spot_img

Cea de-a treia ediţie a ”Salonului anual al artiştilor români din Marea Britanie”, la ICR Londra

Joi, 28 septembrie 2017, se deschide, în Galeria „Brâncuși” a Institutului Cultural Român din Londra, ,,Salonul anual al artiștilor români din Marea Britanie” – o platformă de promovare a creativității românești din spațiul britanic.

După ediţiile anilor precedenţi, aflate sub semnul diversităţii formelor de exprimare artistică a diferitelor generaţii de artişti plastici români (2015) şi al aniversării a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare (2016), expoziţia din acest an reuneşte, într-o componență exclusiv feminină, lucrări de pictură semnate de Alexandra Larion, Călina Lefter, Doina Moss și Adeline Timiș, însoţite de o selecţie de sculpturi realizate de Ana Maria Morar.

,,Salonul anual al artiștilor români din Marea Britanie”, aflat la cea de-a treia ediţie, va rămâne deschis în 1 Belgrave Square până la data de 20 octombrie 2017.

Alexandra Larion a studiat artele plastice la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (studii de licenţă) şi la Academia de Arte Frumoase din Cracovia (studii de masterat). În prezent, colaborează cu galeria de artă contemporană IAGA din Cluj-Napoca. Artista a participat la numeroase expoziţii internaţionale printre care “Just Beneath the Skin: Investigations and Revelations” (2016, Polonia), “Identities” (2016, Bucureşti), Parallax Art Fair (Londra, 2017). Din anul 2017, artista studiază grafica la Universitatea Westminster din Londra. Mai multe despre Alexandra Larion la: https://alexandralarion.wordpress.com/

Călina Lefter s-a născut în Republica Moldova, iar în 2002 a absolvit Universitatea de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Imediat după absolvire devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În 2008 se stabilește la Milano și își expune lucrările în diverse galerii din Italia. Printre cele mai importante expoziţii la care participă se numără cele de la târgurile internaţionale Expo Milano (2015), Affordable Art Fair (2013) şi After East (2010). În prezent, artista locuieşte la Londra unde pregăteşte următoarea sa expoziție pentru Parallax Art Fair. Mai multe despre Călina Lefter la: https://www.calinalefter.com/

Ana Maria Morar a absolvit Facultatea de Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. A studiat sculptura cu Leonid Lerman la Art Students League din New York și este candidată a programului masteral de sculptură al NYSS (The New York Studio School of Drawing, Painting and Sculpture), cu o bursă Jane Chace Carroll. În 2015, Ana Maria Morar a fost beneficiara unei burse Marion R. Netter și, de atunci, lucrările ei au fost premiate anual la Galeria Phyllis Harriman Mason din New York. Mai multe despre Ana Maria Morar la: https://anamariamorar.com/

Doina Moss este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, precum și a Architectural Association şi a Sotheby’s Institute of Art din Londra. În 1987 se stabileşte în Marea Britanie şi, după finalizarea studiilor, devine membră a RIBA (Royal Institute of British Architects) şi a RSA (Royal Society of Arts). Debutul artistic al Doinei Moss a avut loc în cadrul expoziţiei Salon Des Refuses 2017, deschisă la Royal Academy of Arts. Artista a participat la o serie de expoziții de grup, îmbinând cele două pasiuni ale sale – arhitectura și artele vizuale. Mai multe despre Doina Moss la: https://doinamoss.exposure.co/art-gallery

Adeline Timiş a studiat grafica tradiţională la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, unde s-a specializat în tehnici de gravură şi desen. Din septembrie 2013, artista s-a mutat în Luton, Marea Britanie, devenind studentă la Universitatea din Bedfordshire. Printre realizările Adelinei Timiș pot fi menționate participările în cadrul expoziţiei internaţionale de pictură impresionistă de pe Valea Vaserului (România, 2013), expoziţia de grup de la Universitatea din Bedfordshire (Marea Britanie, 2015) și Yellow Dots (Marea Britanie, 2016). Mai multe despre Adeline Timiş la: http://www.adelinetimis.com/
Pentru mai multe detalii despre expoziție și despre celelalte proiecte ale ICR Londra,  urmăriți-ne pe www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508