spot_img

„Caravana filmului românesc” ajunge la Pitești

„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” va ajunge la Pitești cu îndrăgite filme  românești, pentru a aduce zâmbetul pe chipul copiilor dar și pentru a trezi nostalgia părinților și a bunicilor. Timp de trei zile, în perioada 24 -26 iunie a.c., spectatorii sunt așteptați la proiecțiile în aer liber ce vor avea la Grădina de Vară, dar și în Parcul Lumina (lângă sala de spectacole), cu începere de la ora 21.00 Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” se adresează în special copiilor și tinerilor, însă nici părinții sau bunicii iubitori de film nu au fost uitați. Cinefilii care vor alege să meargă la Grădina de Vară vor avea ocazia să se întâlnească cu memorabilele interpretări ale lui Toma Caragiu și Marin Moraru din „Actorul și sălbaticii” (regia: Manole Marcus), vor putea să se amuze privind povestea Împăratului (Victor Rebengiuc) și a Zmeului (Mircea Diaconu) din comedia „Secretul armei… secrete” (regia: Alexadru Tatos) și vor pleca spre case înduioșați de drama eroinei din emoționantul film „Dimineața care nu se va sfârși” (regia Ciprian Mega).Programul de filme programate în Parcul Lumina le este dedicat micuților spectatori care vor privi cu uimire, poate pentru prima dată, nemuritoarele filme care au încântat copilăria părinților de astăzi. Este vorba despre „Maria Mirabela” (regia: Ion Popescu Gopo), „Dumbrava minunată” (regia: Gheorghe Naghi) și filmul de animație „Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” (regia: Victor Antonescu). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

 

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă,  proiecţiile vor avea loc în Sala LUMINA

 

Programul complet al Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul  la Pitești este următorul:

 

GRĂDINA DE VARĂ

 

Luni, 24 iunie, ora 21.00:

  1. ACTORUL ŞI SĂLBATICII

Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici;

  1. Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Maria Chira, Mircea Albulescu, Ion Besoiu,
  2. Mircea Diaconu

 

Marți, 25 iunie, ora 21.00:

SECRETUL ARMEI SECRETE

Scenariul şi regia: Alexandru Tatos;

  1. Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin,
  2. Mitică Popescu

Miercuri, 26 iunie, ora 21.00:

DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI

Scenariul şi regia: Ciprian Mega;

Cu: Ela Ionescu, Valeriu Andriuță, Ovidiu Crișan

 

PARCUL LUMINA (lângă sala de spectacole)

 

Luni, 24 iunie, ora 21.00:

MARIA MIRABELA

Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo;

Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu

 

Marți, 25 iunie, ora 21.00:

DUMBRAVA MINUNATĂ

Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;

  1. Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei,
  2. Diana Muscă, Elena Drăgoi

 

Miercuri, 26 iunie, ora 21.00:

UIMITOARELE AVENTURI ALE MUSCHETARILOR

Scenariul şi regia: Victor Antonescu

Cu (voci): Alexandru Arșinel, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuț, Alexandrina Halic, Valeria Ogășanu, Brândușa Zaița Silvestru, Genoveva Preda

 

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

 

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.

 

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei șase ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

 

Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, Roportal.

 

La Pitești, proiectul este realizat în parteneriat cu: Consiliul Județean ARGEȘ și Centrul Cultural Județean Argeș.

 

Website: www.caravanafilm.ro

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508