spot_img

Dirijorul Jin Wang readuce magia dansului la Filarmonica George Enescu

Joi, 13 și vineri, 14 ianuarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de dirijorul Jin Wang, în primele două concerte simfonice cu public ale anului 2022.  Programul concertelor susținute de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, va cuprinde dansuri de Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms, Johann Strauss I, Johann Strauss II, Antonin Dvořák ş.a. „Acum doi ani, intrarea în carantina provocată de Covid-19 mi-a întrerupt repetiția cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, aflându-ne cu toții pe scenă în acel moment. Artiștii au avut mult de suferit de atunci, dar acum sunt foarte fericit că mă aflu din nou în fața publicului bucureștean pentru a prezenta acest program plin de bucurie și de speranță pentru 2022. În acest concert ne vom bucura prin muzică de strălucirea patrimoniului cultural european, ascultând bijuteriile sonore ale lui Johann Strauss, Dvorak, Brahms, Ceaikovski sau Sabin Păutza și sărbătorind reîntoarcerea la Ateneul Român. Vă doresc tuturor un An Nou fericit și frumos și vă urez bun venit la primul concert al Filarmonicii George Enescu din 2022!”, declară dirijorul Jin Wang. 

CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC

13 și 14 ianuarie 2021, Sala mare a Ateneului Român, ora 19.00

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu” 

Dirijor
JIN WANG

Program

Johann Strauss
Uvertura Liliacul

Johann Strauss
Tritsch Tratsch Polka

Johannes Brahms
Dans ungar nr. 5

Antonin Dvořák 
Dans slav, op. 72, nr. 2

Piotr Ilici Ceaikovski
Marea poloneză
Dans spaniol

Sabin Pautza
“Game II”

Franz von Suppé
Uvertura Cavaleria uşoară

Johann Strauss
Marş persan

Johann Strauss
Valsul Vocea primăverii

Johann Strauss
Polka Fără griji

Sabin Pautza
Russian Medley

Johann Strauss
Valsul Dunărea albastră

Johann Strauss – tatăl
Marşul Radetzky

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I: 110 lei;

Categoria II: 100 lei.

 

 

Începând cu data de 1 ianuarie, ora 12, biletele se pot procura:

– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“.Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis „cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”. Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.

***
Dirijorul austriac de origine chineză Jin Wang, unul dintre cei mai apreciaţi din generaţia sa, a dirijat peste 600 de concerte şi spectacole de operă. A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing şi apoi a urmat perfecţionarea la Academia de Muzică de la Viena cu profesorii Karl Österreicher şi Leopold Hager. La începutul carierei, a fost asistentul dirijorilor Vaclav Neumann şi Peter Eötvös şi a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este primul dirijor de origine chineză care a câştigat opt competiţii internaţionale, primul dirijor asiatic care a fost profesor la Stockholm Royal Academy of Music şi primul dirijor de origine chineză – director general muzical în Germania.

A fost dirijor invitat permanent la Opera Naţională din Finlanda şi a prezentat spectacole de operă la Opera Regală din Stockholm şi Opera de Stat din Praga.

La Opera din Malmö a dirijat premiere de Schnittke şi Verdi, iar în perioada 2006-2008 a deţinut funcţia de director muzical general la Mainfranken Theater Würzburg, timp în care a colaborat cu Societatea „Wagner” din Würzburg și solişti de la Bayreuth. La pupitrul Orchestrei Naţionale din Taiwan a realizat un turneu în Europa (Germania, Franţa, Luxemburg).

Jin Wang a fost, timp de peste două decenii, dirijor invitat permanent al Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii din Bucureşti, ansamblu pe care l-a dirijat la evenimentele din cadrul EXPO Shanghai. Maestrul a deținut această poziție și la Filarmonica „George Enescu” până în anul 2016.  Jin Wang este cunoscut şi în calitate de compozitor, printre lucrările sale de succes se numără Nokia Variations –  a Travel through Music Styles, Tibet Impressionen – Song from the Roof of the World, Romanian Dances și două simfonii.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508