Scenografa Viorica Petrovici a fost nominalizată la Premiile César, acordate de Academia Franceză de Film, la categoria „Cele mai bune costume”, pentru filmul “La source des femmes (Izvorul femeilor)”, în regia lui Radu Mihăileanu. “Cred că aici a fost câştigul meu, felul cum am reuşit să combin obiecte vestimentare dintre o lume folclorică şi una contemporană”, a spus Viorica Petrovici. Totodată, actriţa Leila Bekhti a primit o nominalizare la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru prestaţia sa din filmul „La source des femmes”. Lungmetrajul „My Little Princess”, semnat de Eva Ionesco, a primit două nominalizări la premiile César, la categoriile „cel mai bun film de debut” şi „cele mai bune costume” (Catherine Baba). Cea de-a 37-a gală de decernare a premiilor César va avea loc la Théâtre du Châtelet din Paris, pe 24 februarie 2012.

“La source des femmes (Izvorul femeilor)” de Radu Mihăileanu (Scenariu: Radu Mihăileanu şi Alain-Michel Blanc)

Filmările au avut loc într-un sătuc din Maroc, iar tema abordată de regizorul Radu Mihăileanu este condiţia femeii musulmane, dintr-o comunitate mică. Viorica Petrovici a trebuit să se ocupe de costumaţia a o sută de personaje, în general femei. “Am locuit 3 luni în Maroc tocmai pentru a încerca să gasesc ce era specific acestor femei ca le pun în evidenţă, că în fond erau îmbrăcate în hainele de zi cu zi. Am descoperit câte un detaliu pentru fiecare personaj: felul cum îşi lega şalul, un colaj dintr-un costum tradiţional cu unul contemporan. Cred că aici a fost câştigul meu, felul cum am reuşit să combin obiecte vestimentare dintre o lume folclorică şi una contemporană”. Despre sătucul din Maroc, scenografa a declarat: ”Lumea Marocului este foare colorată: un sat cu o imagine plastică coborâtă parcă din cele mai râvnite tablouri din lume, care dezvoltă o armonie perfectă între roşu şi verde”.
Artist plastic, scenograf de teatru, operă, balet şi film, profesor, doctor în spectacologie, Viorica Petrovici are o activitate impresionantă în domeniul artelor spectacolului. A realizat costume pentru mai multe producţii cinematografice de succes, româneşti şi internaţionale Le Concert (regia: Radu Mihăileanu), Tertium non datur (regia: Lucian Pintilie), Asfalt Tango (regia: Nae Caranfil). A realizat recent costumele premierei spectacolului Nabucco 12, în regia lui Alexandru Hausvater, producţie montată la Opera Naţională Româna Cluj-Napoca.
Pentru toată această activitate profesională a fost recompensată cu mai multe distincţii de prestigiu: Premiul pentru Scenografie pentru spectacolul „Politica” (regia: Silviu Purcărete) la Festivalul de Teatru Contemporan de la Braşov (1982), Premiul UAP pentru Scenografie (1998). Placheta de argint Novisad (2001, cea mai importantă distincţie obţinută de România în domeniu), Premiul Criticilor Muzicali (2001). A mai obţinut premiul colectiv pentru filmul „Trahir” (regia: Radu Mihăileanu) în cadrul Festivalului Filmului Francofon de la Montreal (1994) nominalizare la Globul de Aur a echipei de creaţie a filmului „Le Concert” (regia: Radu Mihăileanu) în 2010 şi nominalizarea, în 2011, a peliculei „La source des femmes”, în aceeaşi regie, la Festivalul de la Cannes, Premiul GOPO pentru „Caravana cinematografică” (regia: Titus Munteanu). Este scenograf al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1984, creând decoruri şi costume pentru zeci de spectacole de operă şi balet.

„My Little Princess” de Eva Ionesco

Lungmetrajul “My Little Princess”, semnat de regizoarei Eva Ionesco, a câştigat şi premiile pentru „cel mai bun film”, „cea mai bună regie” şi „cea mai bună actriţă” (ex-aequo Isabelle Huppert şi Anamaria Vartolomei) la Festivalul de Film din Mumbai (India), în 2011. Regizoarea Eva Ionesco a primit premiul pentru regie – Silver Gateway.

