Cel mai recent volum semnat de Umberto Eco, “Scrieri despre gîndirea medievală”, în traducerea lui Cezar Radu, a Corinei‑Gabriela Bădeliţă, Ştefaniei Mincu, Cornel Mihai Ionescu şi a lui Dragoş Cojocaru, reuneşte texte ce demonstrează preocuparea continuă a autorului pentru filosofie, estetică şi semiotica medievală încă din anii facultăţii, cînd a început să fie interesat de istoriografie.
“Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărînd în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sînt.” (Umberto Eco)
În impresionantul volum apărut la Polirom, în ediţie cartonată, sînt incluse cercetările lui Umberto Eco despre estetica medievală, în special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantică despre arbor porphyriana şi despre evoluţia medievală a noţiunii aristotelice de metaforă, analize avînd ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reîntrebuinţare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liébana şi ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus şi ale lullismului, interpretările moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinereţe ale lui Joyce.
A doua secţiune cuprinde texte mai puţin academice, dar care pot oferi nespecialiştilor cîteva idei cu privire la gîndirea medievală şi la ecourile pe care aceasta le are în epoca modernă, cu reflecţii asupra embrionilor în viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii în paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze şi cele din Evul Mediu tîrziu, o parte dintre ele redate în fasciculul de imagini.
„Orice aş face, m-am născut ca să cercetez străbătînd păduri simbolice, locuite de unicorni şi grifoni, şi comparînd structurile ascuţite şi pătrate ale catedralelor cu împunsăturile maliţiei exegetice ascunse în formulele tetragonale din Summulae, hoinărind între Strada Paielor şi navele cisterciene, întreţinîndu-mă cordial cu călugări de la Cluny culţi şi masivi, ţinut sub observaţie de un Aquinat dolofan şi raţionalist, tentat de Honorius din Autun, de geografiile sale fantastice, în care pe vremuri se explica quare in pueritia coitus non contingat, cum să ajungi pînă la Insula Pierdută şi cum să capturezi un vasilisc înarmat numai cu o oglinjoară şi cu o neabătută credinţă în Bestiar. Această înclinaţie şi această pasiune nu m-au părăsit niciodată, chiar dacă mai tîrziu, din varii motive, nu am urmat ca profesie academică medievistica.” (Umberto Eco)
„Există vreun mod de a supravieţui acestei stări lichide? Există: realizarea faptului că trăim într-o societate lichidă care, pentru a fi înţeleasă şi poate depăşită, are nevoie de noi instrumente. Necazul e că politicienii şi în mare parte şi intelectualii nu au înţeles încă amploarea fenomenului” (Umberto Eco)
Cronicile unei societăţi lichide, ultimul volum ce poartă semnătura lui Umberto Eco, este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.
Publicat în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, în traducerea Oanei Sălişteanu şi a Mariei Boghiu, Umberto Eco face în Cronicile unei societăţi lichide un portret al societăţii actuale, în care nonsensul pare să prevaleze asupra raţionalului, adesea cu efecte comice, dar şi cu consecinţe îngrijorătoare.
Criza ideologiilor, criza partidelor, individualism excesiv – aşa arată societatea în care trăim. O societate lichidă, unde nu e deloc uşor să-ţi găseşti reperele. O societate cu multe măşti: măştile politicii, obsesia mediatică a vizibilităţii, pe care o avem (aproape) cu toţii, dependenţa de telefoanele mobile, proasta-creştere… O societate dominată de confuzie, de detaşare şi de fluvii de cuvinte care nu sînt decît locuri comune.
Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universităţii din Torino, luîndu-şi licenţa în estetică. În anii ’60 a fost unul dintre exponenţii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatré şi Quindici. A fost profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A primit numeroase premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele. Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele În ce cred cei care nu cred (în colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011, 2016), În căutarea limbii perfecte (2002),Numele trandafirului (2004, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacără a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013), Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teză de licenţă (2006, 2014), Baudolino (2007, 2014),Limitele interpretării (2007), Apocaliptici şi integraţi. Comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă (2008), A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare (2009), Kant şi ornitorincul (ed. a II-a, 2010), Cimitirul din Praga (2010, 2011, 2013), Confesiunile unui tînăr romancier (2011, 2015), Cum ne construim duşmanul (2011, 2013) şi Numărul zero (2015).
Cele două volume pot fi achizitionate în perioada 8-14 iunie, cu o reducere de 40%, numai pe www.polirom.ro.
