sebastian Felea și violonistul Alexandru Tomescu, susține miercuri, 30 noiembrie, ora 19:30, un concert extraordinar organizat de Ambasada României în Republica Italiană și Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma. Evenimentul are loc la Auditorium Parco della Musica, una dintre cele mai cunoscute structuri culturale polifuncționale din Europa, proiectat de celebrul arhitect Renzo Piano. Programul cuprinde piese de Marțian Negrea, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, Bela Bartók, Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu. Totodată, între și 4 decembrie, cu ocazia a 75 de ani de la fondarea Institutului Francez de la Roma și a 50 de ani de la fondarea Organizației Internaționale a Francofoniei, Institutul Francez-Centre Saint Louis din cadrul Ambasadei Franței pe lângă Sfântul Scaun, în parteneriat cu Ambasada Republicii Burkina Faso, Ambasada Republicii Libaneze, Ambasada Republicii Socialiste Vietnam, Ambasada României în Italia și Accademia di Romania in Roma, Delegația Quebec la Roma și Ambasada Canadei în Italia, organizează retrospectiva dedicată filmelor premiate în cadrul FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma, în perioada 2015-2019. Retrospectiva se deschide miercuri, 1 decembrie, ora 19:30, în Sala Cinema a Institutului Francez-Centrul Saint Louis din Roma, cu Un pas în urma serafimilor (r.:Daniel Sandu). Filmul a obținut Premiul Publicului 2019 în cadrul celei de-a 10-a ediții a Festivaluliu Filmului Francofon de la Roma (FRANCOFILM).

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Ambasada României în Republica Moldova, cu sprijinul Televiziunii Române și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” invită publicul telespectator la un concert festiv, susţinut de Orchestra Română de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal; soliști: Monica Bejenaru (voce) și Simina Croitoru (vioară). Concertul va fi difuzat pe data de 1 decembrie, de TVR Moldovaora 21.00, și de TV Moldova 1, de la ora 16.00. Emisiunea de la TVR Moldova va fi precedată de discursul rostit de E.S. Daniel Ioniță, ambasadorul Românei în Republica Moldova cu ocazia Zilei Naționale a României.

Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează, alături de partenerii săi din Benelux, o serie de evenimente, transmise pe canalele oficiale de comunicare, recitaluri și intervenții artistice ale unora dintre cei mai tineri și mai talentați muzicieni români, dar și un interviu extrem de generos, oferit în exclusivitate de Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanți muzicieni români ai momentului. Interviul online cu dirijorul român Cristian Măcelaru poate fi urmărit pe canalele de comunicare ale reprezentanței ICR Bruxelles, începând cu data de 28 noiembrie. Acesta continuă seria de interviuri, realizate cu Ruxandra Donose, Caterina-Cellia Costea, Roxana Constantinescu, George Petean, Ana-Camelia Ștefănescu, Zeno Popescu. Materialele video din cadrul acestui proiect al ICR Bruxelles sunt realizate de Marius Constantinescu, cunoscut prezentator și realizator radio-TV. Recitalul tinerei pianiste Ana Antonia Tudose, organizat în parteneriat cu Ambasada României în Țările de Jos, va fi prezentat pe canalele online ale Ambasadei României la Haga și ale ICR Bruxelles, miercuri, 1 decembrie. Recitalul tinerilor pianiști Ioana Andreescu și David Petre, organizat la inițiativa Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului în parteneriat cu reprezentanța din Bruxelles, va fi, de asemenea, prezentat pe canalele online ale Ambasadei României în Marele Ducat la Luxemburgului în data de 1 decembrie și ale ICR Bruxelles în data de 2 decembrie 2021.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul prezintă, în marja celebrării Zilei Naționale, la 103 ani de la Marea Unire, Imnul Național al României – Deșteaptă-te române!, selecționat din cadrul concertului extraordinar de folclor – Alba unește România. Orchestra Română de Folclor, înregistrat la Palatul Cultural din Blaj. Evenimentul cultural a reunit peste 65 de artiști de folclor, atât din generația de aur, cât și din tânăra generație. Orchestra Română de Folclor își are nucleul la Alba Iulia și este constituită din artiști instrumentiști profesioniști. Aceasta va lua parte la proiectele de importanță națională și internațională ale Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, sub bagheta dirijorului Alexandru Pal. Totodată, Ambasadele României din Republicile Turcia și Bulgaria, în colaborare cu ICR „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, vor promova filmul „Comorile României, obiective din Patrimoniul Mondial UNESCO”, cu lucrări fotografice realizate de Ilie Tudorel. Materialul video reflectă patrimoniul material, imaterial și natural aflat pe lista prestigioasei organizații internaționale. Filmul este completat sonor de Rapsodia Română Nr.1 (George Enescu), iar denumirile lucrărilor fotografice sunt traduse și subtitrate în limbile turcă și bulgară.

Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză celebrează Ziua Naţională a României joi, 2 decembrie, printr-un concert extraordinar susținut de mezzo-soprana Ruxandra Donose, acompaniată la pian de Cristian Niculescu. Recitalul va avea loc în auditoriul „Madre de Deus“ al Museu Nacional do Azulejo. Biserica-auditoriu „Madre de Deus“, o adevărată bijuterie arhitectonică în stil gotic și renascentist, decorată cu azulejo și boiserii aurite, cu o acustică excepțională, a fost construită în secolul XVI, la dorința Reginei Leonor a Portugaliei. Programul cuprinde piese de George Enescu, Gustave Faure, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Bretan, Gheorghe Dima, Vasile Donose, Constantin Silvestri, Johannes Brahms, Francesco Paolo Tosti, Gioachino Rossini. Repertoriul ales își propune să omagieze personalitatea lui George Enescu, de la nașterea căruia, în 2021, s-au împlinit 140 de ani. Evenimentul se va desfășura conform normelor sanitare impuse de către autoritățile portugheze, iar accesul în sală se va realiza pe bază de invitație nominală. Concertul va fi ulterior difuzat pe platformele de socializare ale Ambasadei României în Republica Portugheză și Institutului Cultural Român de la Lisabona.

Institutul Cultural Român de la Londra va difuza online, pe YouTube și pe pagina de Facebook, o selecție a lucrărilor lui G. Enescu din cadrul tuturor concertelor de anul acesta organizate de reprezentanță. Concertul include lucrări interpretate de muzicieni români și britanici și se dorește un omagiu adus moștenirii extraordinare lăsate de compozitorul român. De asemenea, din rațiuni legate de protocolul sanitar, o parte dintre aceste concerte s-au desfășurat cu public, însă o parte au fost difuzate online, iar un astfel de concert omagial este o dovadă de recunoștință pentru publicul ICR Londra și publicul general. Concertul va fi difuzat pe data de 1 decembrie, de la ora 21.00, ora României (ora 19.00, ora locală). În completare, concertul trupei româno-britanice Moses, indie-rock, unplugged, susținut cu public, în cadrul festivalului de literatură Romania Rocks și filmat de echipa ICR Londra va fi difuzat pe 30 noiembrie, de la ora 21.00, ora României (ora 19.00, ora locală) pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube ale ICR Londra.

Institutul Cultural Român de la Madrid și Consulatul Onorific al României în Insulele Canare proiectează, pe 13 decembrie 2021, filmul „La Gomera”, în regia lui Corneliu Porumboiu, la sediul Real Club Nautico din Gran Canaria. Proiectul face parte dintr-o inițiativă a corpului consular local, prin care, în fiecare lună, consulatul unei țări este invitat sa prezinte un film artistic/documentar. Evenimentul cuprinde prezentarea filmului, realizată de consulul onorific Alina Râmaru, urmată de dezbateri pe marginea acestuia și a țării gazdă. Tot cu ocazia Zilei Naționale a României, ICR Madrid prezintă pe rețelele sale sociale Facebook, YouTube, Twitter și Instagram o serie de mesaje personalizate create de studenții la cursurile de limba română organizate online. Luni, 29 noiembrie, ICR Madrid, în colaborare cu Primăria orașului Coslada, localitate unde trăiește a doua cea mai importantă comunitate românească din Madrid, circa 18%, prezintă documentarul „România neîmblânzită” (2018, r.: Tom Barton-Humphreys). Pelicula este prezentată în premieră în Spania, în engleză, cu subtitrare în spaniolă. Evenimentul are loc la Teatro del Centro Cultural Margarita, ora 19.00, ora locală. „Un documentar minunat despre România nevăzută. Despre supraviețuire, despre miracolul naturii”, a spus, despre film, regizorul Tudor Giurgiu. Totodată, reprezentanța va prezenta pe paginile de socializare mesaje ale colaboratorilor și partenerilor institutului, în română și spaniolă, despre semnificația si importanța Zilei Naționale a României, însoțite de imagini reprezentative.

Institutul Cultural Român de la New York organizează, în parteneriat cu compania de impresariat Ra-Entertainment, un concert de gală al Ansamblului RARO, unul dintre cele mai apreciate grupuri muzicale de cameră din Europa, pe 2 decembrie, la celebra Carnegie Hall din New York. Evenimentul este sub semnul unei duble aniversări, marcând atât Ziua Națională a României, cât și 15 ani de la debutul Festivalului SoNoRo, unul dintre cele mai originale festivaluri de muzică de cameră din lume. Concertul de gală este anticipat, pe 1 decembrie, de un minirecital al RARO la sediul ICR New York, un eveniment special dedicat Zilei Naționale, la care sunt așteptați diplomați, membri ai diasporei româno-americane, dar și melomani americani. Ansamblul RARO este format din violonistul Alexander Sitkovetsky, violistul Răzvan Popovici, violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg și pianista Diana Kettler, iar programul de la Carnegie Hall cuprinde piese de George Enescu – Sérénade lointaine și Rapsodia română nr. 1 (aranjament pentru cvartet cu pian de Thomas Wally), Cvartetul cu pian nr. 1 în Do Major de Gabriel Fauré și Cvartetul cu pian nr. 2 în Mi Bemol Major, Op. 87 de Antonín Dvořák.