Filmul prezintă povestea Evei Ionesco, fiica fotografei franco-române Irina Ionesco, care de la 5 ani a pozat pentru aceasta, ajungând muza mediului artistic parizian şi, la 11 ani, cel mai tânăr model care a apărut într-un pictorial nud în Playboy. Rolul mamei, Hanah Giurgiu, este interpretat de Isabelle Hupert, iar al fiicei – Violetta Giurgiu – de Anamaria Vartolomei.

În perioada 12 ianuarie-10 martie 2012, va avea loc Preselecţia naţională pentru cea de-a VII-a ediţie a Jocurilor Francofoniei de la Nisa, Franţa. În România, preselecţia artiştilor este organizată de MCPN, iar rezultatele preselecţiei vor fi anunţate pe site-ul Ministerului în cursul lunii aprilie 2012. Cea de-a VII-a ediţie a Jocurilor Francofoniei se va desfăşura în perioada 6-15 septembrie 2013 la Nisa, şi va da ocazia celor aproximativ 3000 de tineri participanţi din 40 de ţări, să ia parte la competiţii culturale şi sportive de amploare, sub egida francofoniei. Jocurile Francofoniei reprezintă un moment de vârf al culturii, al diversităţii culturale şi al sportului din ţările francofone.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional organizează preselecţia naţională a tinerilor artişti la următoarele probe:

Artele străzii :
1. Hip-hop
1. 2.Marionete uriaşe
2. 3.Jonglerie

Arte vizuale:
1. 4.Pictură
2. 5.Sculptură –instalaţii

6. Cântec

1. 7. Poveşti şi povestitori
1. 8.Dans de creaţie
1. 9.Literatură (nuvelă)
1. 10.Fotografie
1. 11.Creaţie digitală

Competiţiile culturale se adresează artiştilor cu vârste cuprinse între 18 ani (născuţi înainte de 1 ianuarie 1995) şi maxim 35 de ani (născuţi după 1 ianuarie 1978) şi oferă artiştilor selecţionaţi oportunitatea de a-şi expune lucrările, de a se confrunta cu alţi artişti francofoni, cu alte culturi şi, totodată, de a obţine o recunoaştere internaţională a talentului lor. NU SE ACCEPTĂ CANDIDATURILE ARTIŞTILOR CARE AU PARTICIPAT DEJA LA JOCURILE FRANCOFONIEI.

Mai multe informaţii la pagina web: http://www.cultura.ro/articol/311

Vineri, 3 februarie 2012, ora 19.30, la Sala Studio a Studioului Experimental de Opră şi Balet „Ludovic Spiess”, va avea loc spctacolul de teatru-dans „Nijinski – cealaltă faţă a geniului”. Din spectacol fac parte Filip Ristovski, actor profesionist de succes, precum şi prim-balerina Operei Naţionale Bucureşti, Monica Petrică. Regia şi coregrafia sunt semnate de Mălina Andrei, iar scenografia aparţine Vioricăi Petrovici.

