Scriitorul şi regizorul Dan Stoica a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro o cronică despre „Deania neagră”, cea mai recentă carte a lui Alexandru Petria, publicată la Editura Herg Benet în 2011. Publicăm textul integral al autorului.
„Un debut de prozator, 2010 târziu sau poate exact când trebuia, nu vom ști decât atunci când opera scriitorului Alexandru Petria va lua o formă mai clară. Petria a debutat precoce, la 16 ani în Tribuna și își publică poeziile în trei volume, așa cum se cuvine, în al treilea deceniu de viață. Apoi, pentru lumea editorială tace vreme de aproape două decenii, ocupat cu viața și activitatea publicistică care se pare că îi absoarbe întreaga energie scriitoricească.
Volumul de schițe vine, parcă, să spargă această tăcere, într-o maturitate literată asumată și de vârsta biologică și de experiența culturală acumulată pînă în acest punct. Este un periplu distanțat prin întâmplările unui spațiu literar delimitat cu strictețe . Deania este un orășel de provincie ardelenesc, gravitând lumesc și estetic în jurul Clujului. O provincie umană asumată și la nivelul personajelor care nu sunt decât rar „eroi” și mult mai des subiecte, nume, funcții narative menite să apuce evenimentele, să le care prin text, eventual să le lase jos, odată cu finalul.
Drumul nu e lung, pentru că schițele lui A. Petria sunt extrem de condensate (nu aș spune scurte, pentru că ele au, în marea majoritate a cazurilor, mărimea textuală, care li se potrivește).
Ceea ce surprinde la acest volum unitar ca expresie stilistică este eterogenitatea tehnicii narative. Desi pot fi plasate, majoritar, în sferă jurnalismului literar, unele nuvele ies din catalogare, fiind, ba amnitiri de jurnal adolescentin, ba mici povestiri cu o tehnică narativă ușor eteroclită care fac curte literaturii bizare, ușor absurde, ușor „aprés nouvelle vague”.
Să explic pentru cei care nu sunt familiarizați cu teoriile literare. În orice narațiune, fie ea schiță, ca în cazul de față, fie roman fluviu, esențial este punctul de vedere auctorial. De ce? Unghiul din care povestește autorul dă și cheia de înțelegere, limitează sau deschide evoluției narative un anume orizont și mai ales decide raportul (preponderent subiectiv sau strict obiectiv) dintre povestitor și obiectul naratiunii. Ori în „Deania neagră” avem cel puțin trei priviri auctoriale care dau tot atâtea forme de evoluție narativă. Prima este cea a eului asumat la persoana întâi, punctul de vedere al copilului, în care lumea descrisă (relatată) se înșiruie pe canavaua unei conștiințe în formare. Sunt impresii, fragmente de existență care devin poveste abia când se adună una lângă alta. Povești despre bunici, rude, prieteni în care inocența eului auctorial lasă desfășurarea factuală într-o incertitudine până la final, unde, un fapt, venit de obicei din afara informațiilor narative, închide textul, îi dă un sens și o formă.
Aceasăt surpriză de final, echivalentă uneori cu un deux ex machina, este preluată și în celelalte schițe care se pot încadra fără dubiu în specia jurnalismului literar, pentru că pleacă de la un fapt divers și se finalizează , moral sau nu, printr-un eveniment care se poate înscrie în categoria deznodămintelor surprinzătoare. Vezi schițele despre ambițiile politice ale unui țigan ajuns, ce a „deturnării” unui TIR sau a obsesiilor sexuale cu privire la fundul unei foste iubite. Aici punctul de vedere auctorial este unul omniprezent, o persoana a treia care privește cu aceiași liniște și precizie atât la faptele lumii exterioare cât și la reflexul lor emoțional interior. Ceea ce nu îl părăsește însă niciodată pe autor este detașarea. Această obiectivare chirurgicală mă duce cu gândul la întreaga tradiție literară ardelenească în care întâmplările literare se petrec către text ca o relatare obiectivă, necesară, un fel de proces verbal literar care vede în limbă o oglindă incertă a unor adevăruri care trebuie relatate cât mai exact. Autorul are precizia chirurgicală a descrierii unei desfășurări de fapte, în care impresiile personale umplu numele menționate de scriitor și încearcă să le aducă la tridimensionalitatea unui personaj literar.
Cu toate acestea sunt unele bucăți care mi-au amintit de proza scurtă a lui Isaac Babel în care patosul e intrinsec, stă acolo și se înăbușe într-o implozie literară târzie, care poate nu are loc decât în conștiița cititorului, unde substanța literară continuă să fie activă și mult după ce actul lecturii a fost consumat (O zi prea friguroasă)
Petria este ardelean prin tot ce scrie, de aici o concretețe textuală care nu se lasă desprinsă narativ decât rareori, erupând în metaforă, dar, mult mai des, în ironie. Lumea scriitoricească este una a omului care se luptă cu viața fără să ridice niciodată ochii sus, spre cer.
Mi-a adus aminte – cu plăcere – de bunii mei prieteni și instructori spiritauli care au fost și sunt Titus Popovici și D.R.Popescu.”
Dan Stoica
[…] mine. Mi-a aparut o cronica la Deania neagra aici http://www.agentiadecarte.ro/2012/03/deania-neagra-de-alexandru-petria/ , am acordat un interviu […]