spot_img

Baroc şi clasicism la „Vara Magică”, sub cupola Ateneului Român

Festivalul Internațional „Vara Magică” propune pe 24 şi 25 iulie 2019 două concerte foarte diferite : Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei cu un program Enescu – Beethoven şi Orchestra Musica Ricercata cu un program baroc. Pentru a opta vară consecutiv, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită la Ateneul Român mari orchestre simfonice de tineret din întreaga Europă. Într-o spectaculoasă serie de 13 concerte ce se desfășoară între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”. Al cincilea concert al festivalului va fi susţinut pe 24 iulie de la ora 19.30, sub genericul “Capodopere Beethoveniene” de Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei dirijată de Pedro Carneiro, cu un program ce va cuprinde George Enescu – Preludiu la unison, L. van Beethoven – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5, op.73 “Imperialul”, solist pianistul Antonio Rosado, L. van Beethoven – Simfonia nr.  7, op. 92. Al şaselea concert al festivalului, programat pe 25 iulie, de la ora 19.30, va aduce pe scenă Orchestra Musica Ricercata, dirijor Gabriel Bebeşelea, solistă soprana Rodica Vică, sub genericul “BaRockIN’ Transylvania”. Aceştia vor interpreta o selecţie de muzică din baroc şi început de clasicism, din creaţia lui Georg Philipp Telemann, Johann Sartorius Fiul, Michael Haydn, Carl Philipp Emanuel Bach, Anton Hubatschek, W.A.Mozart, o parte dintre lucrări fiind manuscrise transcrise de Gabriel Bebeşelea. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara la deschiderea actualei ediții : „În mod indirect, aceşti tineri din orchestrele străine de tineret contribuie la promovarea imaginii Bucureştiului. Întotdeauna ţii minte când ai fost în tinereţe undeva. Când ajungi la maturitate şi te duci, ştiu eu, la Viena, la Istanbul sau în altă parte, mai uiţi, însă în tinereţe ţii minte întotdeauna unde ţi-ai făcut vacanţa sau unde ai fost. Eu cred că muzicienii din orchestrele de tineret de astăzi vor fi turiştii de mâine. Arătându-le că Bucureştiul are lucruri de calitate, are oameni plăcuţi, ei vor reveni peste ani. Iar când vor ajunge mari artişti, vor spune „Da, am fost la Ateneul Român, la Bucureşti !”, şi îşi vor aminti cu bucurie. Cred că acesta este un mod de a face o imagine pozitivă Bucureştiului.”

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2019 pe scena Ateneului un nou record. 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga Europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel reprezintă atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.

    Festivalul Internaţional „Vara Magică” sprijină iniaţiativa „Noi construim un spital” al Fundaţiei „Dăruieşte viaţă”.

Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

Producător : Lanto Communication

Coproducători : Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București

Partener principal : NIRO Investment Group

Parteneri : Luxten, Oscar, Libra Internet Bank, Calibru 9, Vizual Graph, Asociaţia „Mâine va fi mai bine”, Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”, Borsec, Ellevents

Parteneri media principali : Radio România Muzical, TVR 3, Trinitas TV

Parteneri media : Radio România Cultural, România TV, Smart FM, Național TV, Naţional FM, B1 TV, Realitatea TV, Radio Trinitas, Agenția de carte, Mediatrust,  Liternet

 

Pentru acreditări de presă vă puteţi adresa la office@lanto.ro, Carmen Mihai 0731.371.225.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508