“Aceeaşi teamă care m-a însoţit şi la primul spectacol închinat de Mălina Andrei dansatorului miraculos şi coregrafului răsturnător de canoane care a fost Vaslav Nijinski m-a acompaniat, chiar înzecit, şi de astă dată. Primul spectacol, prezentat în această primăvară la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, mi-a risipit foarte repede teama şi mi-a plăcut foarte mult. Ce putea, deci, să spună în plus coregrafa, prin această nouă abordare a aceluiaşi subiect, de astă dată în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”? Din fericire, nu a spus ceva în plus, ci altceva. Nu s-a repetat, ci a făcut alt spectacol. A abordat personajul în alt fel. Şi, deşi s-a aplecat asupra vieţii lui în aceeaşi perioadă nefericită, aceea a caietelor scrise în timpul când simţea că începe să piardă contactul cu realitatea, a combinat fragmente de jurnal cu un text gândit de ea, cu întoarceri în timp şi posibile dialoguri cu alte personaje şi în primul rând cu mentorul şi amantul său, Serghei Diaghilev. Accentele au fost puse pe alte detalii ale biografiei lui Nijinski. În plus, dacă în prima versiune unicul interpret al spectacolului a fost actorul Filip Ristovski, de astă dată, alături şi împreună cu el, s-a aflat şi prima balerină a Operei Naţionale Bucureşti, Monica Petrică, în dublu rol, al soţiei lui Nijinski, Romola de Pulski, şi al Morţii. Dacă, în prima versiune, admirasem nu numai calităţile de actor ci şi pe acelea de dansator ale lui Filip Ristovski, interpret de teatru şi film dar şi de muzică clasică, jazz şi musical, de astă dată, datorită evoluţiei sale alături de o dansatoare, l-am putut urmări, într-un cadru şi mai larg, în ambele ipostaze, de actor şi de dansator. Gestica, privirea, rostirea rezonau profund cu personajul. Puţini actori îşi pot permite să spună „Eu sunt Dumnezeu”, fără să fie penibili, ci convingând că personajul interpretat credea în ceea ce spune. Tot convingător a fost şi atunci când, ghidat de Mălina Andrei, a preluat modulări ale corpului proprii lui Nijinski, cum au fost cele din Petruşka, personajul din poveştile ruse, echivalentul lui Pierrot din commedia dell ‘arte, una dintre capodoperele lui Mihail Fokine, realizate pe muzica lui Igor Stravinski. La toate acestea s-a adăugat şi faptul că actorul a reuşit să sugereze măcar ceva din lejeritatea de zbor a salturilor lui Nijinski, fapt remarcabil pentru un corp care nu pentru dans a fost pregătit.
Monica Petrică, deşi primă balerină a Operei, a avut întotdeauna o largă deschidere către multiple forme de dans, de la clasic şi neoclasic la modern şi contemporan, în coregrafii de Oleg Danovski, Alexa Mezincescu, Ioan Tugearu, Gigi Căciuleanu şi Răzvan Mazilu. Deci, înscrierea ei pe un nou traseu stilistic, din sfera dansului contemporan, în care dansul şi teatrul se împletesc strâns, nu este un fapt neaşteptat, dar este admirabil modul cum s-a pliat deplin concepţiei coregrafice propuse de Mălina Andrei, rezonând simplu dar convingător şi cu interpretarea actoricească a partenerului Filip Ristovski. De fapt, reuşita spectacolului se datorează faptului că toţi cei trei realizatori ai lui, coregrafa, actorul şi dansatoarea, au format un miez bine plămădit, lucrând împreună ca o singură voinţă creatoare, pornită, desigur, de la impulsul dat de cea care a gândit iniţial scenariul, regia, textul, coregrafia şi imaginile proiectate, solicitate lui Cinty Ionescu. Au reuşit să formeze o echipă, spectacolul devenind astfel realizarea fiecăruia în parte, dar şi a celor trei artişti, împreună. Iar ceea ce au reuşit nu este puţin lucru, ba chiar este o mare îndrăzneală, aceea de a încerca să evoci – chiar dacă mediat, prin amintiri – pe cel care, aşa cum spune Stravinski, „era fiinţa omenească cea mai senzaţională care a ars vreodată pe scenă”. Spectacolul lor se înscrie în zona experimentului, aşa cum s-au înscris şi spectacolele concepute de Nijinski în calitate de coregraf, precum După-amiaza unui faun, care, dincolo de scandalul declanşat, a fost un demers experimental, care, printre altele, a eliminat complet canoanele dansului clasic. În acest sens, desfăşurarea spectacolului Nijinski – cealaltă faţă a geniului în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” – iniţiativă fericită, care funcţionează de câţiva ani – este cât se poate de potrivită. Dar spaţiul oferit de aşa-numitul Foaier Galben de la primul etaj al Operei este extrem de ingrat pentru dans: un spaţiu dreptunghiular cu latura mică foarte îngustă, în care, dacă interpreţii se îndepărtează unul de celălalt nu-i mai poţi vedea în acelaşi timp pe amândoi şi trebuie să întorci mereu capul de la dreapta la stânga, ca la ping-pong. Spectacolele cu gradene aşezate pe scenă sunt o soluţie mult mai bună pentru acest Studio.
Dansatoare, coregrafă, directoare de companie (Terpsichora), profesoară de dans, creatoare a mişcării de scenă pentru zeci de spectacole de teatru, majoritatea în regia Cătălinei Buzoianu, dar şi a lui Vlad Massaci, Andreea Vulpe sau Petru Vutcărău, spectacole prezentate atât în ţară cât şi în străinătate, Mălina Andrei, după o pauză mare, ce datează din anii1994-1995 se întoarce la spectacole propriuzis coregrafice. Trecând de la Opera Naţională Bucureşti la Compania Oriona, a virat automat către neoclasic şi modern, dar s-a ancorat ulterior în contemporan, prin modul ei de gândire coregrafică. Dacă în prima variantă coregrafică a spectacolului Nijinski a făcut mişcare scenică pentru un actor, cum a făcut frecvent în ultimii cincisprezece ani, în cea de a doua variantă a creat coregrafie, aducându-l pe actor, în compania Monicăi Petrică, în zona dansului. Strict coregrafic, Nijinski – cealaltă faţă a geniului este cel mai amplu spectacol de dans creat până acum de coregrafă. Trebuie să-i atragem totuşi atenţia asupra unor aspecte teoretice apărute în programul de sală. Nijinski nu a învăţat nimic de la Isadora Duncan, chiar dacă au fost contemporani, ci de la Emil Jacques- Dalcroze – una dintre sursele principale ale dansului modern – prin intermediul elevei acestuia, Marie Rambert, care l-a ajutat pe Nijinski să descompună structurile muzicale ale lui Stravinski din Sacre du printemps, compunând pentru dansatori mişcări cu totul neuzitate şi necunoscute până atunci ca formă, picioarele având un ritm diferit de cel al bustului şi braţelor. Cum aspectele teoretice ale dansului sunt arareori dezbătute în public, e bine ca atunci când ele sunt atinse să fie corect prezentate.
În primăvara acestui an, consemnând în paginile acestei reviste prima variantă a spectacolului Nijinski, realizat de Mălina Andrei, dată fiind calitatea acesteia, îmi exprimam speranţa că vom mai avea prilejul să vedem şi alte creaţii ale sale, de aceeaşi calitate. Arareori speranţele prind viaţă atât de repede şi sunt atât de împlinite.”, a scris Liana Tugearu în România Literară.

