Cele mai bune cărţi pentru premiile ASB 2010!

În fiecare an, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (ASB) premiază cele mai bune cărţi ale membrilor săi. În octombrie 2011, juriul ASB format din acad. Eugen Simion, Dan Mircea Cipariu, Octavian Soviany, Gelu Negrea şi Radu Voinescu va decide care au fost cele mai bune cărţi scrise în anul editorial 2010. Ceremonia de decernare a Premiilor ASB va avea loc, conform tradiţiei ultimilor ani, în sediul Primăriei sectorului 2 Bucureşti.

AgenţiadeCarte.ro propune cititorilor săi să voteze CELE MAI BUNE CĂRŢI PENTRU PREMIILE ASB din anul editorial 2010. Multe dintre cărţile care se regăsesc în acest top au fost prezentate, în decursul anului 2010 şi 2011, de AgenţiadeCarte.ro. Votarea va începe miercuri, 14 septembrie 2011, şi se va încheia pe 13 octombrie 2011, ora 21.00. Titlurile propuse pentru vot au fost alese de echipa AgenţiadeCarte.ro şi sunt prezentate în ordinea alfabetică a autorilor.

Cele mai bune cărţi de poezie – 2010:

  • Liviu Ioan Stoiciu – „Pe prag”, Editura Cartea Românească (20%, 205 Votes)
  • Eugenia Ţarălungă – „Biu”, Editura Limes (17%, 178 Votes)
  • Gabriela Creţan – „Kenoma”, Editura Contemporanul (15%, 153 Votes)
  • Ana Blandiana – „Patria mea A4”, Editura Humanitas (12%, 127 Votes)
  • Traian T. Coşovei – „Aerostate plângând”, Editura Tracus Arte (10%, 107 Votes)
  • Mircea Cărtărescu – „Nimic”, Editura Humanitas (10%, 104 Votes)
  • Bogdan O. Popescu – „Aerobiciclete”, Editura Brumar (7%, 76 Votes)
  • Ofelia Prodan – “În trei zile lumea va fi devorată”, Editura Paralela 45 (5%, 48 Votes)
  • Anca Mizumschi – „Verso(u)ri”, Editura Humanitas (2%, 20 Votes)
  • Riri Sylvia Manor – „Pestriţ”, Editura Paralela 45 (2%, 9 Votes)

Numar de voturi: 1,027

Loading ... Loading ...

Cele mai bune cărţi de proză – 2010:

  • Stelian Ţurlea – „Trei femei”, Editura Cartea Românească (33%, 472 Votes)
  • Constantin Abăluţă – „Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă (24%, 346 Votes)
  • Ioan Groşan – „Un om din Est”, Editura Tracus Arte (11%, 155 Votes)
  • Nicolae Iliescu – “Priveşte dincolo de tine”, Editura Literatura Modernă (7%, 107 Votes)
  • Matei Vişniec – „Domnul K. Eliberat”, Editura Cartea Românească (6%, 92 Votes)
  • Radu Aldulescu – „Ana Maria şi îngerii”, Editura Cartea Românească (6%, 88 Votes)
  • Radu Paraschivescu – „Fluturele negru”, Editura Humanitas (4%, 58 Votes)
  • Ioana Pârvulescu – „Cartea întrebărilor”, Editura Humanitas (4%, 51 Votes)
  • Bogdan Teodorescu – „Băieţi aproape buni”, Editura Tritonic (3%, 48 Votes)
  • Cosmin Perţa – „Două povestiri”, Editura Tracus Arte (2%, 32 Votes)

Numar de voturi: 1,449

Loading ... Loading ...

