spot_img

Editura ACT și Politon a înregistrat vânzări de peste 2,5 milioane lei, în primul semestru din 2021

ACT și Politon, editura sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobook-uri la nivel local, a înregistrat vânzări de peste 2,5 milioane lei, în primul semestru din 2021. În primele șase luni ale anului, au fost editate 27 de titluri noi, dintre care 18 și în format audiobook, cu 10% mai mult decât în aceeași perioadă din 2020. ACT și Politon a fost înființată în 2014, iar în cei șapte ani de activitate a scos pe piață 257 de titluri, dintre care peste 200 în format audiobook. Cărțile lansate fac parte din domenii ca dezvoltare personală, business, diete și sănătate, spiritualitate, dar și literatură, iar formatele comercializate sunt cărțile tipărite, audiobook-urile, eBook-urile și eAudio (MP3). 

 

În prima jumătate a anului, cea mai vândută categorie a fost dezvoltarea personală, cu aproximativ 25.000 de cărți, urmată de literatura pentru copii, cu 17.000. A treia poziție în topul vânzărilor ACT și Politon este ocupată de zona de business, cu 15.000 de exemplare. În ceea ce privește ponderea formatelor, cel mai des căutate au fost cărțile tipărite, care au reprezentat 79,2% din totalul vânzărilor, urmate de audiobook-uri cu 7,5%, eAudio cu 6,7% si eBook-uri, 6,4%.

 

Raportat la portofoliul ACT și Politon, titlurile care au înregistrat cel mai mare succes în rândul românilor, în primul semestru, aparțin categoriei de dezvoltare personală: Cum să convingi o pisică (Jay Heinrichs), Supranatural (Dr. Joe Dispenza) și Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat (Steve Harvey).

 

În primul semestru, valoarea medie a unei comenzi a fost de 74 lei, scăzând cu 21% față de perioada similară din 2020, când se situase la 94 lei.

„În prima parte din 2021, am observat o creștere importantă a interesului românilor pentru cărțile de dezvoltare personală. Față de primele nouă luni ale anului trecut, numărul de cărți vândute, la nivelul portofoliului nostru, a crescut cu 10%. Pentru ACT și Politon a fost un semestru satisfăcător, care vine după un an în care am avut o creștere semnificativă a cifrei de afaceri. Această majorare a venit atât pe fondul apetitului mai mare al românilor pentru lectură, în perioada pandemiei, cât și al creșterii preocupării pentru zona de non-ficțiune. Românii vor să afle cât mai multe lucruri din domenii ca psihologia, spiritualitatea, transformarea personală, managementul stresului, wellbeing, leadership. Pe plan global, aceste domenii domină piața de carte de mult, dar în România abia am prins gustul de câțiva ani. Așadar, există potențial foarte mare pentru publicarea unor autori foarte apreciați în afară. Noi ne-am concentrat mult, și vom continua să o facem, pe alegerea celor mai buni scriitori, care au semnat best-seller-uri internaționale”, a punctat Adrian Hoțoiu, fondator și director general al Editurii ACT și Politon.

 

În 2020, Editura ACT și Politon a înregistrat o cifră de afaceri de 4,73 milioane lei, în creștere cu 63%, față de anul precedent.

 

Despre ACT și Politon

 

Editura ACT și Politon a fost fondată în 2014, de către antreprenorul român Adrian Hoțoiu. Act și Politon este singura editură din România care publică majoritatea titlurilor în patru formate: tipărit, audiobook, eBook și eAudio (MP3). Până în prezent, ACT și Politon a lansat pe piață peste 250 de titluri, din domenii precum: dezvoltare personală, business, diete și sănătate, meditație, spiritualitate, dar și literatură. Editura a lansat, sau are în curs de lansare, peste 200 de audiobook-uri, cel mai mare număr de cărți într-un astfel de format, în România. Printre autorii recunoscuți la nivel mondial, publicați de ACT și Politon, se numără: Anthony Robbins, Brian Tracy, James Altucher, Larry Winget, Dr. Wayne W. Dyer, Dr. Joe Dispenza, Tim Ferriss, Steve Harvey, Ryan Holiday, Robin Sharma, Ray Dalio etc. În 2020, Editura ACT și Politon a înregistrat o cifră de afaceri de 4.73 milioane lei, în creștere cu 63 %, față de anul precedent.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508