spot_img

Eveniment Oliver Sacks, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Marţi, 23 februarie 2016, ora 19.00,  la Librăria Humanitas de Cişmigiu, va avea loc o întâlnire dedicată lui Oliver Sacks şi emoţionantului său volum de memorii ”În mişcare. O viaţă”. Vlad Zografi, Bogdan O. Popescu, Vlad Stroescu, Doru Castaian şi Lidia Bodea vor vorbi despre vizionarul neurolog şi autor al unor fascinate cărţi care avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti din toată lumea şi care s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională, fiind traduse în 25 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Cărţile lui Oliver Sacks sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi.

”Awakenings” a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro şi Robin Williams, film nominalizat la Premiul Oscar) şi a piesei lui Harold Pinter A Kind of Alaska. ”Omul care îşi confundă soţia cu o pălărie” (”The Man Who Mistook His Wife for a Hat”) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook.

Editura Humanitas a publicat în colecţia ”Paşi peste graniţe” şapte dintre lucrările sale: ”Revenirea la viaţă”, ”Un picior de sprijin”, ”Muzicofilia”, ”Omul care îşi confundă soţia cu o pălărie”, ”Văzând glasuri”, ”Ochiul minţii” şi ”În mişcare. O viaţă”.

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cişmigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până la dată de 23 februarie, ora 18.30.

La începutul anului 2015, aflând că mai are puţin de trăit, Oliver Sacks a trimis cotidianului The New York Times o declaraţie în care spunea: „Îmi revine acum să aleg în ce fel voi trăi lunile care-mi rămân de trăit. Ar trebui să fie în cel mai plin, mai profund şi mai productiv mod cu putinţă“.

„Numai un romancier de mare talent poate transforma întâmplările şi rutina dintr-o poveste de dragoste obişnuită într-un studiu rafinat despre iubire în lumea contemporană. Asta a făcut Alain de Botton.“ (The Times)

Două luni mai târziu îi apărea ceea ce avea să fie ultima sa carte, un volum de memorii în care autorul ”Omului care îşi confundă soţia cu o pălărie” priveşte în urmă cu seninătate şi nostalgie, cu un umor menit să spulbere orice urmă de autocomplezenţă, dar şi cu încredinţarea că viaţa nu i-a fost zadarnică. De la patima pentru motociclete şi haltere din tinereţe până la cea pentru înot şi scufundări nutrită până în ultimii ani, de la pasiunea pentru chimie şi medicină la frământările privind calea de urmat în practica medicală şi neastâmpărul cercetătorului dedicat fără rest neurologiei şi fiziologiei, întreaga viaţă a autorului pare să fi stat sub semnul unei mişcări necontenite şi al unei energii fără margini. Mai presus de toate însă, prin evocarea numeroasei sale familii şi a numeroşilor săi prieteni (printre care Thom Gunn, A.R. Luria, W.H. Auden, Francis Crick sau Robert De Niro şi Robin Williams), prin evocarea atâtor pacienţi cărora le-a purtat un interes şi o compasiune nesmintite, memoriile lui Oliver Sacks vorbesc despre marea lui dorinţă de a înţelege, despre căldura umană care i-a animat întreaga viaţă şi activitate şi, nu în ultimul rând, despre marea bucurie a scrisului.

„Nu pot pretinde că nu îmi este frică. Dar sentimentul predominant este cel de gratitudine. Am iubit şi am fost iubit; mi s-a dăruit mult şi am dat câte ceva în schimb; am citit şi am călătorit, am gândit şi am scris. Am interacţionat cu lumea, acea interacţiune specială de care sunt capabili scriitorii şi cititorii. Am fost, mai presus de toate, o fiinţă conştientă, un animal inteligent pe această frumoasă planetă, iar acest lucru, în sine, a fost un enorm privilegiu şi o aventură.“ (Oliver Sacks, The New York Times)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508