Cronica de carte

Credinţele contemporane şi graniţe sârbeşti

Jun 13th, 2016 | By admin
Credinţele contemporane şi graniţe sârbeşti

Discursul de predicatoare ortodoxă al Ioanei Bogdan a fost întotdeauna scurt-circuitat de plonjările nesăţioase în consumism, dar şi condimentat de o auto-ironie cu trei seturi de zimţi. Structura aceasta contrastivă şi hibridă a fost rafinată în volumele Anumite femei (2006) şi Poeme înainte şi după Claudiu (2009), iar cristalizarea ei a avut loc în Frate Zaheu, Editura Prier, 2004. Vizualul şi contextualizarea au avut mereu un loc important în poezia Ioanei Bogdan, acum decorul fiind unul jumătate dunărean, jumătate virtual: „Sicriele plutesc pe Dunăre, ca nişte crenvurşti fierţi,/ înfăşurate în veste antiglonţ”. Dar mai importante sunt obsesiile, refrenurile, identităţile temelor şi motivelor. Noroc că acestea sunt dinamice, uneori simili-masculine, şi nu se diluează în arabescuri bizantine: „Data viitoare o să-mi păzesc bărbatul cu puşca de vânătoare sub pat/ şi la prima femeie care o să apară în viaţa noastră, o să-i spun:/ -Împuşc-o!” (Poemul acesta sârbesc). Graniţa sârbească din vecinătate generează viziuni de un morbid baudelairian.



Caligrafie peisagistică

May 6th, 2016 | By admin
Caligrafie peisagistică

Versată în subtilităţile textului literar, nu doar în creaţia dezlănţuită, ca mulţi alţi poeţi, Flavia Teoc produce o scriitură sobră, elegantă şi atemporală, dar cu momente metaforice explozive ori cu gesturi simbolice puternice sau rafinate. Poezia ei este una a peisajului interior, în care nu simţurile ori intelectul dau tonul, ci emoţia şi viziunea. Volumul ”Fiord” (Editura Limes) este structurat într-un cadrilater cu grupajele ”Fiordul de sticlă”, ”Experiment la circ” şi ”Sâmbăta catifelată”. Nu putem şti la ce s-a gândit poeta când a ales acest titlu, dar ştim că fiordurile ascund intrări misterioase, lagune fragile, precum şi că se avântă în hăul mării cu energia unor dinţi ce stăruie în muşcătură până ce valurile le erodează smalţul.



Geometrii de lapte

Apr 4th, 2016 | By admin
Geometrii de lapte

Poezia română post-Revoluţie stă foarte bine la capitolul reflectării trăirilor maternale/paternale, la liricizarea înmuguririi fiinţei umane. ”Dorm dar stau cu tine” (Editura Charmides), placheta Denisei Duran, este cea mai sinceră şi mai sensibilă apărută în această direcţie. Nu întotdeauna sinceritatea şi sensibilitatea sunt mărci ale unei literaturi de calitate, cum se ştie. Majoritatea poemelor-notaţie de aici sunt dublate de o remarcabilă inteligenţă emoţională, însă. În loc să pălăvrăgească despre minunăţia e de copil, poeta pune la treabă miracolul relaţiei mamă-bebelaşă şi îi trasează un contur artistic. Ca la Ion Creangă, aici este vorba despre bebeluşul universal, nu despre o anumită fetiţă fetişizată de părinţi isterizaţi. De la particular se realizează proiecţia în universal, condiţie a artei adevărate. Dar, aşa cum particularul fără valenţe universale sfârşeşte ca reportaj, aşa şi universalul fără ancorare în particular devine apă dublu distilată aseptică şi impersonală. Aşadar, aici mama spune rugăciunea în locul micuţei – ca şi cum ar spune-o ea, sfătuieşte bunica -, iar fiecare gest, privire, gângurit este plin de semnificaţie. Pofta de comunicare, tactilă şi gângurită, până una alta, este imensă. Relaţia mamă fiică este subtilă, fină şi parcă reciproc admirativă. Dragostea este ardentă, dar nu kitschoasă, ci vibrantă. După efortul primei ridicări în funduleţ şi oboseala în care sfârşeşte curiozitatea nesăţioasă, mama se înduioşează: „Mai puiuţ de-atât nu va fi niciodată”.