Institutul Cultural Român de la Paris propune evenimente inedite, un hapenning de modelare a sârmei, realizat de artistul Paul Cristian Cordoş, eveniment ce va avea loc loc la Galeria Amarica, pe 30 noiembrie, între orele 18.00-20.00. Paul Cristian Cordoş va realiza, timp de două ore, mai multe modelări din sârmă, cu referinţe româneşti şi franceze. Lucrările vor fi dăruite publicului prezent. Totodată, artistul franco-român Mircea Cantor va participa la un alt extraordinar experiment artistic, în cadrul festivalului OVNi din Nisa, începând cu 3 decembrie 2021. Timp de trei zile, până duminică, 5 decembrie, cinci mari hoteluri din Nisa pun la dispoziția artiștilor invitați la festival spațiile din unele camere, pentru ca aceștia să creeze în direct, opere care vor decora peren aceste spații. Este vorba de hotelurile Winsor, Rivoli, Splendid, La Malmaison, West-End. Organizatorii festivalului invită marele public să vizioneze în direct crearea operelor de artă din hoteluri în 4 decembrie, la orele 14. Hotelul Windsor invită institutele culturale străine în mod special, în timp ce artiștii emergenți din regiunea sud se vor instala mai ales la hotelul West End și la hotelul Splendid.

Institutul Cultural Român de la Praga și Ambasada României în Republica Slovacă prezintă un concert de muzică clasică românească al Cvintetului ARTE pe canalele de social media ale celor două instituții. Cvintetul ARTE este format din instrumentiști excepționali, cu un repertoriu vast și flexibil, de la muzică clasică și până la cea modernă, muzică de film, muzică românească şi internaţională. Componenţa cvintetului este Bogdan Postolache (violoncel), Marian Vasile Alexandru (vioară), Mai Antal Michael Carol (vioară), Cristian Preotu (vioară) și Iancu Gheorghe Marius (contrabas). Vor fi interpretate compoziții clasice românești, din repertoriile Bela Bartok și Ciprian Porumbescu.

Institutul Cultural Român de la Stockholm, Ambasada României în Regatul Suediei și Ambasada României la Oslo celebrează Ziua Națională a României miercuri, 1 decembrie, prin trei evenimente extraordinare, realizate în parteneriat cu unele dintre cele mai prestigioase instituții din România, Filarmonica „George Enescu”, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Muzeul Național „George Enescu” din București. ICR Stockholm va transmite, începând cu ora 18.00, pe canalele online, înregistrarea unui concert susținut de Filarmonica „George Enescu” la 30 noiembrie 2018, dedicat Centenarului Marii Uniri, în celebra serie „Concertele Centenarului de la Ateneul Român”. Tot pe rețelele de socializare ale ICR Stockholm, va putea fi urmărit, începând cu ora 12.00, spectacolul de teatru „Opinia Publică”, în regia lui Theodor-Cristian Popescu și scenografia semnată de Dragoș Buhagiar, cu subtitrare în limba engleză. Producția Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu va rămâne dispobilă, în Suedia, timp de 24 de ore. De asemenea, de Ziua Națională a României va putea fi vizitată, la sediul Ambasadei României la Oslo, expoziția outdoor itinerantă cu tema „Enescu 140”, dedicată compozitorului George Enescu. Expoziţia „Enescu 140”, realizată de Institutul Cultural Român din Stockholm, în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” din București, include 20 de panouri fotografice – imagini şi texte privind viaţa şi opera lui George Enescu, în limba engleză.

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Consulatul General al României la Trieste, a organizat în data de 25 noiembrie, un concert de muzică de cameră dedicat Zilei Naționale a României, în interpretarea Quartetului Romanian Youth Orchestra, alcătuit din Rafael Butaru (vioara I), Iulia-Adriana Cazacu (vioara a II-a), Cătălina Filipescu (violă), Ștefan Cazacu (violoncel). Evenimentul a avut loc în Sala Capitolare din complexul Scuoala Grande di San Giovanni Evangelista din Veneția, reprezentativ pentru arhitectura și viața Renașterii, fondat în anul 1261, locul unde se desfășoară reuniunile plenare ale Comisiei de la Veneția. Programul concertuluiCrisantemide Giacomo Puccini; Iarna din Anotimpuri de Antonio Vivaldi; Dans Țărănesc de Constantin Dimitrescu; Serenada Română de Constantin Dimitrescu; Divertimento in Re major, KV 136 de W.A. Mozart; Dansuri Românești de Bela Bartok; Balada de Ciprian Porumbescu (bis).

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508