spot_img

Congresul Naţional de Poezie, ediţia a IV-a

În perioada 15-18 iunie 2011, la Botoşani va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Congresului Naţional de Poezie. În cadrul Congresului scriitorii invitaţi vor dezbate tema acestei ediţii, „Poezia română contemporană în context european. Traduceri, editări, prezenţe în edituri, librării şi presa literară din Uniunea Europeană”. De asemenea, vor avea loc recitaluri poetice, se vor decerna Premiile Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a, pentru un poet consacrat şi pentru un poet tânăr, se vor vizita obiective de importanţă culturală naţională  şi internaţională. AgenţiadeCarte.ro şi Radio România Cultural sunt partenerii media ai evenimentului.

“Congresul Naţional de Poezie, ajuns la a IV-a ediţie, şi-a propus de la început să fie altceva decât celelalte manifestări consacrate poeziei peste tot în ţară, de la colocvii şi simpozioane sau „zile ale revistelor”, ori simple recitaluri etc. Prima ediţia a reuşit chiar să fie în formatul pe care ni l-am propus, cu dezbateri axate pe problemele promovării poeziei, de impunere a statutului poetului, destul de şifonat, în conştiinţa celor care au menirea de a-l promova pe poet, nu de a-l umili, de a-l citi, nu de a-l ignora şi comenta pe baza prejudecăţilor şi aşa mai departe, cu recitaluri de tip maraton (de peste 60 de poeţi la prima ediţie!), cu acordarea unui premiu printr-o jurizare ad-hoc, la care a fost implicat şi publicul, cu un târg de carte de poezie şi o participare pe măsură. Apelul primei ediţii a stârnit valuri care, însă din păcate, s-au lovit de stabilopozi încremeniţi în poziţia lor de impasibilitate faţă de fenomenul poetic de la noi. Însă ceea ce a fost foarte important atunci este faptul că, la propunerea lui Al. Muşina şi Andrei Bodiu a luat fiinţă Maratonul de poezie de la Sibiu, care-şi continuă parcursul prin diverse forme. Dar şi ideea Maratonului de poezie şi jazz îşi are cumva originea tot de la formatul acestui congres.

Ediţiile ulterioare şi-au continuat, din doi în doi ani, parcursul, dezvoltând teme care au avut menirea să atragă atenţia forurilor îndrituite să promoveze poezia română în rândul poeziei mari a lumii, unde îi este locul. De bine ce sunt atât de puţin cunoscuţi în lume, ca poeţi, înseamnă că nu am reuşit să mişcăm anchilozele din prejudecăţile lor sau din comodităţile care-i determină să se limiteze la doar câteva nume cu care defileze pe la târgurile internaţionale, cu aceiaşi însoţitori ineluctabili. Tema actualei ediţii reia cumva tema primei ediţii, cu accente de data asta mai concrete, având în vedere că Institutul Cultural Român, şi cu o astfel de menire, de promovare a valorilor cultuale româneşti în străinătate, ar putea fi sensibilizat şi ar putea impulsiona pe trimişii lor în afară să facă mai mult decât nimic din acest punct de vedere. Dar se pare că nu se va mişca nici de data asta. De exemplu, am propus achiziţionarea de către acest institut, prin institutele de aiurea, colecţia Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, editată la începutul acestui an, în care sunt incluşi primii 19 poeţi contemporani români care au obţinut acest premiu. Nu am primit nici un semn, nici măcar un refuz, ci ignoranţa a lăsat şi de data aceasta amprenta de bază a  activităţii acestei instituţii reprezentative pentru promovarea culturii române în afara graniţelor ţării. Sau poate mă înşel eu: poezia română nu face parte din cultura română!”, a declarat scriitorul Gellu Dorian pentru AgenţiadeCarte.ro