Lume arhaică, lume modernă. Revelații ale prozei lui Ioan Cărmăzan

Mar 31st, 2016 | By admin
Lume arhaică, lume modernă. Revelații ale prozei lui Ioan Cărmăzan

În categoria cărților care spun multe, inclusiv arată la un mod autentic, literar vorbind, imaginea – parodiată sau nu – a realității, se înscrie ”Mica Țiganiadă” (cu o postfață de Gheorghe Jurma, Reșița, Editura Timpul, 1998, 184 p. și ilustrațiile remarcabilului Ștefan Câlția). E o carte antinomică, la urma-urmei, dar ea evocă, între aparițiile editoriale din acei ani, virginalul. Fiindcă, mai ales, dacă realitatea ar fi o formă idilizată a utopiei, până și în paradisul de neatins atâtea neliniști ale ființei, vibrând în priza tuturor voluptăților, s-ar întâmpla maculări ale ordinii firescului.



Pericoloso sporgersi

Mar 1st, 2016 | By admin
Pericoloso sporgersi

Static fiind şi călătorit doar dacă se iveşte şansa banilor de la buget, românul are limitele lui fatidice. Cei care sunt mai umblaţi prin lume – şi rămaşi acolo – aparţin diasporei. Dar aceştia nu s-au dus să vadă şi să compare, ci să tragă la jug, cel mai adesea, pentru vilă şi maşină. Aşa se explică raritatea romanelor cosmopolite de la noi. Unul dintre aceşti romancieri altfel este Constantin Arcu, cu ”Măştile exilului” (Cartea Românească, 2014). Scriitor cu state vechi, el a înţeles că trebuie umblat la vechile reţete şi, în consecinţă, pe lângă morbul călător, a introdus şi suspans de thriller. Cine plonjează adânc în pasta romanului îşi dă seama că spectaculosul romanesc e folosit abil pentru a colora un desen marcat de realism critic. Chiar dacă startul este dat de fuga aventuroasă în străinătate a unui bărbat urmărit de gangsteri, miza romanului e cu totul alta: „Încotro se îndreaptă o ţară din care oamenii sunt încurajaţi şi nevoiţi să plece în pribegie pentru a supravieţui şi ce viitor are ea?”



,,Camera Dezastru” şi desprinderea în zbor vertical

Feb 22nd, 2016 | By admin
,,Camera Dezastru” şi desprinderea în zbor vertical

Poeta și jurnalista Clara Mărgineanu a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un text despre cel mai recent volum de poezie semnat de Liliana Hinoveanu. Este vorba despre ”Camera Dezastru” (Editura ”Aius”, Craiova, 2015). ”M-am împrietenit cu Liliana Hinoveanu prin poezia ei. Am fost pusă în situaţia frumoasă de a-i prezenta volumul ,,Doar împrumutând zborul” pe care de-abia îl citisem. Ştiind că este, deopotrivă, poetă şi jurnalist cultural am simţit-o din familia mea spirituală. Mă întrebam oare cum cântă ea la aceste două instrumente separat şi, uneori, în acelaşi timp. Am aflat, cu asumare, devotament şi foarte multă dragoste”, spune Clara Mărgineanu. Redăm, mai jos, textul integral.



Poezia ca salvare a existenței

Feb 17th, 2016 | By admin
Poezia ca salvare a existenței

Rodica Buzdugan a debutat în 1997 cu volumul de versuri ”Metamorfozele unei iubiri zbuciumate” (Editura Print), debut girat cu generozitate de tulburătorul poet și excelent critic de poezie, regretatul Traian T. Coșovei. Au apărut apoi ”Patima iubirii” și ”Rugăciunea iubirii” (amândouă în 1998, la Editura Crater), ”Am fost iubire” (Crater, 2000), ”Bandaje de lumină” (Editura Eminescu, 2001), ”Blândețea odată cu moartea” (Cartea Românească, 2002). Dacă ar fi să ne luăm doar după primele trei titluri, am putea conchide că e vorba de o poezie de dragoste, o mărturisire lirică a unei sentiment copleșitor. Este, desigur, și asta, dar nu numai atât: fiindcă iubirea nu e celebrată în sine, ci, în viziunea Rodicăi Buzdugan, ea devine un vehicul, un vector îndreptat spre descoperirea propriei identități. Iată, spre exemplificare, în acest sens, un poem din ”Blândețea odată cu moartea: ”Să mă lași mie zestre/ fără să mă așezi în dulapul/ Cu obiecte primite de ziua ta,/ Să mă uiți în patul timpului/ Pe care nu l-ai învins niciodată,/ Vrând doar să trăiești.// Lasă-mă amintire/ A neputinței tale dea fi/ Umbra iubirii…/ Uită-mă, șterge-mă.// Să mă lași mie zestre/ Pentru primăvara asta,/ Din care n-am să mai plec.” (”Să mă lași”)