ESEU. MEMORIALISTICĂ. JURNALE

  • Doina Uricariu – „Maxilarul inferior”, (vol I-II), Editura Polirom (27%, 180 Votes)
  • Andrei Pleşu – „Note, stări, zile 1968-2009”, Ed. Humanitas (16%, 108 Votes)
  • Andrei Oişteanu – „Narcotice în cultura română”, Editura Polirom (10%, 68 Votes)
  • Alex Ştefănescu – „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări”, Editura Curtea Veche (10%, 63 Votes)
  • Dan C. Mihăilescu – „Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei”, Editura Humanitas (8%, 55 Votes)
  • Niculae Gheran – „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”, Editura Biblioteca Bucureştilor (7%, 47 Votes)
  • Gabriel Liiceanu – „Întâlnire cu un necunoscut”, Editura Humanitas (7%, 44 Votes)
  • Sorin Lavric – „10 eseuri”, Editura Humanitas (5%, 36 Votes)
  • Mihai Dinu – „Un alt Bolintineanu. Gânduri despre natura poeziei”, Editura Spandugino (5%, 31 Votes)
  • Horia Roman Patapievici – „Ultimul Culianu”, Editura Humanitas (5%, 26 Votes)

Numar de voturi: 658

Loading ... Loading ...

TRADUCERI

  • George Şipoş – „Sunetul muntelui” de Yasunari Kawabata, Editura Humanitas (35%, 364 Votes)
  • Constantin şi Gabriela Abăluţă – „Voyage en Grande Garabagne. Călătorie în Marea Garabanie” de Henri Michaux, Editura Paralela 45 (35%, 361 Votes)
  • Marius Dobrescu – „Mesagerii ploii” de Ismail Kadare, Editura Humanitas Fiction (12%, 126 Votes)
  • George Volceanov – „Rabbit e bogat” de John Updike, Editura Humanitas Fiction (5%, 52 Votes)
  • Irina Horea – „Epoca de fier" de J.M. Coetzee, Editura Humanitas Fiction (5%, 48 Votes)
  • Corina Anton – „Novella italiana dell' età barocca/ Nuvela italiană din perioada barocului”, Editura Humanitas (2%, 23 Votes)
  • Ariadna Grădinaru – „Am ceva să-ţi spun” de Hanif Kureishi, Editura Humanitas Fiction (2%, 21 Votes)
  • Vali Florescu – „Viaţa mea clandestină” de Peter Carey, Editura Humanitas Fiction (2%, 18 Votes)
  • Tudora Şandru Mehedinţi – „Ora albastră” de Alonso Cueto –Editura Humanitas Fiction (2%, 17 Votes)

Numar de voturi: 1,030

Loading ... Loading ...

DEBUT

  • Oliviu Crâznic – „... şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”, Editura Vremea (32%, 288 Votes)
  • Cristina Nemerovschi – „Sînge satanic”, Editura Herg Benet (19%, 171 Votes)
  • Cătălin Pavel – „Aproape a şaptea parte din lume” Editura Humanitas (11%, 100 Votes)
  • Sorin-Mihai Grad – „Surogat”, Editura Herg Benet (9%, 84 Votes)
  • Raluca Dună – „Eu, Autorul”, Editura Tracus Arte (8%, 70 Votes)
  • Horia Tabacu – „Drumul până la Piaţa Romană. Momente şi schiţe”, Editura Kron-Art (6%, 57 Votes)
  • Adrian Buzdugan – „Capela excomunicaţilor”, Editura Humanitas (6%, 52 Votes)
  • Adrian Diniş - "Poezii odioase de dragoste”, Editura Vinea (4%, 33 Votes)
  • Marius Stoian – „8215”, Editura 22th Century Publishing (3%, 23 Votes)
  • Naomi Ionică – „Cei singuri vor rămâne singuri”, Editura Tracus Arte (2%, 18 Votes)

Numar de voturi: 896

Loading ... Loading ...

vizualizari: 37797


68 Comments to “Cele mai bune cărţi pentru premiile ASB 2010!”

  1. Ioan says:

    Trimit un cuvant de respect Editurii “Vremea”, care a avut buna idee de a publica
    aceasta carte a dlui.Oliviu Craznic: “—si la sfarsit a mai ramas COSMARUL”,
    carte ce prinde “o raza al spiritului uman” trecand prin Trecut, Prezent si Viitor”.
    O.C. este un creator vizionar!

  2. [...] aici http://www.agentiadecarte.ro/cele-mai-bune-carti-pentru-premiile-asb-2010/ Share this:StumbleUponDiggRedditMai multEmailFacebookLinkedInTwitterPrintLike this:LikeBe the first [...]

