spot_img

Denisa Duran, Mugur Grosu și Ciprian Măceșaru, la prima ediție a întâlnirilor literare „Citesc poezie”

Vineri, 11 decembrie 2015, ora 19.00, la Librăria Cărturești Verona (Mansardă), va avea loc prima ediție a întâlnirilor literare „Citesc poezie”. Invitați: Denisa Duran, Mugur Grosu și Ciprian Măceșaru. Moderatoare: Emilia Zăinel. Realizatorii programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță. Tema primei ediții se referă la moduri alternative de a transmite și a recepta poezia, fiecare dintre autori propunându-și să iasă din sfera obișnuită a lecturării acesteia, cu ajutorul performance-ului poetic. Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Librăria Cărturești Verona. AgențiadeCarte.ro  este partener media al evenimentului.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu două luni și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

Următoarea ediție se va desfășura pe 8 ianuarie 2016, de la ora 19:00.

Despre autori:

Ciprian Măceșaru (n. 7 septembrie 1976, Câmpina). A publicat cărți de poezie (Cântecul greierilor de sub calea ferată, Ed. Curtea Veche, 2007; Străzi interioare, Ed. Brumar, 2011, Debaraua cu simțuri, Ed. Tracus Arte, 2013; Locul în care n-am ajuns niciodată, Charmides, 2015…), un eseu epistolar (scris împreună cu Dan C. Mihăilescu): Despre nerăbdarea de a fi răbdător (Ed. Humanitas, 2015); o carte pentru copii: Super! Sunt un gândac! (Ed. Humanitas, 2015), pentru care a realizat și ilustrațiile; un volum de interviuri: Dialoguri în oglindă (Ed. Curtea Veche, 2007); două microromane înrudite: Superhero (Ed. Cartea Românească, 2012) și Portbagaj (Ed. Trei, 2014); un jurnal cultural (Focul din tâmplă, Ed. Brumar, 2010). Este prezent în antologiile: Cele mai frumoase poeme din 2010 și Cele mai frumoase poeme din 2011, Tracus Arte, 2011 și respectiv 2012; Cu fața la perete, Brumar, 2013; Blue Max Review (Irlanda), 2013; Povești pe două roți, Tritonic, 2013. I-au fost traduse poezii în cehă, engleză și bulgară. A primit: Premiul Tânărul scriitor al anului 2013 pentru roman în manuscris, acordat de Filiala București Proză a USR; Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010; Premiul ScurTiuk! 2014 acordat de revista Tiuk! pentru romanul Portbagaj. Este fondatorul revistei Accente și al editurii Next Page. Sursă foto: Ana Toma

Denisa Duran (n. 1980, la Rădăuți) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi un master interdisciplinar la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) – cu o teză în limba engleză despre sound poetry. A debutat cu poezie, în revistă, la vârsta de 12 ani și este autoarea a patru volume de poezie, dintre care unul publicat în Irlanda, în versiune bilingvă – Omul de unică folosință / Disposable People (Galway Print, 2009) (traducere în engleză de Florin Bican), iar cel mai recent – Dorm, dar stau cu tine (Charmides, 2014) – considerat un volum experimental despre devenire, conține ilustrații de Floarea Țuțuianu. A semnat primele trei cărți cu numele Denisa Mirena Pişcu. Împreună cu artistul austriac Bruno Pisek a realizat lucrarea radiofonică (de 51 de minute) Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it? – difuzată în premieră la Radioul Național Austriac în noiembrie 2015. Lucrarea vorbește despre București din două puncte de vedere diferite – al locuitorului și al vizitatorului  – și conține poemele celor doi autori, în trei limbi străine (română, germană și engleză), un portret sonor al orașului, două coruri și mai multe compoziții muzicale. Denisa Duran este prezentă în mai multe antologii naţionale şi internaţionale. Selecţii din poeziile ei au fost traduse în mai mult de zece limbi străine, printre care: cehă, germană, finlandeză și arabă. Sursă foto: Daniela Ulieriu

