spot_img

Cu ocazia Concertului Extraordinar de Paște, Corul Național Madrigal va tranforma Parcul Ateneului Român într-o replică a Grădinii Ghetsimani

Concertul tradițional programat în Duminica Floriilor la Ateneul Român de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este deja sold-out, chiar înainte ca organizatorii să dezvăluie marea surpriză cu care vor fi întâmpinați cei care au achiziționat bilete la acest eveniment. Pentru prima oară, parcul Ateneului Român va fi transformat în veritabila Grădină Ghetsimani, iconicul spațiu cu măslini unde Iisus s-a retras să se roage, împreună cu ucenicii Săi, după Cina cea de taină. Practic, experiența artistică a publicului va începe dinaintea pășirii sub cupola Ateneului Român, prin spectacolul sonor asigurat de ansamblurile corale din Programul Național Cantus Mundi și prin impactul vizual al măslinilor ce vor alcătui decorul acestui periplu muzical unic în România dar și prin expoziția de fotografie semnată de Gabriel Crișan. Epuizarea atât de rapidă a biletelor pentru 21 aprilie a condus la decizia de a dubla evenimentul, un nou concert fiind scos miercuri, 10 aprilie 2019, la vânzare pentru data de 20 aprilie.

Biletele pot fi achiziționate on-line de pe platforma www.bilete.ro .

 

Ghetsimani, grădina de la poalele muntelui Eleonului și locul de rugăciune pe care Iisus l-a iubit cel mai mult, va prinde viață în fața clădirii legendare a Ateneului Român, unde reprezentațiile artistice ale corurilor de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi vor începe încă de la ora 16.00, cu accesul liber al publicului. De la ora 18.00 posesorii de bilete vor putea să prelungească experiența artistică în sala Ateneului, alături de celebrul Cor Madrigal, unul dintre cele mai apreciate ansambluri corale din lume.

 

Corul Național Madrigal este mereu deschizător de drumuri artistice. Am realizat primele concerte de Crăciun și de Paște în vremea comunismului, când un astfel de demers dovedea un curaj aflat la limita nebuniei. Am pornit primul program național de integrare socială prin muzică și astăzi avem 43.000 de copii pe toată întinderea României. Acum aducem în inima Bucureștiului Drumul Crucii și Grădina Ghetsimani, simboluri creștine de mare însemnătate, într-un proiect muzical și scenografic unic” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Ca în fiecare an, repertoriul selectat de Anna Ungureanu – dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – va cuprinde o serie de compoziții remarcabile din istoria corală, redând emoția specifică Sărbătorilor Pascale. În program, va fi inclus și emblematicul „Florilegiu Bizantin”, o suită de lucrări ortodoxe non-canonice, cu tonalități originale de la Muntele Athos și din mânăstirile românești, colecție structurată de maestrul Marin Constantin la începutul anilor ‘80. Pentru această lucrare muzicală s-au realizat și înregistrări video speciale, pentru ca vestea Învierii Domnului să ajungă prin intermediul sonorității inconfundabile a Corului Madrigal către toți românii. Lansarea oficială a acestui proiect artistic va avea loc pe 20 aprilie pe conturile de social media –  Corul Madrigal și Cantus Mundi România și pe posturi naționale și locale de televiziuni și radiouri din România.

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a împlinit 56 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat prin activitatea  membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.200 de coruri. 43.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

 

Concertul de Paște va fi difuzat integral în perioada Sărbătorilor Pascale pe postul de televiziune Digi 24.

Parteneri: Digi24, Europa FM

Program susținut de Primăria Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive

Parteneri media: 4Arte, Bookhub, Observator Cultural, Ceașca de cultură, Cațavencii, Societatea Muzicală, 9AM, „Zile și Nopți” București.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508