  3. violetta Petre says:

    Am un sentiment de bucurie că Oliviu este printre cei nominalizaţi…cartea lui cu autograf primită din mâna lui, se află în biblioteca mea, în sufletul meu şi am votat-o cu drag!
    Fără îndoială că Oliviu este un tânăr scriitor despre care vom mai auzi în viitorul apropiat.
    Succes prietene, drag!

    Cu preţuire, Violetta Petre

  4. calinescu adrian says:

    “Trei femei” de Stelian Turlea un roman adevarat ,modern ,subtil.M-a incantat.O carte pe care doresti sa o recitesti

  5. robert says:

    Ioana Parvulescu si Oliviu Craznic au reusit doua carti minunate. Felicitari, sper sa castige!!

  6. [...] pentru premiile ASB-Agenţia de carte pentru 2010, la categoria “debut”; nominalizarea SUROGATului între cele zece cărţi [...]

  7. Andreea Tanz says:

    Cum vad eu: la poezie – Mircea Cartarescu detasat, la proza – Visniec, la eseu – Andrei Oisteanu, la traduceri – George Volceanov, la debut – Cristina Nemerovschi sau Adrian Dinis. Astea-s preferintele mele!

  8. Andreea Tanz says:

    La poezie ar mai fi totusi si Traian Cosovei, la o a doua privire!

  9. Stay Man says:

    Nu apare in sondaj sectiunea critica- istorie si teorie literara unde intra Mihai Dinu in modul cel mai firesc (el a luat insa premiul USR anterior). In timp ce nu exista in realitate sectiunea “eseu-memorii jurnale” ci numai “premiul special” pentru lucrari atipice unor genuri canonice. E regretabil ca, nefiind membru, Sorin Lavric nu e eligibil. Dar asta e situatia.

  10. pasadia says:

    Parerea mea: poezie – Ana Blandiana, proza – Matei Visniec, eseu – Andrei Plesu, traduceri – Vali Florescu, debut – Oliviu Craznic.

  11. Lannister says:

    Greu de ales la debut intre Adrian Buzdugan si Oliviu Craznic..Totusi Adrian are stilul ceva mai simplu, iar Oliviu mai literar. Imi place mai ales complexitatea cu care este construita intriga si minutiozitatea cu care sunt descrise costumele si mimica personajelor, creand un tablou medieval de-a dreptul superb. Asa ca-i dau lui votul.

  12. daniel clone-bandit says:

    Multe verze si nulitati mediatizate. Cei mai buni poeti sint Cosovei, Stoiciu si Cartarescu, cei mai buni prozatori Grosan si Iliescu, eseisti Oisteanu si Gheran. Traducerile sint proaste, doar Dobrescu stie bine albaneza. Nu-i cunosc ca debutanti decit pe Stoian si Tabacu.

  13. [...] rămas coşmarul”, este propus pentru premiul ASR 2010, secţiunea debut. Îl puteţi vota aici. Încă nu am reuşit să pun mâna pe carte, dar voi face rost de ea îndată ce ajung şi eu prin [...]

  14. Radu de la Asudati says:

    Pare ca pentru Raluca Duna se voteaza cu autobuzul!

  15. Sibilla says:

    Cătălin Pavel – „Aproape a şaptea parte din lume” Editura Humanitas
    MERITĂ !!!
    RESPECT!

  16. Bram Stoker says:

    Si eu sint de acord ca romanul horror al lui Oliviu Crasnic este bun, si celelante de la debut sint bune, dar acesta are mare merit. De ce sa nu avem si noi romane horror in Romania dupa atita timp? Este timpul sa nu mai fim asa de inhibati de romanele cu vampiri. Felicitari tuturor si organizatorilor!!!

  17. [...] câteva zile am primit o sesizare pe e-mail: Cele mai bune cărţi pentru premiile ASB 2010! Pe http://www.agentiadecarte.ro/cele-mai-bune-carti-pentru-premiile-asb-2010/. Dați click să vedeți despre ce e vorba, măcar la secția Poezie, unde e nominalizată și [...]

  18. Publicarea și nominalizarea Gabrielei Crețan Alecu arată că ne știm prețui valorile și când sunt în viață.
    Poezia ei de o profunzime grea, abisală este profund terapeutică.

