spot_img

EURO FEST-TEEN, cu fotografii și spectacol, la Gala ”Salut, Adolescență!”

Duminică, 12 mai 2019, ora 12.00, în Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie (str. Sf. Dumitru, nr. 2), a avut loc Gala ”Salut, Adolescență!”, evenimentul prin care a fost celebrată Ziua Adolescenților și premierea adolescenților care au participat la concursurile de teatru și fotografie ale EURO FEST-TEEN.  Gala a propus un eveniment multimedia și multiart, cu participarea extraordinară maestrului George Mihăiță și a dramaturgului Matei Vișniec. Amfitrionul Galei a fost scriitorul Dan Mircea Cipariu, președintele Clubului UNESCO-Adolescenții. ”Clubul UNESCO-Adolescenții este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor, fondată de cel mai adolescent dintre noi și cel care a făcut posibil ca astăzi să celebrăm Ziua Adolescenților, maestrul George Mihăiță. Am reușit să facem această a XXII-a ediție a Festivalului Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! cu ajutorul bunului Dumnezeu și a întâlnirii a doi prieteni, George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, și Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București. Această a XXII-a ediție este organizată de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, Teatrul Dramaturgilor Români, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. A fost o săptămână fastuoasă, am început de marți, în care au fost 3 ceasuri bune. Marți, la Muzeul Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr.64-66), Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! a fost deschis cu CENACLUL DE MARȚI, o lectură publică a câștigătorilor Concursului Național ”Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților” (2017) și Concursului Național ”Cele mai frumoase povestiri ale adolescenților” (2018). Au susținut o lectură publică Denisa Lepădatu (Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, Galați) și Vlad C. Dragne (Colegiul Național ”Sf.Sava”, București). Miercuri a avut loc InstantAdolescența- expoziţie virtuală a celor mai frumoase fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil, un proiect coordonat de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Am avut șansa unei echipe de profesioniști, niște oameni minunați care au dovedit și patriotism, și devotament, mai cu seamă că, după cum știți și din ziare, bugetele culturii au fost teribil de reduse anul acesta, cu până la 64%”, a spus Dan Mircea Cipariu.

 

 

Mihai Zgondoiu: ” InstantAdolescența este un concurs la a treia ediție. Ne bucurăm că am putut să îl ducem mai departe și că am avut peste o sută și ceva de aplicanți. Fotografia a ieșit cumva din modulul ei artistic și, cumva, a ajuns în zona de masă, de folosință la scară mult mai largă. Îi felicit pe toți, a fost o selecție de 15 adolescenți finaliști, expoziția se poate găsi pe site-ul www.ziua-a.ro . Astăzi dăm 5 premii celor mai inspirați dintre cei 15 finaliști.”

 

 

***

„Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența”

 

Tema acestei ediții a fost EU-RO-PA. Dintre cele 15 fotografii intrate în finală au fost alese 5 imagini câștigătoare.Concursul a fost lansat online pe 1 martie 2019, fotografiile fiind selectate şi premiate de un juriu prezidat de artistul vizual Mihai Zgondoiu, alături de scriitorul Dan Mircea Cipariu. Fotografiile premiate vor fi publicate în antologia Rezidența LiterArt Franța-România care va fi lansată în luna iunie a acestui an. Cele 15 fotografii intrate în finală sunt expuse pe platforma online ziua-a.ro   şi au fost proiectate și premiate în cadrul Galei „Salut, Adolescență!”.

 

Cei 15 finaliști sunt: Cătălin Alb (Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi”, Arad),  Elena Cristiana Gogulescu, Olga Niculae (Liceul de coregrafie ”Floria Capsali”, București), Ionela Andreea Manea, Camelia Mihai (Colegiul Economic ”Costin C. Kirițescu”, București), Silvia Niculae, Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, București), Andreea Dumitrescu (Colegiul Național ”Mihai Viteazul”, București), Cătălin Dinu Antonescu (Liceul Teoretic Național , Bucuresti), Daniel Ababei, Memet Akan Mert (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Constanța), Mircea Botezatu, Gabriel Cărtărescu, Elisa Merca,   Alexandru Mircea Pălășan (Liceul German ”Hermann Oberth”, Voluntari, Ilfov).

 

 

Laureații InstantAdolescența 2019 (în ordine alfabetică) sunt:

Cătălin Alb (locul II), Gabriel Cărtărescu (locul III), Memet Akan Mert (locul II- ex aequo), Silvia Niculae (locul I) și Matei Rădulescu (locul III).