Dintre scriitorii invitaţi: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Tzone, Chiril Covaldji, Elena Loghinovski, Christian W. Schenk, Dinu Flămând, Doina Uricaru, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Arcadie Suceveanu, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Vasile Tărâţanu, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Andra Rotaru, Iulia Militaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Es. Pop, Dan Coman, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Marin Malaicu-Hondrari, Cosimin Perţa, Diana Geacăr, Rita Chirian,  Cornelia Maria Savu, Iolanda Malamen, Călin Vlasie, Nicolae Coande, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Paul Aretzu, Dumitru Chioaru, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Vasile Dan, George Vulturescu, Dumitru Păcuraru, Echim Vancea, Vasile Muste, Ion Mureşan, Luigi Bambulea, Marta Petreu, Adrian Popescu, Ioan Pintea, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Daniel Corbu, Liviu Apetroaie, Nicolae Panaite, Aurel Ştefanachi, Val. Talpalaru, Adi Cristi, Şerban Axinte, Antonio Patraş, Dragoş Cojocaru, Paul Gorban, Liviu Pendefunda, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Emil Nicolae, Adrian G. Romila, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Angela Baciu, Corneliu Antoniu, Andrei Velea, Mircea A. Diaconu, Constantin Arcu, Carmen Veronica Steiciuc, Ovidiu Alexandru Vintilă, Izabel Vintilă, Ion Beldeanu, Mircea Tinescu, Doina Cernica, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Nicolae Cârlan, Roman Istrate, Ion Filipciuc, Vasile Ursache, Horaţiu Stamatin, Dumitru Brădăţanu, Vasile Zetu, Anica Facina, Constantin Severin, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, Constantin Hrehor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Emanoil Marcu, Dumitru Ignat, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, Vasile Iftimie, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Gabriel Alexe, Stelorian Moroşanu, Victor Teişanu, Cristina Şoptelea, Cezar Florescu, Valentin Coşereanu.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul: CONSILIULUI JUDEŢEAN BOTOŞANI, CONSILIULUI JUDEŢEAN SUCEAVA, CENTRULUI JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTOŞANI, CENTRULUI CULTURAL „BUCOVINA” SUCEAVA, MEMORIALULUI IPOTEŞTI – CENTRUL NAŢIONAL DE STUDII „MIHAI EMINESCU”, FUNDAŢIEI CULTURALE „HYPERION-C.B.” BOTOŞANI cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani, Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, Societăţii Scriitorilor Bucovineni.

PROGRAMUL CONGRESULUI NAŢIONAL DE POEZIE, ediţia a IV-a, 15-18 iunie 2011

Miercuri, 15 iunie 2011:

–        Ora 11,30 – Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Deschiderea Zilelor Eminescu, ediţia iunie 2011.

–        Decernarea Premiului pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene, premiu acordat de Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

–        Decernarea premiilor Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafarul…”, ediţia a III-a. Recitalul poeţilor laureaţi. Prezentarea Antologiei Antologiilor „Porni Luceafărul…”, editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.

–        Vizitarea Memorialului Ipoteşti.

–        Ora 18,00 – Parcul „Mihai Eminescu” Botoşani – Deschiderea Standului de carte de poezie, prilejuite de cea de a IV-a ediţie a Congresului Naţional de Poezie. Prezentări de cărţi şi reviste.

Joi, 16 iunie 2011:

–          Ora  9,30 – 13,00 – Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Aula „Laurenţiu Ulici” – Deschiderea lucrărilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a. Alegerea unei noi conduceri. Tema: „Poezia română contemporană în context european. Traduceri, editări, prezenţe în edituri, librării şi presa literară din Uniunea Europeană”.

–          Ora 16 – Parcul Mihai Eminescu – La Standul Cărţii de Poezie. Lansări de carte, autografe. Prezentări de reviste.

–          Ora 18,30 – Terasa Cofetăriei „Parc” –  Recitalul poeţilor invitaţi. Spectacol de muzică şi poezie.

Vineri, 17 iunie 2011:

–          Ora 10,30 – Standul cărţii de poezie.

–          Ora 12,00 – Plecare la Suceava..

–          Ora 15,30 – Aula Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava: Continuarea lucrărilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a.

–          Ora 18,00 – Recital la Cetate – recitalul poeţilor invitaţi. Decernarea Premiilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a, pentru un poet consacrat şi pentru un poet tânăr.

Sâmbătă, 18 iunie 2011:

–          Ora 9,30 – Deplasare la Putna.

–          Ora 10,30 – Sala de consiliu a Mănăstirii Putna: – Concluziile Congresului Naţional de Poezie, ediţia IV-a. Lansarea unui apel sau a unei scrisori către Institutul Cultural Român.

PARTENERI MEDIA: www.agenţiadecarte.ro , Radio România Cultural, Botoşăneanul, www.stiribotoşani.ro , Capisco

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508