Conectarea la univers

Feb 13th, 2016 | By admin
Conectarea la univers

E îndreptăţit să acordăm atenţie debutului editorial semnat de Anca Dumitru – ”Piese răsfirate pe o placă electrică” (Ed. Tracus Arte, 2015). Autoarea scrie o poezie artizanală, cu naivităţi exersate şi cu scăpări inerente vârstei. Câteodată, versul dă semne de înţelepţire prematură, pentru că universul e alcătuit din particule elementare. De aici persistă confuzia între strălucire şi beznă, întreţinută de Traian T. Coşovei, de Mircea Cărtărescu şi de Florin Iaru în ”Aer cu diamante”. Atmosfera sugerată are consistenţă instabilă. Văzul şi auzul sunt suprasolicitate în această zonă incertă, care seamănă cu un fluid în clocot. Textul deranjează prin surplus. Cititorul resimte realmente lipsa de oxigen sugerată în versuri:



Ioan Cărmăzan și mijloacele creatorului

Feb 9th, 2016 | By admin
Ioan Cărmăzan și mijloacele creatorului

Scriitorul Cristian Tiberiu Popescu a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, o recenzie la volumul de proză ”Ceața albastră”, scris de Ioan Cărmăzan și apărut în 2015 la editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca. ”Eu spun neechivoc că ”Ceața albastră”, cel mai recent volum, e și cea mai bună carte a lui Ioan Cărmăzan. Dar când spun asta, imediat mă simt presat de un contex imediat și de unul mai larg. Contextul imediat se referă la opera literară a autorului, întinsă pe mai bine de trei decenii” (Cristian Tiberiu Popescu) Redăm, mai jos, textul integral.



Detonarea atolului poetic: sugestii nucleare

Jan 30th, 2016 | By admin
Detonarea atolului poetic: sugestii nucleare

O nouă poartă spre poezia proprie ne deschide Mihai Vieru în ”Ieri Park” (Casa de Editură Max Blecher). ”Aer în iarbă”, din 2012, miza pe încifrare şi uneori pe dicteu cvasi-automat. Noul volum este generos, stilistic vorbind, şi îmbelşugat în imagini spectaculoase. Trei cicluri susţin edificiul: ”în ceaţa camerei web”, ”ştefana to GO” şi ”Săvârşin story”. Profunzimea mesajului este sugerată prin imagini simbolice („să camuflez câteva urzici verzi cu unele urzici moarte”). Mereu versurile lui Vieru au reflectat sensibilitate şi delicateţe, în combinaţie cu alte ingrediente. Post-postmodernismul tandru se prelinge fără dificultăţi, pe suprafeţe zgrunţuroase, aglutinate prin juxtapuneri de realităţi ameninţătoare: „GPS-ul mă aruncă într-o canapea mărginaşă / livingul îşi arată dinţii ferestrelor / aburiţi de cafeaua dimineţii / soarele nostru negru pe lângă / călugărul rogerius de curând plecat pe lacul roşu / cu pânza plămânilor întinsă în lamele / tăioase ale vântului” (”şi firele înghesuite de păr se îmbulzesc să te vadă”). Cum se observă, vechile metafore genitivale defilează pe pagină. Bineînţeles, pentru cititorul neavizat, dar iubăreţ de poeticale, ele sunt un deliciu; pentru profesionişi ele pot fi anatema. Nu ştiu cum se face, însă, că poemele ca întreg au forţă şi perspectivă. Poetul izbândeşte în iscarea de efecte noi cu mijloace tocite, ceea ce e posibil numai pentru maeştri.