În ziua a opta dintr-un decembrie friguros, cel al anului 2005, a apărut primul număr, din seria nouă, al revistei „Cultura”. Un săptămânal editat de Fundaţia Culturală Română, care, iată, oferă cititorilor săi, după şase ani, cel de-al 353-lea „episod” al existenţei unei publicaţii pe care răceala vremii şi a vremurilor n-au speriat-o şi nu o sperie. Ba, dimpotrivă, putem spune că o face să fie dinamică, vie. A pornit pe cale cu o redacţie majoritar tânără şi cu drum deschis confruntării de idei, dialogului civilizat, cu miez, descinderii în zone unde alte publicaţii culturale nu au fost interesate să pătrundă. Mai ales în „labirintul epocii noastre”, acolo unde năravurile şi moravurile se zbat pe uscat între ce a fost ieri şi ce nu prea ştim ce va fi mâine. Şi unde mentalităţile încă mai dibuie după schimbare.

Ediţia din acest an a Târgului Internaţional „Gaudeamus – Carte de învăţătură”, încheiată de curând, s-a desfăşurat sub semnul prieteniilor literare, în cel mai bun sens cu putinţă. Zecile şi sutele de lansări de carte care au avut loc la standurile editurilor participante la târg au fost aşteptate atât de cititorii-cititori, cât şi de cititorii-scriitori. Prezenţa autorilor de carte la evenimentele editoriale şi lansările altor colegi de breaslă a reprezentat renunţarea la orgolii şi recunoaşterea valorii operei literare. Şi ce autor nu ar vrea să fie apreciat de cunoscători, de colegii într-ale scrisului?

Ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte „Gaudeamus”, care se va desfăşura în perioada 23-27 noiembrie 2011 la Romexpo, nu este deloc o ediţie de criză, nici materială şi, cu atât mai puţin, spirituală. Cu peste 650 de lansări şi prezentări de carte şi cu mii de titluri apărute pe parcursul anului 2011, Târgul propune ceea nu oferă sistemul de distribuţie a cărţii din România şi încă la preţuri reduse. Conferinţe, lansări de carte, workshop-uri, demonstraţii, muzică, momente ambientale, dans, concerte, spectacole, videoproiecţii şi arte conexe, toate vor fi prezente la „Gaudeamus” pentru cei care ştiu că, dincolo de automatismele zilnice şi de falsele valori promovate la tot pasul, cultura este cea care ne salvează statutul de om.

Ce înseamnă “community engagement” în culturi diferite? Ar putea fi un schimb cultural, o interacţiune, o conştientizare a faptului că odată ce ţi se oferă posibilitatea să fii într-un nou spaţiu, poţi absorbi mai tot ce-ţi oferă acesta, iar, la rândul tău te poţi implica, pe cât posibil, în prezentarea lumii tale originare… Sau, scenariu: într-o lume în care „a te implica” nu prea înseamnă nimic, să îl tratezi ca pe un termen abstract şi luciferic. De ce nu ar însemna şi voluntariat? Chiar şi cultural? O formă utilă şi bună de a oferi un “ceva” doar al tău, pentru care nu vei primi bani, dar satisfacţii, cu siguranţă.
Indiferent de rangul social sau educaţional, de nivelul de introvertire sau înţelegere a ceea ce este în jurul tău, se prea poate ca un termen precum “community engagement” să aibă nevoie de o traducere “ca la dicţionar”. Mai ales dacă el poate atrage un semnal de alarmă, că urmează să faci ceva. Să te pui cumva în mişcare. Să cunoşti, să schimbi, să te schimbi, să oferi, să primeşti după/ dacă dai şi tu ceva. Dar ca în orice situaţie, e de aşteptat ca odată ce reacţionezi, să se pună anumite motoare în mişcare. Contează ce înseamnă, dacă este opţional sau nu, dacă în unele părţi ale lumii el se subînţelege, vine de la sine, este ceva zilnic sau nu?

Am rămas trăsnit când l-am văzut la OTV pe George Astaloş, împopoţonat cu banda de etern breaking-news a postului: scriitor român nominalizat la Premiul Nobel pe 2011. Mai jos, pe o altă bandă aiuritoare, o întrebare ademenitoare pentru fanii partidului- televiziune îndemna elitele să vină spre Partidul Poporului. Pot înţelege nevoia de promovare a unui scriitor precum George Astaloş, care ştie mai bine decât Dan Diaconescu cum e cu nominalizările pentru Nobel-ul literar. Acestea pot fi făcute de (aproape) orice instituţie de cultură şi editorială. Numărul celor propuşi este de ordinul miilor, Academia Nobel reţinând doar 50 de nominalizări care nu sunt făcute publice. Mai mult, lista anuală de nominalizări e făcută publică numai după 50 de ani de la desemnarea câştigătorului din anul respectiv. Nu înţeleg, însă, pasivitatea CNA de a lăsa, zi de zi, un post de televiziune să facă, în modul cel mai greţos şi deşănţat, prozelitism pentru Partidul Poporului. Iar întrebarea dacă vor veni tot mai mulţi reprezentanţi ai elitelor culturale în Partidul Poporului nu e nici non-sens, ci numai şi numai prost gust. Intelectualii autentici nu au ce căuta lângă „răspopiţii” care merg la OTV. CNA trebuie să oprească cu grăbire partizanatul şi prozelitismul evident al OTV pentru Partidul Poporului!

