Între 1863 şi 1871 Palazzo Carignano a fost supus unor reconfigurări, devenind un monument cu două faţade. Prima, originară, este cea din Via dell’Accademia delle Scienze, stradă unde, începând cu 1 aprilie 2015, a fost redeschis Muzeul Egiptean din Torino. A doua faţadă a fost aranjată pentru Piazza Carlo Alberto, aşa încât statuia acestuia să nu „se uite“ către spatele clădirii unde văzuse lumina zilei. La coada calului erau grajdurile familiei Savoia… Prin Piazza Carlo Alberto, intrând în Palazzo Carignano, avem acces la Museo Nazionale del Risorgimento Italiano (1814-1861). Asta înseamnă treabă „de faţadă“ la Torino. Aici există în permanenţă planul B, o soluţie de armonizare.
Eminescu sintetizează exemplar în Glossă: „Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei două feţe“. Nu lucrul în sine este benefic sau periculos, ci fiecare faptă conţine, in statu nascendi, consecinţele pozitive ori nefaste. Totul se reduce la răbdare, la refuzul de a controla ceea ce nu ţine de voinţa noastră liberă.
În clădirea opusă faţadei mai noi a Palazzo Carignano este Biblioteca Naţională Universitară din Torino. Din câte am întrebat, nu are nici statutul reţelei Bibliotecilor Centrale Universitare, nici regimul unei filiale a Bibliotecii Naţionale. Are titulatura de Bibliotecă Naţională graţie celor aproximativ 800.000 de volume disponibile. Primul milion are un alt referent. Grajdurile familiei Savoia dispăruseră de ceva timp când, în 1958, s-a dispus construirea unui alt spaţiu pentru BNUT. Sediul iniţial fusese distrus de bombardamente în 1942. Lucrările s-au întins până în 1973. A fost păstrat planul faţadei grajdurilor de altădată. Şi cititorii sunt nişte cavaleri. Au un cod de etică. Pentru a avea un permis de studiu la BNUT e nevoie să afirmi răspicat, ca într-o campanie (irosită) de informare publică: „Sunt cetăţean european şi am drepturi!“. Eu i-am luat pe ocolite pe angajaţii serviciului de împrumunt: „Ce condiţii trebuie să îndeplinesc pentru a putea consulta cărţile? Efectuez un stagiu de cercetare postdoctorală. Am fost accceptat de Università degli Studi di Torino“. Le-am arătat şi procesul-verbal al şedinţei în care mi s-a aprobat deplasarea…. S-au uitat la mine nedumeriţi. Îmi luasem prea multe precauţii. Apoi mi-am dat seama că acolo nu obţii un permis de studiu, ci ţi se oferă unul. Parcă mergi pe stradă şi ţi se întind fluturaşi pentru a beneficia de diverse gratuităţi.
Mi-au cerut un document de identificare. Am fost înregistrat în baza de date. Mi s-a dat un card. Cu el se intră ca la metrou. Persoana gentilisimă din faţa mea era surprinsă că adresez întrebări despre posibilitatea de a face poze cu aparatul meu. Nimeni nu ţine socoteala fotografiilor executate după cărţi cu aparatul digital. O singură restricţie: fără blitz. BNUT este un bun comunal, aşa cum îşi dorea G. Călinescu. Statul italian mi-a achitat, din oficiu, un serviciu necesar. Iar după ce, în august, BNUT se închide pe la 1.30 PM, te poţi odihni, la doi paşi, în Catedrala San Filippo Neri, cea mai mare din capitala Piemontului. Or, la acea oră, soarele pârleşte, iar magazinele sunt închise. Există încă o variantă de relaxare. În Piazza Carlo Alberto este plantat gazon verde. Pare rodul unei mutaţii genetice. N-am regăsit pancartele care să mă atenţioneze: „Nu călcaţi iarba!“. (Oricum, expresia este barbară, ca şi cum am cotropi vreun teritoriu; aş opta pentru formula: „Nu călcaţi pe iarbă!“.) Nici n-o călcăm, fiindcă sunt singur. Nu e nevoie să recurgem la false politeţuri. Deduc astfel că te poţi întinde. Şi mâine e o zi. Poate că statul italian mi-a asigurat studiul, iar eu îi voi returna o amendă.
Revin pe cursul principal din Centrul istoric al oraşului. Via Po leagă Piazza Castello de Piazza Vittorio Veneto. Sub arcadele care străjuiesc spaţiul pietonal, lipite de zidurile Universităţii, aşteaptă tarabele anticarilor. E aproape ca în Bucureşti. Unul dintre comercianţi îşi expusese marfa lângă uşa deasupra căreia scria BIBLIOTECA. Preţurile? Cadou: cărţi noi reduse la jumătate din valoarea iniţială; colecţia „orice titlu la 3 euro“; „ultima oferă“ (volume nesolicitate sau în curs de epuizare) – 2 euro, cât o îngheţată cu trei cupe; achiziţionezi două, a câte 4 euro bucata, şi primeşti un ghid turistic sau un album de pictură; cine vrea să cumpere vederi le găseşte acolo la 50 de eurocenţi. Nu e cea mai bună afacere, dar la muzee nimeni nu se tocmeşte: costă dublu. Curtis James Jackson III, alias rapper-ul 50 Cent, şi-a luat acest pseudonim după ce, în 2000, a fost prins într-un schimb de focuri de armă. Atâta făcea un glonţ în State. În România, cărţile poştale se numesc şi „felicitări“.
George NEAGOE
Interesant…
Keep in touch 🙂