spot_img

Corul Jesus College Cambridge, în concert la Sibiu, Biertan, Brașov și Mediaș

Cu o tradiție începută în secolul al XV-lea, reputatul cor Jesus College Cambridge va concerta în România în cadrul unui turneu susținut cu prilejul Sărbătorilor Pascale ce va cuprinde orașele Sibiu, Biertan, Brașov și Mediaș în perioada 12 – 15 aprilie 2019. La invitația Uniunii de Creație Interpretative a Muzicienilor din România, corul format din 46 de muzicieni vizitează pentru prima dată România în urma unor turnee de succes susținute în Europa, Asia, America de Nord și Africa de Sud.

Fondat în anul 1496 odată cu fondarea Colegiului din Cambridge, corul este condus din anul 2017 de Richard Pinel în calitate de director muzical și dirijor. Richard Pinel este, totodată, director al Festivalului de Muzică din Edington și virtuoz organist distins cu numeroase premii internaționale.

Alături de cor vor concerta la orgă David Rees și Jason Richards. David Rees ocupă rolul de Senior Organ Scholar la Jesus College Cambridge, începându-și cariera de la vârsta de 7 ani la Westminster Abbey unde a susținut la orgă slujbele zilnice, fiind invitat să concerteze și la evenimente majore precum vizita Papei Benedict la Londra și căsătoria dintre Prințul William cu Ducesa de Cambridge în anul 2011.

Iar Jason Richards este Junior Organ Scholar, absolvent al Dean Close School in Cheltenham, interpret ce s-a remarcat în numeroase recitaluri de orgă în bisericile istorice din Marea Britanie, dar și la Castelul Windsor unde a fost invitat să concerteze în timpul ceremoniei căsătoriei Prințului Harry cu Ducesa de Sussex în anul 2018.

 

Programul turneului

 

Sibiu: vineri, 12 aprilie, ora 19:00

Biserica Sf. Ioan (Johanniskirche), Strada Mitropoliei nr. 32

Un concert parte din Stagiunea „4 Anotimpuri”, reprezentând Primăvara

 

Biertan: sâmbătă, 13 aprilie, ora 18:00

Biserica fortificată din Biertan

 

Brașov: duminică, 14 aprilie, ora 18:00

Aula Universității „Transilvania”

Str. Iuliu Maniu nr. 41A

 

Mediaș: luni, 15 aprilie, ora 18:00

Biserica fortificată Sf. Margareta

Piața Castelului nr. 1

 

Intrarea va fi liberă la toate cele patru evenimente ale turneului.

 

Concertele Jesus College Cambridge în România vor fi susținute de corurile reunite: the Chapel Choir (ce datează de la fondarea Colegiului în anul 1496, fiind refondat în anul 1849), format din bărbați tineri și adulți, și the College Choir (format în anul 1982), sub formulă mixtă, format din elevi din mai multe școli, cuprinzând și soprane și alto. Fiecare ansamblu și-a dezvoltat o reputație și un repertoriu propriu concertânnd împreună la evenimente de amploare în College Chapel (datând din secolul XII) sau în alte spații renumite, sub conducerea lui Richard Pinel.

Responsabilitatea principală a corurilor este să concerteze în serviciul frumoasei Capele a Colegiului, iar, pe lângă acest lucru, colaborează cu orchestre faimoase și ansambluri precum Britten Sinfonia, Fretwork și the Saraband Consort.  Corurile își extind discografia înregistrând sub Signum label. Cel mai recent disc, Praise My Soul, a fost lansat, cu succes de critică, în luna octombrie a anului 2018, ajungând în top ten la the UK Specialist Classical Charts. Corurile au fost apreciate de The Sunday Times prin calitățile  “exquisite blend and shape”.

În anul 2017, membrii the Chapel Choir au interpretat Recviemul de război de Britten la Saffron Hall și au colaborat cu trupa progressive-rock Big Big Train într-un proiect cu muzică de Crăciun care a urcat rapid în topuri. În același timp, The College Choir a susținut de curând concerte care s-au bucurat de o foarte bună primire interpretând Patimile după Matei de Bach, Dixit Dominus de Handel sau Petite Messe Solennelle de Rossini. Au participat la BBC Proms parte din evenimentele care au sărbătorit 800 de ani de la fondarea Universității din Cambridge și au participat la numeroase transmisii live la BBC TV sau la radio. Dintre proiectele corurilor reunite se remarcă Patimile după Ioan de Bach (‘nothing could have been more heart-warming’ – The Independent), Simfonia a III-a de Mahler la King’s College Chapel, sub conducerea lui Graham Ross, două concerte Christmas Celebration alături de the Royal Philharmonic Orchestra, sub conducerea lui John Rutter.

Richard Pinel este Fellow și Director of Music la Jesus College Cambridge, interpretând la orgă în serviciul Liturghiei, dezvoltând, de asemenea, o carieră independentă concertând în numeroase proiecte. A fost, timp de șapte ani, Assistant Director of Music la George’s Chapel de la Castelul Windsor, interpretând regulat de opt ori pe săptămână dar și cu ocazia mai multor evenimente regale sau de importanță națională. A ocupat roluri similare la Magdalen College, la Catedralele Oxford și Perth.

La începutul carierei sale ca membru de cor la All Saints’ Church, Northampton, Richard Pinel a primit prestigioasa bursă pentru orgă la Magdalen College, Oxford, în annul 2002. În această perioadă, alături de corul colegiului distins cu Premiul Grammy, a înregistrat diferite proiecte la Harmonia Mundi din SUA în cadrul cărora interpretarea lui Richard Pinel a fost numită „o forță a naturii”. A studiat alături de Henry Fairs la Birmingham Conservatoire. Din acel punct a început să câștige competiții de nivel internațional, culminând cu the First Prize, Ad Wammes Prize și Naji Hakim Prize la Breda International Organ Competition în Olanda. În calitate de profesor, Richard Pinel a condus masterclass-uri la Royal College of Organists și la Royal Birmingham Conservatoire, coordonând cursuri pentru Oundle for Organists. Primul său CD, L’Orgue Symphonique, a fost lansat la Resonus Classics, fiind foarte bine primit de critică și apreciat prin cuvintele  ‘electrifying impact’ and ‘truly tremendous verve’.

 

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei peste 20 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul ce împlinește anul acesta 10 ani de activitate acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

 

 

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508