spot_img

Duioase miresme întru amintire. Dominic Stanca

A fi, cu adevărat, omul–condei înseamnă a purta pe umerii tăi o mare responsabilitate, aceea de  ”purtător de condei” (după cum precizează Alexandru Lascarov-Moldovanu, un mare scriitor creştin de secol al XX-lea), stilată esenţă a moralităţii. Creatorul nu are voie să se joace cu destinul cititorului său. Vrem ori nu vrem, acceptând, ori ba, „scufundarea în apele vieţii” e marea probă de foc întru dorinţa fiecăruia dintre noi de a dobândi frumuseţea de „perlă” ca ”purtător de condei”. Cu mai mult sau mai puţin efort,  în toată viaţa noastră, putem „păstra” sau „împodobi şiragul de perle” ale virtuţilor noastre. Spre acest ”colier” aspirăm cu toţii – spre cununa aleselor virtuţi. Depinde numai de noi cum va arăta această ”corolă„, atunci când făclia vieţii se va mistui, încet-încet, şi dacă şiragul de perle va străluci în „cetatea luminii” sau va rămâne din noi doar „spuma nimicniciei noastre”, conform judecăţii lui Mihai Eminescu.

Să nu uităm că acest traiect al înfloririi noastre este sugestiv creionat şi de poetul transilvan Dominic Stanca. Astăzi, 31 ianuarie, să aprindem o lumină pentru acest fiu al Ardealului. S-a născut la Cluj, la 31 ianuarie 1926. Şi ca poet, şi ca actor, s-a impus prin sensibilitatea sa nativă. Mai toţi cei din familia istorică Stanca – au lăsat urme înstelate după ei. Tatălui său, prof. univ.dr. Dominic Stanca i se datorează fondarea a două spitale, unul în Cluj – şi un altul la Orăştie. Dar numai Orăştia-l omagiază, cu recunoştinţă evlavioasă în fiecare an. Clujul, se pare, are mult mai multe alte priorităţi!

Dominic şi verişorul său Radu Stanca, fost-au două flori pe altarul foii de scris.  Două flori împădurind timpul în veşmânt de tainică amintire. Două flori – bisturiu tăind vertical două vieţi. Două flori – unde de râu, balsam mângâietor. Două flori, cu har şi dar. Un adevăr contrazis de-această reflecţie, deloc de neglijat:  „Darul scrisului îl au mulţi; harul scrisului îl au puţini”. (Dominic Stanca).

Da, Radu şi Dominic, verişori din prima generaţie pe linie paternă, Stanca, s-au despărţit într-această viaţă – prea tineri fiind. Mult prea tineri. Ceea ce i-a unit nu a fost legătura de sânge, ci ceva mai mult: Arta. Arta cu a mare. Asemenea, Sibiul poeţilor cenaclişti, acolo unde, în primul rând Radu, s-a maturizat. Poate de aceea se şi consideră: „cel mai frumos din oraşul acesta”, pentru că acolo s-au îmbrăţişat Poezia, Prietenia şi Iubirea.

Dacă Dominic preferă nostalgicul vers, refugiat în implantări cu iz legendar, patriotic şi mai ales evocativ, verişorul său, Radu, este mult mai profund. La timpul respectiv, Radu este primul din familie care va îndrăzni să scrie despre rănile nevindecate ale sufletului său, despre ruptura de oraşul visurilor sale, Cluj.

Dar cum 31 ianuarie înseamnă ziua de naştere a lui Dominic Stanca, să recompunem o imagine dragă, de esenţă simbolică:

„Într-o zi am ieşit în câmp / să-mi regăsesc amintirea. / Tu erai acolo: o fragedă nalbă. // Într-o zi am intrat în crâng / Să-mi întâlnesc tinereţea. / Tu erai acolo: o salcie albă. // Într-o zi am rămas pe colină / Să-mi aştept veşnicia. / Tu erai acolo: tăcerea, pământul, / Eu eram acolo: vântul, cuvântul” [Dominic Stanca – Un ceas de hârtie (Bucureşti, Editura Eminescu, 1984, p. 182), ciclul Lirice. Vesperale II].

„Într-o zi”, poetul „a ieşit” să-mbrăţişeze iubirea. Şi-acea imagine împurpurată  s-a oglindit în faldurile tinereţii, vrând a dăinui, de-a pururi. Ea traversează toate etapele viului, pentru a înmiresma apoi, şi eternul timp al nefiinţei.

Interesante interconexiunile semantice create de formele verbale: „am ieşit” (o perspectivă a prezentului în trecut) şi  „eram” (o perspectivă de prezent a trecutului). Subtil raportul tu – eu, un Tot al căutărilor („tu”) şi-al regăsirii („eu”). Versul-refren invocă cele trei trepte ale existenţialului nostru: tinereţea feciorelnică şi cea a rodniciei („o fragedă nalbă”, „o salcie albă”), urmată de statornicia şi fidelitatea faţă de magma străbună („tăcerea, pământul”). Şi-ntr-această îmbrăţişare, cuvântul se doreşte – lumină.

Da, Cuvântul Poetului Dominic Stanca degajă Lumină întru duioasă Amintire.

Livia Ciupercă, UZPR

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. Pentru Dominic Stanca, cel înzestrat de Dumnezeu cu harul scrisului, ce a curs divin si sensibil din mintea sa ageră, atingând nemărginirea „tăcerii pământului” şi din sufletul său poetic, ce a „îmbrăţişat iubirea” în lumina versului său înmiresmat, candela neuitării lui picură şi acum „tainică amintire” în inimi simţitoare.
    Mihai Caba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508