Vineri, 3 februarie 2012, ora 19:00, la Sala Radio din Bucureşti, va avea loc Concertul Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului francez Alain Pâris, care se află pentru prima oară la pupitrul acestei orchestre. În deschiderea concertului va fi interpretată lucrarea “Ma mère L’Oye” de Maurice Ravel. Va urma „Concertul nr. 10 în mi bemol major pentru două piane şi orchestră, K. V. 365” de W. A. Mozart, solişti fiind cunoscuţii pianişti Roxana şi Valentin Gheorghiu.

În partea a doua a programului se va audia „Requiem în re minor op. 48” de Gabriel Fauré, solişti fiind soprana Silvia Sorina Munteanu şi baritonul Cristian Hodrea. Va participa Corul Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.

Dirijor a cărui prezenţă pe scenele din România este deja cunoscută, Alain Pâris se află pentru prima oară la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Cu Premiul I câştigat la Concursul Internaţional de la Besançon şi o formare muzicală solidă obţinută alături de maeştrii Pierre Dervaux, Paul Paray şi Georg Solti, Alain Pâris şi-a dezvoltat o carieră artistică marcată prin numeroase concerte susţinute alături de Orchestra Simfonică Bilkent din Ankara, Orchestra Filarmonică din Liban, Orchestra de Stat din Atena şi Orchestra Simfonică din Cairo. A fost dirijor asistent al maestrului Michel Plasson la Orchestra „Capitole” din Toulouse, dirijor permanent la Opéra du Rhin, iar între 1986-1989 a fost profesor de dirijat-orchestră la Conservatorul din Strasbourg.
Ca un neobosit promotor al creaţiei de muzică franceză, Alain Pâris a întreprins şi numeroase turnee în Elveţia, Slovacia, Germania, Ungaria, Portugalia, Finlanda, Brazilia, Mexic, Turcia, China, Africa de Sud, iar printre soliştii cu care a colaborat se numără: Hélène Grimaud, Dominique Merlet, Gabriel Tacchino, Pierre Amoyal, Idil Biret, Laurent Korcia, Karita Mattila, Régis Pasquier, François-René Duchâble. Activitatea sa dirijorală este completată de cea muzicologică, fiind autorul unui Dicţionar de interpreţi, apărut în colecţia Bouquins a editurii Laffont.

În perioada 28 martie -1 aprilie 2012, la Bucureşti, la Cinema Scala şi Cinema Studio, va avea loc cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT. Agenda NexT cuprinde un program de competiție puternic și secțiunile tradiționale ale festivalului: Semaine internationale de la critique (secțiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes), Short Matters (scurtmetrajele nominalizate la Oscarurile Europene), Festival Friends/Prietenii Festivalului – prezentat de HBO, Și ei au fost NexT Generation și nu în ultimul rând, Cristi & Otto (program dedicat filmelor realizate de regizorul Cristian Nemescu și sound-designer-ul Andrei Toncu). Publicul cel mai tânăr va fi așteptat la programul NexT Kidscu, o serie de surprize și filme selecționate special pentru el.

