spot_img

#Contactless Art Wall și Inside/Ouside. Două concepte expoziționale la redeschiderea Galeriei Galateca

Galateca se redeschide cu două noi concepte expoziționale. Proiectul online inițiat de galeria Galateca în plină perioadă de izolare, în urmă cu două luni, #Contactless Art Wall, este prezentat pentru prima oară în spațiul de artă al galeriei, timp de o săptămână, între 15 și 22 iunie, într-o arhitectură de expoziție specială. Astfel lucrările celor 200 de artiști sunt expuse într-un mod original, ce combină realitatea virtuală cu redarea digitală, respectând pe deplin ideea de #contactless.  De la debut proiectul a atras peste 50.000 de aprecieri ale lucrărilor, peste 100.000 de vizualizări ale evenimentelor de tip artist talk și o audiență de sute de mii de persoane, beneficiind de suportul a 10 parteneri. Lucrările din #Contactless Art Wall vor putea fi văzute în continuare, într-o nouă formă, ca parte din noul concept Inside/Ouside, într-una dintre vitrinele Galateca. În contextul condițiilor actuale de distanțare socială, Galateca propune Inside/Outside un nou proiect adaptat, gândit până la finalul acestui an, care sa completeze programul curatorial al galeriei. Proiectul expozițional are la bază un program curatorial special cu 5 secțiuni, pentru 5 dintre spațiile din vitrine, fiecare în colaborare cu parteneri eterogeni, ce va fi lansat vineri, 19 iunie ora 18.30, când va avea loc conferința de lansare on-line, live pe facebook. AgențiadeCarte.ro este partener media.

În cadrul conferinței on-line, împreună cu partenerii proiectelor va fi prezentată expoziția #Contactless Art Wall, se vor acorda bursele George, primul banking inteligent și premiile acordate de Domeniile Samburești, și se va inaugura noul concept Inside/Outside, având ca primă perioadă de expunere două luni, cu următoarele secțiuni:

 

  1. Arta video – #contactless art wall – în parteneriat cu George, primul banking inteligent
  2. Instalatie – Măiastra – concept creat de arhitectul și scenograful Octavian Neculai
  3. Design – Ronativ – un concept creat de Cătalin Năstasoiu
  4. Artist in focus – Mihaela Tulea, fotografie de teatru – în parteneriat cu Teatrelli, ce continua parteneriatul început on-line
  5. Parteneri in focus – Raid – un concept expozițional în parteneriat cu Centrul Cultural Expo Arte, ce marchează și noua colaborare dintre cele două instituții culturale până la finele anului.

 

“În cadrul evenimentului on-line de mâine, publicul va putea fi alături de invitații noștri, artistul vizual Raid si Mihaela Păun de la Expo Arte,  Mihaela Tulea, fotograf și Roxana Lepadat director artistic Teatrelli, cei doi câștigători ai concursului nicio zi fără artă #contactless, Alina Tofan și Fernando Alexandru Diaconu,  ce vor primi bursele de la Cornelia Pleșoianu și Alex Ilie reprezentanți ai George, primul banking intelligent, Octavian Neculai, scenograf invitat permanent în cadrul conceptului și Anca Boeriu, co-organizator al proiectului. Inside/Outside se va dezvolta atât în vitrinele Galateca cât și într-o o retea de spații antreprenoriale sau care lucrează cu produsul cultural și împreună cu partenerii noștri să dezvoltăm o nouă formă de prezentare care să se regăsească în mai multe puncte importante ale orașului. “

 

Despre #contactless art wall

Artistii selectati prin apelul de proiecte sunt Daniel Rădulescu, Andra Nedelcu,Florin Zhu, Mădălina Andronic, Miruna Gheordunescu, Silviana Rădulescu, Mălina Ionescu și Andreea Medar, Bogdan Cazacincu, Cătălin-Emil Popa, Anca Smărăndache, Mircea Moroianu, Dana Catona, Bogdan Racles, Andreea Alexandra Vrabioiu, Ada Moisa, Monica Stănescu, Iarina Tava, Diana Matilda Crisan, Liliana Zaharia, Ana – Maria Panaitescu, Aris Tureac, Petre Staicu, Alina Tofan, Roxana Bloju, Teodor Ștefan, Cristina Ștefan, Adriana Blendea, Alex Manea, Andreea Cioară, Diana Drăghici, Petre Chirea, Raluca Băjenaru si Maria Bucurenciu. O prezenta speciala au avut si Studenti UNARTE Moda Design. anul I, clasa Lect.univ.dr. Sergiu Chihaia, au animat mediul online cu lucrările lor.

Cincisprezece artiști vizuali recunoscuți național și internațional,  Christian Paraschiv,  Magdalena Pelmuș, Alec Vianu,  Elena Scutaru,  Sergiu Chihaia, Vlad Tenu, Reka Csapo Dup, Raluca Ilaria Demetrescu, Mihai Zgondoiu, Ion Isaila, Marcel ScutaruMirela Anura, Cosmin Paulescu, Mariea Petcu Chioibas si Octavian Neculai au fost invitați să participe în cadrul proiectului.

 

Colajul de lucrări ce formează peretele de artă este realizat de Larisa Sitar, iar experiența VR, creată Nic Prodromou, facilitează vizualizarea celor peste 100 de lucrări înscrise în concurs.

Proiectul nu se încheie aici, ci se transformă într-o platformă culturală on-line ce pornește de la materialele documentare #contactless art wall și care va fi inaugurată în această vară, împreună cu un sistem de burse și evenimente dedicate.

 

 

Proiect inițiat și organizat de galeria Galateca

Co-organizator: Asociația culturală Neo Art România

Proiect susținut de George – primul banking inteligent

In parteneriat cu Centrul Cultural Expo Arte, Dinu, Urse si Asociații, Asociatia Love Art, AQUA Carpatica, 360 Revolution

 

Parteneri media Biz, modernism.ro, agentiadecarte.ro, Radio Romania Cultural

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508