spot_img

”Culorile timpului” de Luminița Gliga, la Galeria Artelor

Expoziția ”Culorile timpului”, a artistului vizual Luminița GLIGA, a avut vernisajul joi, 24 iunie 2021, ora 18.00 la Galeria Artelor, Cercul Militar Național din București. Prin acest eveniment s-a redeschids programul expozițional al galeriei. Cuvântul de deschidere a fost rostit de academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual al Academiei Române. Expoziția reunește o selecție de peste 60 de lucrări de pictură ale artistului vizual Luminița Gliga. În perioada 24 iunie – 11 iulie 2021 iubitorii de artă sunt așteptați la Galeria Artelor pentru o „călătorie cromatică” în universul picturii unde elemente ale citadinului, ale naturii sunt reinterpretate și devin parte a unor noi realități, totul fiind stăpânit de culoare și lumină. 

 

„Dacă între artist și operă pot fi uneori perfecte corespondențe, atunci Luminița Gliga este o pildă vie a unei asemenea realități. Armonioasă în acordurile cromatice ale compozițiilor sale în acrylic pe pânză și cu un duct al desenului plin de eleganță, dar armonioasă și elegantă chiar în făptura ei morală, încă tânăra artistă – scriam cu ani în urmă –  „își trăiește cu jubilație cufundarea în natură și cultură”.

Tradiția colajului inteligent înțeleasă, reminiscențele simboliste de pe retina unei persoane vizual cultivate, o perspectivă geometrică asupra naturii – a celei transilvane, cu colinele roșii, amintitoare parcă de cele iubite de Blaga la Lancrăm – , o natură din care făptura umană este – poate nu întâmplător exclusă, fac din picturile Luminiței Gliga un stil extrem de personal, unul apreciat, se pare, de colecționari și de muzee din țară, din Europa ba chiar și din America și Asia, și pe care astăzi îl sărbătorim în această expoziție personală de la Palatul Parlamentului.”

 

Acad. Răzvan THEODORESCU

Vicepreședinte al Academiei Române

 

„Cu un puternic impact vizual, operele Luminitei Gliga sunt caracterizate de marea îndemânare a artistului. Un artist capabil să depășească hiperrealismul și să-și dezvolte propriul limbaj vizual. Alegerile sunt cu adevărat fascinante. Privitorul examinează locurile pentru a înțelege misterele minunate pe care acestea le ascund. Printr-un limbaj figurativ sublim, Luminița Gliga își prezintă grafic narațiunea. În imaginile reprezentate există un „sentiment” aparte, care se transformă într-un extaz al intelectului. Realitatea din operele artistului devine dură și nu se teme să-și arate adevărurile. Energia creativă ca un motor. Aceasta este caracteristica fundamentală a operelor Luminitei. Energie care este exprimată de Luminița prin marile ei gesturi. O dialectică vizuală plină de termeni noi prin care să ne exprimăm propriile sentimente. „Acqua Garden” este ciclul ei pictural cu cel mai mare interes critic într-adevăr. Meduze și alte animale ale abisului devin obiectul reprezentării sale. Luminita ne duce la acel ocean, în care fiecare dintre noi ar vrea să înoate. Așa se nasc valurile ei de lumină, care domină întunericul intelectului. Utilizarea cu îndemânare a culorii într-o cheie tematică și o textură cromatică, în principiu caldă, sunt elemente recurente și caracteristice în producția artistică a artistului român. O poezie pentru imagini seduce și încântă și produce un sentiment de armonie și seninătate  privitorului. Semnul este lăsat în mod deliberat liber pentru a naviga dincolo de orizont. Luminița Gliga este un artist cu o eficacitate comunicativă rară. Printr-un semn esențial, ea reușește în misiunea dificilă de a comunica necunoscutul. O necunoscută pe care pictorul o aduce la cunoașterea spectatorului prin forme și culori. Artistul părăsește cunoscuta axă carteziană și își face lunga călătorie prin noile dimensiuni ale semnului abstract cu urme de pictură figurativă.”

 

Salvatore Russo Ph.D.

Critic de artă și curator, Italia

 

“(…) Arta Luminitei este o viziune personala, o cautare interioara, precum si o examinare a marii lumi a vietii umane si experientei. Ca participanti la aceasta forma de arta beneficiem de intelegerea artistei, de metoda si intelepciunea precum si de modul in care aceste idei formeaza obiecte tangibile pentru noi pentru a fi martori si a ne bucura.”

David KASTNER

multimedia artist, USA

 

LUMINIȚA  GLIGA (n. 23 oct. 1975, Brasov, România). Din 2003 – membru al U.A.P. România; membru al A.I.A.P.- UNESCO. In 2002  a absolvit  Universitatea  Naţionala  de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură. In 2008 obtine titlul de  doctor în Arte Vizuale la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Din 2008 – membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Stiinte (A.R.A.)

Peste 50 de expozitii personale in Romania şi in străinătate. Peste 60 de expoziţii de grup, participări la festivaluri internaţionale de artă, la târguri de artă  în Statele Unite (New York City: Amsterdam Whitney Gallery, 2016, 2011, New Art Center, 2012, Broadway Gallery, 2010, ICO Gallery, 2009), Italia (Ferrara: Muzeul Estense, 2011, Veneția: IRCCU), Japonia (Tokyo: Metropolitan Art Space Exhibition Gallery, 2004), China (Beijing: NY Arts Beijing Space, 2011), Belgia (Bruxelles: Galeria Arthis, 2010), Anglia (Londra: Parallax Art fair – Chelsea, 2013, The Brick Lane Gallery, 2010),  Elveţia (Zurich: Art Show Zurich, 2010), Franţa (Paris: Galeria Thuillier, 2004, 2007, Cannes – Expozitia internationala “MCA”, 2004 – 2009, Marsilia), Rusia, Germania si in aproape toate orasele mari ale Romaniei.

Figurează in:  International Contemporary Artists, vol.2 (USA); International Dictionary of Artists, vol.1 (USA);  SUU Art Magazine (Spania); „The Best Modern and Contemporary Artists”(2019); ”Art International Contemporary Magazine”; ”International Prize Boticelli”; ”International Prize Michelangelo”; ”International Prize Leonardo Da Vinci – The Universal Artist”; HUBNERS WHO IS WHO; catalog ”Fragmentarium Abstract”; catalog TERRAVISION colecţia „Artişti contemporani” (44); catalog colecţia „Artişti contemporani” (36); catalog colecţia „Artişti contemporani”(27); ‘Luminiţa Gliga – painter’ – C.D. şi catalog; Dintre distinctiile care i-au fost acordate pentru activitatea artistică –  Premiul ARA pentru Artă “Ionel Jianu”, Academia Americano – Română de Arte și Științe; Diploma oficială „M.C.A.” şi Medalia de aur, Cannes, Franţa;  Diploma şi Medalia de argint aurit a Societaţii Academice “Arts-Sciences-Lettres”, Paris, Franţa.

Lucrări în colecţii particulare şi instituţii din: Anglia, Austria, Canada, China, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Scotia, România, USA;

Referințe critice de: acad. Răzvan Theodorescu, Corneliu Antim, Victoria Anghelescu, Gh. Achiței, Gh. Crăciun, Paul Cornel Chitic, Gh. Vida, Salvatore Russo (Italia), Jean Louis Avril (Franța), MN Rusu (USA), Ruthie Thucker (USA),  Abraham Lubelski (USA), David Kastner (USA).

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508