Seminariile NexT, prezentate de JTI, nu lipsesc nici de această dată din programul NexT și promit să aducă în Capitală profesioniști ai cinematografiei autohtone și internaționale. La cea de-a șasea ediție, seminariile NexT sunt dedicate regiei, sound-design-ului și în mod special distribuției de film și vor avea loc la cafeneaua Cărturești Verona.

Prezentat în premieră anul trecut, programul Oscars Night revine și anul acesta la NexT cu scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film. În plus, NexT a pregătit spectatorilor două programe noi

De asemenea, NexT esta anul acesta co-organizatorul Întâlnirii anuale a producătorilor ACE. Asociația ACE (Ateliers du Cinéma Européen) a fost creată ca un program de training și centru de dezvoltare profesională foarte selectiv pentru producătorii de film europeni independenți. Întâlnirea anuală a producătorilor ACE, care va avea loc anul acesta la București, este cel mai important eveniment pentru membrii ACE. Acesta s-a consacrat ca o ocazie extraordinară de socializare și de creare de noi relații profesionale pentru producătorii ACE în căutare de co-producători pentru proiectele lor viitoare.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară și în 2012 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale. Festivalul Internațional de Film NexT beneficiază și în acest an de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și al Institutului Cultural Român.

Miercuri, 1 februarie 2012, ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Radu Popa, propune publicului trei nume din generaţia tânără de interpreţi, laureaţii Concursului “Drumul spre celebritate”, ediţia a II-a: Alexandru Mălaimare (vioară), Ştefan Cazacu (violoncel) şi Mihai Ritivoiu (pian). Proiectul s-a născut în urmă cu doi ani şi are ca scop promovarea tinerilor muzicieni talentaţi, precum şi crearea şi educarea unui nou public de muzică clasică. Programul serii va cuprinde Concertul nr. 4 în re major pentru vioară şi orchestră, K.V. 218 de W. A. Mozart, Variaţiunile pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33 de P. I. Ceaikovski şi Concertul nr. 21 în do major pentru pian şi orchestră, K.V. 467 de W. A. Mozart. Concertul va fi prezentat de realizatorul Sebastian Crăciun.

Concursul “Drumul spre celebritate” ediţia a II-a, a fost organizat de Radio România Cultural şi Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti”, cu sprijinul ExcesMusic, prin programul “Oportunităţi la tine acasă”, finanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România.

Violoncelistul Ştefan Cazacu este elev în clasa a XI-a la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti. Pianistul Mihai Ritivoiu şi violonistul Alexandru Mălaimare sunt studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Aceştia vor avea şansa de a face înregistrări speciale în studiourile Radio România, vor fi solişti ai Orchestrei de Cameră Radio în stagiunea 2011 – 2012, vor fi invitaţi în cadrul stagiunii Muzica la Palatele Brâncoveneşti, ediţia 2012 şi vor susţine un recital în cadrul Stagiunii „Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş.

Sâmbătă, 18 februarie 2012, ora 19.00, la Sala ArCuB (Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti), va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Marfă vie”, după A.P. Cehov, în regia lui Dragoş Câmpan, scenografie de Maria Dore. Dramatizarea este realizată de Nicolae Urs. Spectacolul marchează revenirea pe scenă a actorului Florin Busuioc, după cincisprezece ani în care s-a dedicat televiziunii şi filmului. Alături de el joacă Ana Covalciuc şi Tudor Smoleanu.

Detalii pe www.arcub.ro

La Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu British Council şi Institutul Cultural Român, a a

 
Aceştia sunt cu toţii ucenicii-vrăjitori ai lui James Joyce. Contemporary Literature Press s-a ocupat pe larg de Finnegans Wake în trei Lexicoane – german, român şi scandinav (seria continuă). 

Cartea Lidiei Vianu se adresează tuturor celor ce vor să înţeleagă literatura contemporană. Autoarea urmăreşte soarta Poveştii în romanul englez de azi. Jocul cu naraţiunea, cu uneltele ei tradiţionale, are atâtea chipuri câţi scriitori există.