  19. Radu Humor says:

    Votul meu :
    Liviu Ioan Stoiciu- poezie
    Ioan Grosan – proza
    Alex Stefanescu – eseu,memorialistica, jurnal (cam mare oala!)
    George Sipos – traduceri ( pentru subiectul cartii)

  20. Mircea Vinagru says:

    Cosovei este un poet incredibil pentru aceste vremuri. De la proza m-a impresionat Radu Aldulescu, dar era si de asteptat. In ceea ce priveste debutul tanarul Craznic a reusit o lucrare care combina misterul romantic al vampirilor cu un adevarat tezaur mitologic.

  21. F.I.R says:

    votul meu:
    1) LIS
    2)STELIAN TURLEA
    3)ALEX STEFANESCU
    4)GEORGE SIPOS
    Cred ca cel putin acum dl LIS ,va avea parte de dreapta judecata a cititorilor.

  22. Mihai says:

    Horea, Stefanescu, Crasnic, Cosovei – oameni cu care se poate mandri literatura romana!

  23. Ana says:

    Gabriela Creţan mai buna decât Liviu Ioan Stoiciu? Daca n-aş râde, mi-ar veni să plâng!

  24. Radu de la Asudati says:

    Ana, (pastrind proportiile!!) la un voting cu Gutza, Minune, Vali the Tempest si Pavarotti, ai paria ca ar cistiga acesta din urma??

  25. Ana says:

    Radu! Nu merg la pariu! :) )))))

  26. [...] …și la sfîrșit a mai rămas coșmarul, Vremea, 2010) sînt pe listele supuse votului de Agenția de carte, ca o avanpremieră la Premiile Asociației Scriitorilor București pentru 2010. Categoria la care [...]

  27. Eugen says:

    Raluca Duna scrie chiar frumos. O rara muzicalitate a verbului, pe care n-am mai intalnit-o demult. Am avut ocazia de a citi fragmente din scrierile ei, si sunt deosebite! Succes Raluca, si multumim pentru inspiratie!

  28. Ana says:

    pana la urma… tot “domnu’ inginer” da premii, nu-i asa?

  29. Radu says:

    Ăştia se premiază între ei şi noi votăm aici ca proştii! Ha, ha, ha!
    Ia vedeţi aici! Cine e “Orfeul” României!
    http://scriitoridinbucuresti.blogspot.com/2011/09/cununa-de-lauri-de-la-muntele-olimp.html

  30. Radu de la Asudati says:

    Ana, pai inginerul de-aia e inginer! Ca le masoara, le cintareste, … Da’ mi se pare ca acum are un … ban (!)

  31. Ana says:

    Are si ban si relatii si masuratori si cantare. Talent nu are! Da’ nici nu-i trebuie! Are functii!

  32. Radu de la Asudati says:

    Eu ma refeream la … “ban”

  33. magda ursache says:

    Votez pentru : LIS,Ioana Parvulescu,Gheran
    magda u.

  34. Mihail T.S. says:

    Voturile mele pentru Prodan, Abaluta, Stefanescu, Horea, Craznic. Buni si seriosi.

  35. veronica eftimiu says:

    il votez pe domnul Marius Dobrescu ,din mai multe puncte de vedre .Traduce carti din universul balcanic ,o lume mai putin cunoscuta ,cea albaneza .Apreciez efortul dumnealui si va invit sa cititi cartile marelui Ismail Kadare ,care sunt o evadare in problemele sociale ,istorice si poltice ale “Tarii Vulturilor“ .

  36. Corina says:

    In cateva ore, Abaluta (Traduceri) si-a dublat voturile. Se aude, dle Cipariu? Ori chiar tu ai manevrat numarul lor?

  37. Eminescu says:

    L-as vota pe Doina Uricaru si Baki Ymeri dar vad ca lipsesc numele lor. Poate nu au concurat! Marius Dobrescu este un bun traducator si un prost colaborator al organizatiei fantasmagorice Asociatia Liga Albanezilor din Romania, fara nici-un albanez in sanul ei, condusa de deputata utecista nonalbaneza Oana Manolescu care inghite cate 5 mii de euro lunar din bugetul guvernamental destinat comunitatii albaneze, un caz de ras care bate joc de bugetul taranului nostru bolnav, flamand si sarac, un cal troian al Parlamentului Roman, contestata de comunitatea albaneza, o rusine parlamentara care merita sa intra in caretea recordurilor pentru inselaciune si minciuna, demascata in urma cu o luna si de Academia Catavencu.

