spot_img

Concert în familie: Maria şi Cristian Florea, Simina şi Gabriel Croitoru, la Sala Radio

Miercuri, 4 iunie 2014, de la ora 19.00, la Sala Radio din București, doi artişti români, dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă), se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat, într-un concert în care se va cânta în exclusivitate Mozart. Pe scenă va urca Orchestra de Cameră Radio, alături de cei patru muzicieni. Trei lucrări semnate de Amadeus, artistul genial care compunea de la vârsta de 5 ani şi în doar 35 de ani de viaţă a creat peste 600 de lucrări, se regăsesc pe afişul serii: ”Concert nr. 3  în sol major pentru vioară şi orchestră”, ”Simfonia concertantă în mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră” şi ”Simfonia nr. 40 în sol minor”.

Personalitate artistică complexă, dirijorul Cristian FLOREA este prezent în viaţa muzicală internaţională în mai multe ipostaze: violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor şi impresar, artist european în adevăratul sens al cuvântului: cu dublă cetăţenie – română şi germană, cu trei reşedinţe – în Spania, România şi Republica Moldova.

În 1986 a fondat Orchestra de Cameră Freiburg, iar după 1989 a devenit director artistic şi dirijor al Filarmonicii de stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale „Hermania” şi „Sala Thalia”. În 1992 a pus bazele Orchestrei Simfonice Europene şi de atunci în fiecare an realizează diferite proiecte: „Concertul de Anul Nou”, Muzică din filme, concerte extraordinare cu mari artişti ca José Carreras, Monserrat Caballé, Teresa Berganza, Placido Domingo ş. a.

În prezent este dirijorul şef al Orchestrei Naţionale de Cameră Chişinău, ansamblu pe care l-a condus şi în concertul din cadrul Festivalului internaţional George Enescu – 2011. Cristian Florea, solist sau dirijor, a colaborat cu numerose ansambluri muzicale: Mozarteum Salzburg, Orchestra Simfonică Madrid, Orchestra Simfonică Nacional de Catalunya din Barcelona, orchestrele Filarmonicilor din ţară şi ansambluri orchestrale din Italia, Mexic, SUA, Ungaria, Germania ş.a.

Tânăra violonistă Maria MONTSERRAT FLOREA s-a făcut remarcată încă de la vârsta de 7 ani când a susţinut primul său concert în calitate de solistă, alături de Orchestre de Montbéliard (Franța), sub conducerea maestrului Paul Staicu. În ultimii ani a fost apreciată alături de ansambluri ca Orchestra Simfonica din Vallès, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica Ploieşti (România), Orchestra Simfonică Europeană, Orchestra de Cameră și Filarmonica Națională a Moldovei.

O serie de cursuri de măiestrie cu artişti importanţi au completat pregătirea violonistei, iar talentul său a fost recompensat în cadrul mai multor competiţii internaţionale: premiul I la Concursul Cordes Junior (2004, Barcelona), la Concursul internaţional pentru tineri din Sant Andreu de la Barca (2004 şi 2006), un premiu unic la al XIX-lea concurs Paper de Música (Capellades – 2008), premiul III la Concursul Jeunesses Musicales (Bucureşti – 2007) şi la Concursul internaţional de vioară (Sofia, Bulgaria – 2012), premiul IV la Concursul Wieniawski (Lublin, Polonia – 2012), premiul de excelenţă oferit de Regina Sofia a Spaniei pentru activitatea artistică din 2012-2013.

Gabriel CROITORU a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului NaţionalGeorge Enescu”.

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Simina CROITORU este studentă la Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, formarea sa în cadrul instituţiei fiind împletită cu atenta îndrumare a celor doi părinţi-violonişti (Ioana şi Gabriel Croitoru) şi cu experinţa unui an de studii la Academia de muzică Franz Liszt din Weimar, Germania.

Tânăra violonistă este deţinătoarea a 23 de premii obţinute la competiţii de gen naţionale şi internaţionale. De la debutul său ca solistă (la doar opt ani), într-un concert cu Orchestra Bucureşti dirijată de Mădălin Voicu şi până în prezent, violonista Simina Croitoru are peste 50 de apariţii ca solistă-concertistă alături de orchestrele Filarmonicilor din România
inclusiv alături de Filarmonica George Enescu Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Regală de Cameră, orchestrele simfonice din Galaţi, Suceava, cea a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, orchestrele Filarmonice germane din Sonderhauser şi Jena. A susţinut recitaluri în foarte multe săli de concert sau teatru din Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizateBilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508