 

După premierea InstanAdolescența, Dan Mircea Cipariu le-a invitat pe scenă pe coordonatoarele Festivalului Național de Teatru pentru Liceeni”Jos Pălăria”, Loreta Popa și Diana Mihăiță.

 

”Mâine seară sunt premiile UNITER la Cluj, astăzi sunt premiile vostre, premiile Jos Pălăria, din punctul meu de vedere înseamnă Premiile UNITER pentru voi.La mulți ani, adolescenți! Să trăiți frumos, să trăiți așa cum trăiți la vârsta asta!”, a spus Diana Mihăiță.

 

Aceasta a propus publicului să participe la o filmare cu telefonul mobil în timp ce toți cei prezenți în sala Teatrului de Comedie au strigat în cor Salut, Adolescența! Apoi, Diana Mihăiță a  prezentat juriul Festivalului ”Jos Pălăria”.

 

 

Adriana Trandafir: ” Salut, Adolescență! În primul rând vă mulțumesc pentru șansa extraordinară de a fi alături de voi, de a reîntineri, de a mă simți adolescentă, de a mă gândi ce fericită eram atunci când mă credeam nefericită, adică la vârsta voastră. De la voi am învățat, și vă mulțumesc cu sufletul în genunchi pentru lucrul ăsta , că dacă nu privești în sus niciodată nu poți vedea curcubeul. Vă mulțumesc!”

 

Loreta Popa: ”Reprezint cu bucurie și mândrie Muzeul National al Literaturii Române din București. Alături de Diana Mihăiță am coordonat acest festival pentru a doua oară. N-aveți idee cât de fericită sunt că am stat alături de voi, v-am simțit emoțiile și am pentru voi o adâncă reverență, pentru curajul vostru, pentru sinceritatea voastră, pentru puritatea sufletelor voastre. Sunteți extraordinari și vă mulțumesc că ați ales să participați la acest festival. Mulțumesc și profesorilor care vă coordonează.”

 

Loreta Popa a înmânat 2 premii speciale.

 

Premiul special al juriului- Brojban Daria pentru ”Zidul”( text colectiv Trupa de teatru ”Ștefan Iordache”, Centrul Cultural ”Ștefan Iordache”, București, sector 5

Premiul special al juriului- Cristina Petre – Trupa Chaplin din București

 

Tudor Aaron Istodor a acordat Premiul special al Juriului Trupei START pentru spectacolul ”Exploziv” de Elise Wilk.

 

 

Realizatorul radio Manuella Popescu: ” Salut, Adolescență! Ediția a XXII-a, 22 de trupe minunate, de la 3 elevi pe scenă până la 17 elevi pe scenă, de la texte clasice contemporane,  două scrise de elevi. Mesajul lor înseamnă ceva atât de special pentru noi. Noi am făcut parte din fiecare piesă pe care voi ați jucat-o și îi felicit încă o dată pe cei care au urcat pe scenă și ne-au demonstrat fiecare în parte talentul. Felicit profesorii coordonatori și să nu uităm părinții. O replica dintr-o piesă scrisă de elevi a fost să însemni ceva, da, voi pentru noi în acest festival ați însemnat ceva. Ați devenit actori pe scenă. Felicitări și jos pălăria în fața organizatorilor.”

 

Premiul special al juriului  Trupa InsideOut- Colegiul economic ” A.D. Xenopol” – ”Dance”- text colectiv

 

Premiile pentru cea mai bună interpretare masculină în rol secundar au fost acordate de Adriana Trandafir, președinta juriului.

 

”De la profesoara mea, Leopoldina Bălănuță, am învățat că cel mai important în teatru nu este cât spui, ci cum spui, nu este important să ai un rol principal, ci să faci dintr-un rol mic un rol excepțional. Am învățat temeinic lucrul ăsta. Am interpretat atât de multe roluri secundare pe care le-am transformat, fără lipsă de modestie, în roluri principale, încât toată lumea mă întreba cum, tu în La țigănci nu erai rolul principal? Nu. Dar dacă publicul a văzut asta înseamnă că eu mi-am făcut datoria. Lupta pentru rolurile secundare este foarte mare, ele sunt mult mai multe și mai ofertante decât rolurile principale. Cineva spunea foarte frumos că tot ceea ce ați primit până acum a fost darul lui Dumnezeu pentru voi, tot ceea ce veți face de acum încolo pentru voi va fi darul vostru pentru Dumnezeu. Așa că întotdeauna trebuie să fiți mulțumiți cu ceea ce aveți și din ceea ce aveți să vă faceți cea mai mare fericire.”, a spus Adriana Trandafir.