Mugur Grosu –  Scriitor şi artist născut în Constanța. A învățat să înoate și să cânte la pian înainte de-a învăța să scrie și să citească: la 5 ani lua primele lecții de pian și începea să frecventeze clubul de jazz al lui Harry Tavitian, cu care avea să lege o trainică prietenie. A publicat 6 cărți – Haltera cu zurgălăi (poezie, Ed. Pontica, 2001), Măcelărie (publicistică, Ed. Tomis, 2006), sms / ei respiră și fac dragoste ca și fluturii (experiment, Ed. Vinea, 2006), press / troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot (experiment, Ed. Vinea, 2007 / ediția a II-a în 2009), Grossomodo (poezie, Ed. Tracus Arte, 2011), Status (nano-proză / Ed. Herg Benet, 2013) – și e prezent în 18 volume colective, dintre care două internaționale – Dnevi poezije in vina (Ljubljana Študentska Založba, 2004, Slovenia) și The Vanishing Point That Whistles – An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (Ed. Talisman Press, 2012, U.S.A). Din 2013 s-a întors la prima sa pasiune, ca performer în diferite proiecte experimentale care aduc poezia și muzica electronică într-o formulă sincretică (Ortolan, Upanishadows)

Emilia Zăinel (n. 1990, Craiova). Licență în jurnalism. Master în filosofie. A debutat cu volumul de poezie În afara timpului, ed. Tracus Arte, 2015. PR & Marketing la Brightics.ro și Trainer acreditat ANC la Centrul de Terapie prin Râs Mandarin; Voluntar în diverse proiecte. Este inițiatoarea campaniei de conștientizare Citesc poezie. Apariții în reviste: ,,Revista Familia”, ,,Moldova literară”, ,,Algoritm Literar”, ,,Actualitatea Literară”, ,,Profil Cultural”, ,,Sibiu Universitar”, ,,Cenaclul de la Păltiniş” etc. Apariţii în antologii: Antologia Festivalului ,,Al. Macedonski” – 2012, Antologia Asociației Artgohtica – 2011 și 2012, Antologia ,,Club Astra” – 2009 etc.

Mircea Dan Duță (n. 1967, București) Poet, filmolog (autor de expresie ceha), traducător din literaturile cehă, slovacă, engleză și franceză. Absolvent al UNATC (Comunicare Audio-Vizuală – masterat, 1998), FAMU (Facultatea de Film a Academiei de Arte ale Spectacolului din Praga – doctorat, 2004) și al FFUK (Facultatea de Litere / Științe Umaniste a Universității Caroline din Praga – Studii Romanice – masterat, 2008). Fost director al ICR Praga (2006-2014). Pedagog (lector universitar) la FAMU (din 2004), FFUK (din 2002) și FSV (Facultatea de Sociologie a Universității Caroline din Praga – din 2009). Organizator de programe culturale implicând în principal cultura contemporană cehă, slovacă și română. Publicații: Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului sau Căsătorit fără obligații vând amantă moartă din născare (mențiune: consumată) – volum de poezie, 2015, editura Petr Štengl, Praga (în cehă). Peisaje, zboruri și dictări – volum de poezie, 2014, editura Petr Štengl, Praga (în cehă). Povestitor, autor, și Dumnezeu (Perspective naratologice și tehnici narative în cadrul Noului Val Cinematografic Ceh și Slovac din anii ´60 ai secolului al XX-lea – 2009, Editura Universității Caroline, Praga (în cehă). Istoria relațiilor romano-cehe – volum colectiv, Editura Universității din București (în cehă și română). Predarea limbilor și literaturilor slave de sud și balcanice în Europa – 2013, volum colectiv, Editura Universității Masaryk, Brno, 2013 (în cehă). Româna ca limbă străină – 2013, volum colectiv, Editura Universității Babes-Bolyaly, Cluj (în română). Memorie și istorie: Agricultura și destinul său după 1948 în țările socialiste – 2011, volum colectiv, Editura Institutului Pentru Studiul Regimurilor Totalitare, Praga (în cehă). Primăvara de la Praga în literatura, teatru și film – 2009, volum colectiv, Editura Universității Josef Škvorecký, Praga (în cehă). Holocaustul în literatura cehă, slovacă și polonă – 2006, volum colectiv, Editura Universității Caroline, Praga (în cehă). Traduceri din creația lui Václav Havel, Arnošt Lustig, Arnošt Goldflam, Petr Zelenka, Tomáš Zmeškal, Miloš Urban, Helga Hošková, Michal Viewegh etc. În mai 2015, a publicat la Editura Tracus Arte prima antologie de poezie cehă contemporană apărută în România după 1989.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508