“The AfterMode” urmăreşte un singur lucru, de fapt: să analizeze povestirea cu unelte uşor de mânuit. Autoarea ocoleşte cu bună ştiinţă limbajul critic al anului 2012. Joyce, Eliot şi Ezra Pound erau îndreptăţiţi să cultive jocul cu vorbe, aşa cum sunt îndreptăţiţi să jongleze cu povestirea scriitorii de azi. Materia primă a scriitorului sunt Povestea şi Cuvântul. Regula după care merge volumul de faţă este aceea că un critic literar, pe de altă parte, are o obligaţie faţă de limbaj. Obiectul muncii lui este în final să explice celor care îl citesc Jocul Autorului.

Joi, 26 ianuarie 2012, ora 18:00, la Galeria Dialog (parterul Primăriei Sectorului 2, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei pictorului Vasile Grigore. Expoziţia poate fi vizitată zilnic între orele 10.00 – 18.00, până pe data de 7 martie 2012, intrarea fiind liberă. Gazdele evenimentului, primarul Neculai Onţanu şi consilierul artistic Ruxandra Garofeanu, îi au ca invitaţi speciali pe colecţionarul Armand Voicu, pe directorul „Muzeului Grigore Vasile”, Viorel Rău şi pe criticul de artă Tudor Octavian, pentru a vorbi despre pictura maestrului.

Născut în 1935, la 27 ianuarie, la Bucureşti, Vasile Grigore studiază la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” cu Ion Marsic. Între anii 1959 şi 1961 este numit, prin repartiţie, profesor de desen la Liceul „I. L. Caragiale” din Ploieşti, post ce fusese deja ocupat de nepoata directorului. Ca urmare se angajează tehnoredactor la „Editura Tineretului ”.  Aici are prilejul să cunoască mari personalităţi ale culturii româneşti ca Tudor Arghezi, George Călinescu, Tudor Vianu, Mihai Ralea, Petru Comarnescu, Miron Radu Paraschivescu şi mulţi alţii. Pictor, desenator, profesor şi colecţionar, Vasile Grigore debutează în 1957, în cadrul anualei de stat, participând cu regularitate la expoziţii similare şi de grup în diferite oraşe ale ţării, la expoziţii de artă românească organizate peste hotare la Budapesta, Zagreb, Londra Tel Aviv, Viena, Helsinki, Beirut, Roma, Skopje,  Palma de Majorca, Washington, Chicago, Sao Paulo, Buenos Aires, Santiago de Chile, Caracas, Lima. Este lector la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În 2004 devine  fondatorul Muzeului de Artă « Vasile GRIGORE ».
„

La eveniment sunt invitaţi: Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Excelenţa Sa Sorin Frunzăverde, Prefectul judeţului Octavian Ţunea, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, P.S. Luchian, Episcopul Sârbilor din România, doamna Rector Doina Frunzăverde, Consulul General al Republicii Serbia la Timişoara, Excelenţa Sa Lazăr Manojlovic, Consulul României la Szeged, Excelenţa Sa Dan Nicolae Constantin, poeţi, prieteni, familia şi reprezentanţii mass-mediei.

Liubiţa Rachici este, din 2010, directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Caraş-Severin. S-a născut la 19 ianuarie 1962, în comuna Belobreşca, jud. Caraş-Severin. Este poetă şi traducătoare. Studii: Şcoala Generală Belobreşca (1969–1976); Liceul de Filologie-Istorie din Timişoara, secţia sârbă (1976–1980); Facultatea de Filologie, Universitatea din Timişoara, secţia rusă (1980–1984); În prezent, este directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Caraş-Severin. Dintre volumele publicate menţionăm: “Višebojni mostovi / Poduri multicolore”, Bucureşti, Editura Kriterion, 1986; “Tisina pred srpsku reč / Liniştea dinaintea unui cuvânt sârb”, Belgrad, Dečije Nivine, 1990; “Bogu izaledja / În spatele domnului”, Timişoara, Editura Uniunii Sârbilor din România, 1997; “Nauka o iluzijama / Ştiinţa despre iluzii”, volum bilingv Timişoara, Editura Hestia, 1997; “Voljena u slobodno vreme / Iubită în timpul liber”, Belgrad, Editura Prosveta, 1998; “Sârbeşte într-o limbă necunoscută”, Reşiţa, Editura Timpul, 2000. Premii literare: Premiul literaturii sârbe oferit de Uniunea Scriitorilor din Iugoslavia (1996), Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997).