spot_img

Caroline Fernolend, invitată la Round Table Sibiu

Într-o perioadă în care satele din România și-au pierdut treptat din semnificații, tradiții și patrimoniu, există un om care a dovedit că acest lucru se poate schimba printr-o viziune pe termen lung, numeroase spații și comunități din România devenind exemple de dezvoltare sustenabilă pentru alte regiuni din întreaga lume. Cea de-a doua invitată a sezonului la Round Table Sibiu este Caroline Fernolend, directorul executiv al reputatei Fundații Mihai Eminescu Trust, persoana care se dedică de peste 25 de ani revitalizării comunităților rurale și conservării patrimoniului cultural din Transilvania. Evenimentul se va desfășura în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, de la ora 15:00, pe scena Teatrului Gong din Sibiu (Str. Alexandru Odobescu nr. 4), sub forma unui dialog interdisciplinar purtat cu jurnalista Oana Ciucă Lázár. Conform tradiției, stabilite încă de la fondarea proiectului Round Table România, dialogul acestei ediții va fi completat de intermedii artistice live. Invitat să concerteze va fi cvartetul format din Raluca Sfiriac – vioara I, Vasile Șulț – vioara a II-a, Ioana Șulț – violă și Titus Tincu – violoncel. Artiștii vor interpreta lucrări, alese în consonanță cu subiectul evenimentului, de A. Vivaldi, G. P. Telemann și W. A. Mozart.

Intrarea va fi liberă prin rezervarea locurilor la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Round Table Sibiu este un proiect inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – și se desfășoară în acest sezon prin patru evenimente lunare în Sibiu, în perioada august – noiembrie 2019. Mai multe informații și noutăți despre programul evenimentelor, pe pagina de Facebook Round Table România.

Round Table Sibiu este un proiect cultural organizat de UCIMR și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Evenimentul va fi transmis și în direct prin intermediul televiziunii culturale online EnjoyTV Romania, pe Facebook și YouTube.

 

Despre Caroline Fernolend

 

„Educația primită din partea familiei și dragostea pentru patrimoniul local transmisă de bunici și părinți m-au influențat să nu părăsesc satul meu în anul 1990. Am simțit că rolul și locul meu este aici, nu în Germania sau în altă parte.”

Caroline Fernolend este consilier local, din anul 1992, reprezentând comunitatea din Viscri, satul său natal, la primăria comunală. În această calitate, cu ajutorul mai multor parteneri și susținători, a reușit să realizeze în Viscri proiecte importante pentru comunitate: prima centrală telefonică digitală din mediul rural în Romania (1996, finanțată de către satul înfrățit, Büllingen, Belgia), clasarea bisericii fortificate din Viscri pe lista patrimoniului mondial UNESCO (1999, susținută de Comisia Națională de Cultură) sau, mai recent, prima stație de epurare ecologică din România (2011, realizată cu ajutorul Fundației Alteței Sale Regale Prințul de Wales și Rompetrol), un proiect realizat prin intermediul Fundației Mihai Eminescu Trust.

Din 2005 Caroline Fernolend este director executiv al Fundației Mihai Eminescu Trust, pe care alături de echipa sa dedicată a transformat-o într-una dintre cele mai apreciate organizații neguvernamentale specializate în reabilitarea patrimoniului și dezvoltare rurală sustenabilă din România. Fundația are astăzi peste 15 ani de experiență, pe parcursul cărora, sub conducerea Carolinei, a restaurat peste 1200 de clădiri de patrimoniu, a plantat peste 1.4 milioane de puieți și a participat la dezvoltarea a peste 80 de sate din Transilvania. Prin proiectul “Satul de Sine Stătător”, Fundația pune accent atât pe dezvoltarea economică a comunității, cât și pe reabilitarea patrimoniului cultural și natural din România.

Alături de Caroline, Mihai Eminescu Trust a fost distinsă de-a lungul anilor prin multe premii și aprecieri precum „Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural” (2007), Premiile I și II la Green Apple Awards (2009), Trofeul „10 pentru România” (2010), Marele Premiu și Premiul I la Categoria Artă şi Cultură la Gala Societății Civile (2010) ș.a.

„Inițial, scopul principal era reabilitarea patrimoniului construit, care se află în pericol. În timp, prin proiectele derulate alături de fundația MET, am constatat că pentru a-l și conserva pe termen lung, patrimoniul trebuie să trăiască, trebuie să fie util și să facă parte din viața comunității. (…) 

Cred că muzeificarea nu este soluția optimă, iar patrimoniul se păstrează cu mai mare ușurință atunci când este locuit și viu. Dacă oamenii sunt mândri de patrimoniul pe care l-au moștenit și dacă le este de folos, îl întrețin în mod adecvat și conștient.” Caroline Fernolend

Fundația urmărește în continuare responsabilizarea și implicarea localnicilor în păstrarea patrimoniului pe care îl dețin. Au fost organizate numeroase cursuri de formare în tehnici tradiționale de construcții, care implicit au generat locuri de muncă, acțiuni care au condus la inițierea unor proiecte complexe de dezvoltare comunitară sustenabilă, care, prin valorificarea patrimoniului cultural și natural contribuie semnificativ la ridicarea nivelului de trai al oamenilor.

„Ne străduim să păstrăm autenticitatea întocmai prin menţinerea unei vieţi normale pentru comunităţile rurale. Sătenii nu renunţă la creşterea animalelor, la munca pământului şi la tradiţii, dar îşi însuşesc şi folosesc patrimoniul ca o nouă sursă de venit. Prin cursuri de formare, revitalizarea meşteşugurilor, stimularea antreprenoriatului şi a turismului cultural se creează noi oportunităţi care permit tinerilor să rămână sau să revină în sat şi previn îmbătrânirea populaţiei sau chiar depopularea satului. Acestea sunt principii care stau la baza unuia dintre proiectele fundaţiei MET Satul de sine stătător, un model de dezvoltare rurală sustenabilă, prin care fiecare om îşi are locul său şi contribuie la bunăstarea satului.”

Caroline Fernolend, director executiv și vicepreședinte al Fundației Mihai Eminescu Trust, a primit, în anul 2015, Crucea de Merit în Rang de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

 

Surse: mihaieminescutrust.ro, sighisoaraonline.ro

 

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

 

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

 

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508