 

Premiile pentru cea mai bună interpretare masculină în rol secundar:

Ștefan Duminică- ”Pacea cu zmei”, de Valeriu Butulescu- Trupa Gong- Asociația Cultural Artistică Gong, Roman

Alex Figaro- Trupa InsideOut- Colegiul Economic ”A.D. Xenopol”- ”Dance”- text colectiv

 

Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, a înmânat Premiile pentru cea mai bună interpretare feminină în rol secundar. ”Împreună cu George Mihăiță ne-am propus ca în timpul anului să nu fie doar zilele din luna mai ci să veniți mai des la noi. Programe pentru voi vor fi începând din această toamnă tot timpul anului”, a spus Ioan Cristescu.

 

Premiile pentru cea mai bună interpretare feminină în rol secundar:

Antonia Scutaru- ”Dragă prietene”, adaptare de Anamaria rusu după ”Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky- Trupa Atelierul de Teatru – Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani

Teodora Moscal- ”Gaițele”, după Al. Kirițescu- trupa Orpheus – Colegiul Național ”Mihai Viteazul” București

 

Premiile pentru cea mai bună interpretare în rol principal au fost acordate de George Mihăiță.”De 47 de ani urc pe această scenă, dar emoțiile cele mai puternice le am de ziua adolescenților. Observ pe an ce trece că tot mai muli oameni importanți ni se alătură în demersul nostru. Mulțumesc tuturor celor care au participat anul acesta sub o formă sau alta și în mod special Radioului care a promis că va înregistra piesa câștigătoare. Acest eveniment nu se putea desfășura dacă nu era Primăria Capitalei, mulțumesc Gabrielei Firea, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul de Comedie”, a spus George Mihăiță.

 

 

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal:

Alexandra Radu – Trupa InsideOut- Colegiul Economic ”A.D. Xenopol”- ”Dance”- text colectiv

Alexandra Ghimbu- Trupa Protha- Liceul Teoretic ”Ioan Slavici” din Panciu.

 

Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină în rol principal:

Luca Cezar Buligă- Trupa START, spectacolul ”Exploziv”, de Elise Wilk

Robe Cristian- ”Biloxi Blue”, de Neil Simon- Trpa Victory of Art

 

”Am avut o revistă pentru adolescenți, se chema Salut. Dacă voi nu o știți, cu siguranță părinți voștri o știu. Redactor-șef a fost, o bună parte din timp, Dan Mircea Cipariu. Primeam foarte multe scrisori. Eu răspundeam de două rubrici, una se chema Ne scriu nasoii și cealaltă Nimeni nu e singur. Am editat și o carte, se cheamă Dramele adolescenților”, a precizat maestrul George Mihăiță care a recitat un monolog spre amuzamentul celor prezenți în sală.

 

”Am să invit pe scenă pe unul dintre cei mai mari dramaturgi români. N-am să uit că a  venit la mine cu un text și a spus, George ești primul căruia îi dau acest text și am spus, dragul meu, fără să-l citesc eu spun că acest text va fi jucat. Și acest text a fost jucat. După ce am citit, i-am înmânat Dorinei Chiriac și i-am spus ai rol principal și cu acest rol poți lua Premiul UNITER. Nu l-a luat, dar a fost nominalizată. A fi nominalizat la UNITER e ca și cum ai lua Premiul UNITER. Am bucuria să îl chem și să îi mulțumesc celui mai mare dramaturg român, Matei Vișniec.”- George Mihăiță

 

Matei Vișniec: ”Ceea ce reprezint eu sunt 50 de ani de muncă și de pasiune pe text, pe teatru. Mi-a plăcut să scriu teatru, deși l-am descoperit citind teatru și nu văzând teatru. Sunt foarte fericit că se face teatru în România cu adolescenții. Eu am început să scriu teatru când aveam vârsta voastră. Nimic nu e pierdut când copii atât de frumoși și profesori atât de pasionați și omeni care iubesc teatrul se întâlnesc pentru un astfel de eveniment totul e foarte frumos. Trăim momente minunate, să ne amintim de ele! Jos Pălăria este un festival care îmi place de multă vreme, eu însumi am fost profesor în anii 80  într-un sat din Bărăgan, uneori mergeam cu patru mijloace de transport ca să ajung acolo. Când era foarte frig și sala de clasă nu era încălzită, cu acei elevi nici nu mai făceam istorie și geografie, făceam teatru. Făceam teatru de marionete și îi vedeam cum uită de frig, de navetă, de comunism, de sărăcie, în satul Dorobanțu- Plătărești. Teatrul poate face minuni. ”

 

Matei Vișniec a înmânat premiul pentru cel mai bun spectacol.

