spot_img

Capodopere de Beethoven și Ceaikovski, în viziunea lui Christian Badea la Filarmonica „George Enescu“

Miercuri, 18 octombrie, și vineri, 20 octombrie 2017, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de de celebrul dirijor Christian Badea, va avea în program ”Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră” de Ludwig van Beethoven și ”Simfonia nr. 5 ” de Piotr Ilici Ceaikovski.

Concertul pentru pian nr. 3 în Do minor, op. 3 de Ludwig van Beethoven fost prezentat în premieră absolută pe 5 aprilie 1803, când însuși compozitorul s-a aflat pe senă pe scenă în calitate de solist. Nu terminase de scris partitura dedicată Prințului Louis Ferdinand al Prusiei. Prietenul lui Beethoven, Ignaz von Seyfried, care îi întorcea paginile, a scris: „Nu am vazut altceva decât pagini goale; în cel mai bun caz, pe unele dintre ele erau mâzgălite câteva hieroglife egiptene total neinteligibile pentru mine, pentru a servi drept indicii pentru el; a cântat aproape toată partea solo din memorie deoarece, după cum s-a mai întâmplat, nu a avut timp să treacă totul pe hârtie“.

Simfonia a 5-a în mi minor, op.64 de Piotr Ilici Ceaikovski s-a cântat în premieră absolută pe 17 noiembrie 1888 la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg și a fost dirijată de însuși compozitorul. Pe 15 aprilie 1888, cu o lună înainte de a începe să compună lucrarea, acesta nota despre prima parte: „E vorba de o completă resemnare în fața sorții…“. Simfonia s-a cântat în premieră pe 17 noiembrie 1888 la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, fiind dirijată de Ceaikovski.

Concert simfonic
Miercuri, 18 şi Vineri, 20 Octombrie 2017, 19:00 – 21:00
Sala mare a Ateneului Român

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea
Solist: Eduard Stan

Program:

  • Ludwig van Beethoven
    Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră
  • Piotr Ilici Ceaikovski
    Simfonia nr. 5

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Christian Badea a studiat vioara la Conservatorul de muzică din Bucureşti şi dirijat de orchestră la Bruxelles. A continuat studiile de dirijat la Mozarteum din Salzburg, sub îndrumarea maestrului Herbert von Karajan şi s-a perfecţionat la Juilliard School din New York, unde principalul său mentor a fost Leonard Bernstein.
Locuiește în Statele Unite, însă se întoarce frecvent în România, fiind dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“ din 2012. Din dorința de a ajuta la dezvoltarea tinerelor generații de muzicieni, Christian Badea a înființat, în decembrie 2011, Fundația Română pentru Excelență în Muzică (FREM). Programele FREM oferă tinerilor muzicieni deosebit de talentați din România posibilitatea de a se perfecționa, prin proiecte de cea mai înaltă ținută artistică, alături de colegii lor din alte țări și de muzicieni de renume internaţional. În același timp, Fundația o organizat Festivalul Internațional de Muzică Sibiu Hermannstadt și proiectul Parsifal la Ateneul Român – în partenariat cu Filarmonica „George Enescu“ și Institutul Cultural Român. În mai 2015, Christian Badea a condus actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner, un concert-spectacol care s-a impus, cu siguranţă, drept cel mai important eveniment cultural-muzical al anului 2016. „În domeniul artei si mai ales al muzicii, meritam si trebuie sa facem mult mai bine din toate punctele de vedere – educație, profesionalism, calitatea performanței, stagiuni și evenimente, management, infrastructură, finanțare , legislatie. Cam totul este de reevaluat , regândit, reformat și adus la cerintele secolului 21 si al apartenentei României la UE și la cultura europeană“, declară dirijorul Christian Badea. „Avem talent și avem traditie, dar nivelul general scade în fiecare an și cei mai buni tineri pleacă. Rezultatele demonstrează, în mod concret, ca timpul pentru a schimba proverbialul se poate și așa a trecut de multă vreme“, subliniază artistul.

Născut în 1967 la Braşov, pianistul Eduard Stan s-a stabilit în Germania la vârsta de 11 ani. Caracterizat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung drept „pianist în posesia unui eminent sens al nuanţelor”, concertează în majoritatea ţărilor europeene şi în S.U.A. În 2010 a debutat cu mare succes la Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti cu concertul de Grieg, sub bagheta maestrului Christian Badea. Eduard Stan este un apreciat partener de muzică de cameră, renumita revistă de specialitate The Strad descriind-ul ca pe „un talent fin al retragerii cu un simţ înnăscut pentru echilibrul sonorităţii“. De peste zece ani concertează cu regularitate în duo împreună cu violonistul Remus Azoiţei din Londra, cu care a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508