Nu ştiu câţi dintre scriitori au plăcerea să viziteze biblioteci şi să îşi caute propriile cărţi, pentru a căuta adnotările făcute de cititori necunoscuţi. Câţi dintre noi ne gândim atunci când scriem un poem, că aşezarea sa în pagină va lăsa mai mult sau mai puţin spaţiu altora pentru însemnări viitoare.

Sunt întrebat pe Facebook sau în scrisori electronice de ce nu am o atitudine critică faţă de ce se întâmplă la COPYRO, societatea de gestiune a drepturilor de autor condusă de fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru. De ce am fost şi sunt tot timpul cu ochii pe guvernarea Nicolae Manolescu, în timp ce sunt rezervat, dacă nu chiar complice cu marile nereguli şi acte nedemocratice ale COPYRO? Cum cred că nu poţi arunca acuze după cum bate vântul şi fără a le dovedi cu probe irefutabile, nu m-am hazardat să critic după zvonistică ori după antipatiile pe care mi le produc unii sau alţii. Încerc, într-o societate care şi-a pierdut tot mai mult reperele şi argumentele, să găsesc o logică a lucrurilor şi întâmplărilor şi încerc, mai ales, să nu dau sentinţe irefutabile. Cu această atitudine, am citit două documente ale ORDA extrem de importante despre activitatea COPYRO, documente care arată modul discreţionar în care sunt conduşi deţinătorii de drepturi de autor şi felul în care sunt cheltuiţi banii acestora, într-o manieră care reclamă abuzul în serviciu şi conflictul de interese. Citind aceste documente, îţi poţi da seama şi de caracterul unor scriitori care, ajunşi în funcţii de conducere, ajung să îşi aprobe şi să îşi dea chiar lor bani pentru cărţi şi drepturi de autor.

Sărbătorirea Halloween-ului a început deja de câteva zile, în avans, adunând şi amestecând culturi diferite, mentalităţi diferite, dorinţe şi gusturi diferite. Imaginaţia copiilor şi cea a adulţilor atinge cote maxime, la fel şi cea a producătorilor de costume, peruci, dulciuri etc. Dacă într-un fel această sărbătoare îmi aduce aminte de tinerii care la festivalul medieval de la Sighişoara se vopseau pe faţă şi purtau haine care înspăimântau, care erau priviţi ca fiind posedaţi de forţe necurate, care deveneau subiecte “fierbinţi” în presa de la sfârşitul anilor `90, acum este o simplă normalitate ca ocaziile să se înmulţească, iar picturile faciale să te definească.

În Serbia, ţară trecută prin ororile războiului şi prin cele ale dezmembrării teritoriale, există numeroase festivaluri internaţionale de poezie. Cu prestigiu şi cu ediţii care ajung în epoca mareşalului Tito, cu susţinere de la autorităţile locale şi cele centrale, cu public ce iubeşte şi rezonează poezia. Festivalul de la Smederevo, la 40 de kilometri de Belgrad, încheiat recent şi unde am fost invitat împreună cu Liubiţa Raichici, şi-a adăugat, în 2011, a 42-a ediţie. Un oraş de talia Reşiţei, cu care se aseamănă şi geografic, dar şi ca important centru siderurgic, Smederevo susţine un festival internaţional de poezie cum nu o fac, din păcate, autorităţile locale româneşti, cu excepţiile care confirmă regula. În ţara care-şi zice că „românul s-a născut poet”, poezia nu e pe nici-o agendă publică sau bugetară!

Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt din acest an a avut două mari teme: criza economică faţă cu criza lecturii şi marea lovitură pe care a dat-o cartea electronică lanţurilor de librării şi editorilor. Faptul că în Statele Unite vânzarea de carte electronică a depăşit, încă de la sfârşitul anului trecut, vânzarea de carte în format clasic a stârnit o reducere a vânzărilor de copyright. Se pare că pentru cartea din Galaxia Gutenberg sunetele de arme ale Sfârşitului se aud tot mai asurzitor şi mai agonic. Astfel, au apărut în Frankfurt Book Fair 2011 multe zone noi de specializare, de la servicii digitale de editare până la producţia jocurilor pe calculator. E-book-ul e pe buzele marilor şi micilor editori şi în strategiile lor viitoare. În total, au fost 7.384 de expozanţi din 106 ţări, iar cei 280.194 de vizitatori au putut alege dintre cele 3.200 de evenimente ale târgului.