Am rămas trăsnit când l-am văzut la OTV pe George Astaloş, împopoţonat cu banda de etern breaking-news a postului: scriitor român nominalizat la Premiul Nobel pe 2011. Mai jos, pe o altă bandă aiuritoare, o întrebare ademenitoare pentru fanii partidului- televiziune îndemna elitele să vină spre Partidul Poporului. Pot înţelege nevoia de promovare a unui scriitor precum George Astaloş, care ştie mai bine decât Dan Diaconescu cum e cu nominalizările pentru Nobel-ul literar. Acestea pot fi făcute de (aproape) orice instituţie de cultură şi editorială. Numărul celor propuşi este de ordinul miilor, Academia Nobel reţinând doar 50 de nominalizări care nu sunt făcute publice. Mai mult, lista anuală de nominalizări e făcută publică numai după 50 de ani de la desemnarea câştigătorului din anul respectiv. Nu înţeleg, însă, pasivitatea CNA de a lăsa, zi de zi, un post de televiziune să facă, în modul cel mai greţos şi deşănţat, prozelitism pentru Partidul Poporului. Iar întrebarea dacă vor veni tot mai mulţi reprezentanţi ai elitelor culturale în Partidul Poporului nu e nici non-sens, ci numai şi numai prost gust. Intelectualii autentici nu au ce căuta lângă „răspopiţii” care merg la OTV. CNA trebuie să oprească cu grăbire partizanatul şi prozelitismul evident al OTV pentru Partidul Poporului!

Nu ştiu câţi dintre scriitori au plăcerea să viziteze biblioteci şi să îşi caute propriile cărţi, pentru a căuta adnotările făcute de cititori necunoscuţi. Câţi dintre noi ne gândim atunci când scriem un poem, că aşezarea sa în pagină va lăsa mai mult sau mai puţin spaţiu altora pentru însemnări viitoare.

Sunt întrebat pe Facebook sau în scrisori electronice de ce nu am o atitudine critică faţă de ce se întâmplă la COPYRO, societatea de gestiune a drepturilor de autor condusă de fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru. De ce am fost şi sunt tot timpul cu ochii pe guvernarea Nicolae Manolescu, în timp ce sunt rezervat, dacă nu chiar complice cu marile nereguli şi acte nedemocratice ale COPYRO? Cum cred că nu poţi arunca acuze după cum bate vântul şi fără a le dovedi cu probe irefutabile, nu m-am hazardat să critic după zvonistică ori după antipatiile pe care mi le produc unii sau alţii. Încerc, într-o societate care şi-a pierdut tot mai mult reperele şi argumentele, să găsesc o logică a lucrurilor şi întâmplărilor şi încerc, mai ales, să nu dau sentinţe irefutabile. Cu această atitudine, am citit două documente ale ORDA extrem de importante despre activitatea COPYRO, documente care arată modul discreţionar în care sunt conduşi deţinătorii de drepturi de autor şi felul în care sunt cheltuiţi banii acestora, într-o manieră care reclamă abuzul în serviciu şi conflictul de interese. Citind aceste documente, îţi poţi da seama şi de caracterul unor scriitori care, ajunşi în funcţii de conducere, ajung să îşi aprobe şi să îşi dea chiar lor bani pentru cărţi şi drepturi de autor.

Sărbătorirea Halloween-ului a început deja de câteva zile, în avans, adunând şi amestecând culturi diferite, mentalităţi diferite, dorinţe şi gusturi diferite. Imaginaţia copiilor şi cea a adulţilor atinge cote maxime, la fel şi cea a producătorilor de costume, peruci, dulciuri etc. Dacă într-un fel această sărbătoare îmi aduce aminte de tinerii care la festivalul medieval de la Sighişoara se vopseau pe faţă şi purtau haine care înspăimântau, care erau priviţi ca fiind posedaţi de forţe necurate, care deveneau subiecte “fierbinţi” în presa de la sfârşitul anilor `90, acum este o simplă normalitate ca ocaziile să se înmulţească, iar picturile faciale să te definească.

În Serbia, ţară trecută prin ororile războiului şi prin cele ale dezmembrării teritoriale, există numeroase festivaluri internaţionale de poezie. Cu prestigiu şi cu ediţii care ajung în epoca mareşalului Tito, cu susţinere de la autorităţile locale şi cele centrale, cu public ce iubeşte şi rezonează poezia. Festivalul de la Smederevo, la 40 de kilometri de Belgrad, încheiat recent şi unde am fost invitat împreună cu Liubiţa Raichici, şi-a adăugat, în 2011, a 42-a ediţie. Un oraş de talia Reşiţei, cu care se aseamănă şi geografic, dar şi ca important centru siderurgic, Smederevo susţine un festival internaţional de poezie cum nu o fac, din păcate, autorităţile locale româneşti, cu excepţiile care confirmă regula. În ţara care-şi zice că „românul s-a născut poet”, poezia nu e pe nici-o agendă publică sau bugetară!

Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt din acest an a avut două mari teme: criza economică faţă cu criza lecturii şi marea lovitură pe care a dat-o cartea electronică lanţurilor de librării şi editorilor. Faptul că în Statele Unite vânzarea de carte electronică a depăşit, încă de la sfârşitul anului trecut, vânzarea de carte în format clasic a stârnit o reducere a vânzărilor de copyright. Se pare că pentru cartea din Galaxia Gutenberg sunetele de arme ale Sfârşitului se aud tot mai asurzitor şi mai agonic. Astfel, au apărut în Frankfurt Book Fair 2011 multe zone noi de specializare, de la servicii digitale de editare până la producţia jocurilor pe calculator. E-book-ul e pe buzele marilor şi micilor editori şi în strategiile lor viitoare. În total, au fost 7.384 de expozanţi din 106 ţări, iar cei 280.194 de vizitatori au putut alege dintre cele 3.200 de evenimente ale târgului.

După ce laşi în urmă mii de kilometri, nimic nu ţi se mai pare anormal: nici ceea ce ţine de tine, nici ceea ce ţine de alţii. Stresul dispare, temerile la fel, relaxarea te cuprinde de parcă ai fi practicat câteva ore yoga… America era un fel de sperietoare pentru mine, ceva de genul secvenţelor din Kill Bill, era în imaginaţia mea o ţară pe care pusesem tot felul de embleme, steguleţe de avarie şi decupaje din filmele copilăriei: doar că Shirley Temple fuma trabuc, iar Audrey Hepburn nu purta Chanel. După doar câteva zile, prejudecăţile au început să se clatine. Aici, până şi oamenii străzii au un farmec aparte, de personaje anume puse să-ţi facă farse şi să-ţi spună nişte banalităţi fantastico-poetice.

Peste câteva zile, între 13-15 octombrie 2011, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, condusă de academicienii Maya Simionescu şi Eugen Simion, organizează a zecea ediţie a seminarului internaţional „Penser l’Europe”. Tema acestei ediţii are un titlu incitant şi plin de provocări: „Cum vă imaginaţi viitorul Europei? Cum credeţi că va arăta Europa peste 50 de ani?”. Mi-ar fi plăcut mult să onorez invitaţia la acest autentic eveniment intelectual. Soarta a vrut să fiu în aceeaşi perioadă la Frankfurt, la Târgul Internaţional de Carte, unde voi avea mai multe contacte cu cei care conduc asociaţii ale editorilor şi ale distribuitorilor de carte din Europa şi din lumea întreagă. Încerc, în rândurile ce urmează, să văd şi eu dacă viitorul Europei (mai) sună bine.

În perioada 1-7 octombrie 2011, România serbează “Săptămâna Vegetariană”. Alte numeroase ţări s-au aliniat acestui eveniment care a căpătat o amploare din ce în ce mai mare. Totodată, marţi, 4 octombrie 2011, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, va fi proiectat documentarul “Pământenii”, narat de actorul Joaquin Phoenix, cu ocazia “Zilei Internaţionale a Animalelor”. Imaginile filmate cu camera ascunsă sunt şocante, reprezentând dovezi vii ale cruzimii omului şi ale sacrificărilor în masă, din plăcere, pentru distracţie sau pentru un comportament alimentar ce frizează primitivismul. O cruzime pe care, din păcate, am întâlnit-o şi faţă de pescăruşii de pe Lacul Morii despre care vă voi povesti.

De când competenţele lingvistice au fost introduse în „curricula şcolară” se vorbeşte parcă tot mai prost ori mai lipsit de imaginaţie în limba română. Paradoxul competenţelor lingvistice este cinic: încerci să te dumireşti cine sunt eul narator ori cel auctorial, dar nu te împrieteneşti deloc cu eroii şi protagoniştii literari! Pentru mulţi elevi, literatura română pare o altfel de matematică, un mod sterp de a pune pe hârtie „formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie”. Generaţii de adolescenţi au fost fascinate să citească beletristică pentru forţa de persuasiune a stilului, pentru ficţiunea care face imposibilul posibil, pentru libertatea interioară a personajelor. Acum, literatura e pentru mulţi liceeni ceva „câh”, fără să ştie că acest „câh” înseamnă, de cele mai multe ori, doar dorinţa celor care au proiectat „curricula” de a fi structuralişti ori argumentativi. Până când consumatorii de facebook şi de tridimensional nu vor redescoperi seducţia literaturii prin operele ei contemporane şi clasice, vom asista la o moarte lentă a receptării şi la o limbă română tot mai schematic vorbită!