Spectacolul ”Zidul” ( text colectiv- Trupa de teatru ”Ștefan Iordache”, Centrul Cultural ”Ștefan Iordache” București sector 5- Coordonator: Ramona Iacov )

 

 

”Când am început să scriu teatru la vârsta pe care o aveți voi am avut impresia că se deschide o lume în fața mea, că încep să înțeleg lucruri neînțelese, că încep să înțeleg lumea, că încep să înțeleg omul, că încep să înțeleg contradicțiile ființei umane și contradicțiile societății. Nu mi-a mai fost frică de nimic după ce am început să scriu și poezie, și teatru, dar mai ales teatru. Mi s-a părut că am început să înțeleg ce înseamnă comunicarea, dragostea, contactul cu celălalt, pentru că teatrul față de celelalte genuri literare e ceva ce se adresează unor oameni vii, el există pentru că există această emoție care se transmite. În această lume în care totul e mai mult imagine, merită să ne întoarcem la cuvânt. Cuvântul conține totul.”, a spus Matei Vișniec.

 

Text: Simona IONIȚĂ

Foto: Mihaela PETRE

 

 

***

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU PENTRU LICEENI „JOS PĂLĂRIA” – Ediţia XXII

 

Din juriul acestei ediţii au făcut parte profesoara de teatru și actrița Adriana Trandafir, actorul Tudor Aaron Istodor (laureat al Festivalului ”Jos Pălăria”, ediția din 2003) și producătorul și realizatorul radio Manuella Popescu. Coordonatori: Loreta Popa și Diana Mihăiță.

Festivalul Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, ediția  a XXII-a, a adus anul acesta în concurs 7 trupe de liceeni din ţară (Iași, Panciu, Botoșani, Roman și Focșani), precum şi 16 trupe din liceele bucureştene. Au fost prezentate 24 spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne. Spectacolele înscrise în concurs s-au desfășurat în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr. 64-66), în intervalul orar 10.00-18.30, cu intrare liberă pentru toți adolescenții.

Festivalul „Jos Pălăria”, inițiat de maestrul George Mihăiță, este primul festival național de teatru pentru liceeni lansat după Revoluția din 1989. Concursul are loc în cea mai nouă și modernă sală de teatru deschisă publicului bucureștean în 2017. Peste 250 de adolescenți, coordonați de 30 de profesori, vor urca pe scenă, fiind inspirați de textele dramaturgice scrise de autori români clasici şi contemporani, printre care Neil Simon, Al. Kirițescu, Vladimir Helmis, Moliere, Erich Emmanuel Schmitt, Shakespeare, dar și Elise Wilk, John Cariani, Carlo Goldoni, Mawby Green, Ed Feibert, Jean Teule, Kelly Fremon Craig, Gavin Wiesen, Thomas Bernhard, Valeriu Butunescu, Otto Ernst, Stephen Chbosky, Mihaela Michailov și Radu Apostol.

 

 

***

Între 7 și 12 mai 2019, în spațiile și sălile Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti și ale Teatrului de Comedie, a avut loc Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA, un program cultural, artistic şi educaţional care a marcat sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai), sărbătorirea Anului Cărții și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene.

 

Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! – cel mai vechi și longeviv festival din România dedicat adolescenților! –  a cuprins câteva evenimente literare, artistice şi vizuale dedicate adolescenţilor europeni. Un program menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial, literar, teatral şi vizual talentul exprimat la „prima verba” ori pentru „opera prima”. Un program care pune în comunicare creatoare pe adolescenţii din România și Uniunea Europeană, dar și pe cei care derulează programe instituționale, culturale sau educaționale dedicate adolescenților. În 2019 se împlinesc 22 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Maestrul George Mihăiță și Clubul UNESCO – „Adolescenţii”.

 

Festivalul a fost organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro.

 

 

***

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

În cele 21 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508