  38. Carmen says:

    Vad ca pe acest site se practica CENZURA LA GREU. Si nu una care priveste deformarea politica a faptelor (cum este in comentariul de mai sus, scris chiar de BAKI YMERI), ci una de opinie. Nu va convine cumva adevarul, dle administrator? Se arunca voturile din basculanta… Ori chiar administratorul manipuleaza si noi nu stim? Mister…

  39. razvan says:

    ce va placu in timpu liber

  40. Boeru says:

    succes şi felicitări, recomand cu căldură George Şipoş

  41. ,GEORGE ŞIPOŞ a surprins în “Sunetul muntelui” tăinuita lume a lui Yasunari Kawabata, aripile dezlegate de contur ale iubirii imposibile, neînchipuita aură a cosmosului uman…

  42. Carla Braescu says:

    Cuvintele din “Sunetul muntelui” de Yasunari Kawabata, vin de departe, din profunzimi de vis si inaltimi de suflet… Felicitari lui George Sipos !

  43. florin p. says:

    daca asa de multi au citit Gabriela Cretan si Eugenia Taralunga si le-au placut mai mult decat Stoiciu, Cosovei, Cartarescu sau chiar Blandiana…. atunci am trai intr-o tara in care poezia contemporana are mai mult priza decat can-can-ul…. asta daca Gabriela Cretan si Eugenia Taralunga ar fi chiar asa de bune (nu le-am citit asa ca nu stiu)…

  44. Radu de la Asudati says:

    Dar ce Doamne iarta-ma face Gabriela Cretan cu voturile unora care nici n-au auzit de ea? Sa fie vanitatea atit de … gustoasa?

  45. Y Kawabata says:

    Interesant… Urmarind clasamentul la traduceri observ ca in mai putin de o ora, sotii Abaluta au primit peste 40 de voturi. Fara comentarii…

  46. Sasha Meret says:

    fara comentarii

  47. Marian says:

    Dar si G. Sipos a crescut ca Fat Frumos… Prin asemenea manevre topul isi pierde orice credibilitate.

  48. robert d. says:

    Mi se pare prea mare agitatia cu “Astia au pus link, astia au luat prea multe voturi intr-o ora”. In primul rand, un sistem de vot popular va fi intotdeauna subiectiv. Sunt sigur ca fiecare participant are voturi si de la oameni care nu l-au citit – si mai sigur sunt ca nici unul din votanti nu a citit toate cartile din lista, deci nu are cum sa dea un vot cu adevarat reprezentativ. Tocmai asta e motivul pentru care un sistem de vot secret ca acesta, spre deosebire de votul nominal sau de jurizare, nu reflecta neaparat calitatea unei opere, si nici nu intentioneaza asta, ci reflecta popularitatea ei. Care este valabila inclusiv la cei votati ca urmare a linkurilor trimise: pana la urma, cei indemnati sa voteze sunt liberi sa o faca sau nu (inclusiv la linkul Cretan veti vedea ca unii au refuzat sa o voteze pe motiv ca nu e cea mai buna. Logic. Nici eu nu as vota pe cineva pe care nu il plac, indiferent cine imi trimite linkul. Dar as vota pe unul pe care nu l-am citit, daca imi e recomandat de cineva in care am incredere, sau daca am auzit lucruri bune despre el de la critici in care cred). Nici cei care voteaza un presedinte nu ii stiu totdeauna platforma electorala, de multe ori voteaza ca le-a recomandat cineva sa voteze omul respectiv, ceea ce nu face votul nevalabil. E un vot pe incredere.
    In concluzie, fara ca acest sistem de vot sa fie in vreun fel o garantie a calitatii lucrarilor castigatoare, garanteaza totusi ca cei care vor castiga, mai ales daca vor castiga cu multe voturi diferenta, au reusit sa obtina increderea sau cel putin interesul unui numar mai mare de oameni. Ceea ce totusi spune ceva.

  49. jeryman says:

    La traduceri sotii abaluta au crescut cu 53 de voturi intr-o noapte ceea ce demonstreaza ca e ceva necurat la mijoc sper ca realitatea sa iasa la suprafata

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro